Toate definitiile
INTERIÓR, -OÁRĂ, interiori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este situat înăuntrul unui lucru, al unui spațiu limitat etc.; intern. ♦ Fig. Care se referă la partea morală, sufletească a omului; care nu se manifestă în afară; lăuntric. 2. S. n. Partea interioară (1) a unui obiect, a unui spațiu circumscris (și închis), a unei încăperi (împreună cu tot ce se află aici); spec. mobilierul sau aranjamentul unei locuințe, al unei camere etc. ◊ Loc. adv. În interior = înăuntru, pe dinăuntru. ♦ Tablou care reprezintă partea dinăuntru a unei camere sau, uneori, scene de familie. ♦ (Cinema; la pl.) Scene care se petrec în casă. Se filmează interioarele. ♦ Fig. Structura morală, sufletească a omului. 3. S. n. Post telefonic funcționând printr-o centrală care leagă liniile exterioare cu posturile telefonice din camere, birouri etc. ale unei clădiri, ale unei instituții etc. [Pr.: -ri-or] – Din fr. intérieur, lat. interior, -oris.
INTERIORIZÁ, interiorizez, vb. I. 1. Tranz. A reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare. 2. Refl. A-și înăbuși manifestările exterioare; a se refugia în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. intérioriser.
INTERIORIZÁRE, interiorizări, s. f. Acțiunea de a (se) interioriza și rezultatul ei. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
INTERIORIZÁT, -Ă, interiorizați, -te, adj. 1. Care este reflectat în conștiința cuiva. 2. (Despre oameni) Care-și înăbușă manifestările exterioare, care se refugiază în trăiri interioare. [Pr.: -ri-o-] – V. interioriza.
INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.
INTERJUDEȚEÁN, -Ă, interjudețeni, -e, adj. Care are loc între județe, care privește mai multe județe. – Inter1 + județean.
INTERLINIÁ, interliniez, vb. I. Tranz. A despărți prin interlinii. [Pr.: -ni-a] – Din fr. interligner (după linia).
INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tipărit între rânduri. [Pr.: -ni-ar. – Var.: interlineár, -ă adj.] – Din fr. interlinéaire.
INTERLÍNIE, interlinii, s. f. Spațiu alb care se lasă între două rânduri de litere scrise sau tipărite, sau între două linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (după linie).
INTERLÓCK s. n. 1. Mașină de tricotat cu două rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indeșirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincronă a imaginii și sunetului aferent prin antrenarea cu aceeași viteză la înregistrare și redare a peliculei de imagine și a benzii magnetice audio. – Din engl., fr. interlock.
INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.
INTERLOCÚȚIE s. f. v. interlocuțiune.
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
INTERLÓP, -Ă, interlopi, -e, adj. Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect, deocheat. – Din fr. interlope.
INTERLÚDIU, interludii, s. n. Episod muzical care face legătura între două momente mai importante ale unei opere muzicale; p. ext. piesă muzicală care leagă între ele două momente ale unei lucrări dramatice. – Din it. interludio, fr. interlude.
INTERMEDIÁ, intermediez, vb. I. Tranz. A fi intermediar, a servi ca intermediar (într-o tranzacție); a mijloci, a înlesni. [Pr.: -di-a] – Din intermediu sau intermediar.
INTERMEDIÁR, -Ă, intermediari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află cuprins între elementele extreme ale unei mulțimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. și f. Persoană care, de obicei în schimbul unui avantaj bănesc, face legătura între vânzător și cumpărător sau încheie o tranzacție între două părți, cu împuternicirea acestora; persoană care mijlocește încheierea unei operații (economice); mijlocitor. V. mediator. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermédiaire, it. intermediario.
INTERMÉDIU, intermedii, s. n. 1. Ceea ce se află la mijloc, între alte elemente. ◊ Loc. prep. Prin intermediul (cuiva sau a ceva) = prin mijlocirea, prin înlesnirea, cu ajutorul (cuiva sau a ceva). 2. Mică lucrare dramatică (de obicei comică), muzicală ori coregrafică, executată ca moment de divertisment în antracte. – Din it. intermedio, fr. intermède.
INTERMETÁLIC, -Ă, intermetalici, -ce, adj. (în sintagma) Compus intermetalic = metal lipit prin sudură sau alt procedeu. – Din fr. intermétallique.
INTERMÉZZO, intermezzi, s. n. 1. Divertisment muzical care se intercalează într-o reprezentație teatrală. 2. Episod orchestral independent într-o operă. 3. Mică piesă instrumentală de formă liberă. [Pr.: -me-țo] – Cuv. it.
INTERMINÁBIL, -Ă, interminabili, -e, adj. Care nu se (mai) termină, foarte lung sau exagerat de lung; nesfârșit. ♦ De dimensiuni foarte mari, exagerat de mare. – Din fr. interminable, lat. interminabilis.
INTERMINISTERIÁL, -Ă, interministeriali, -e, adj. Care are loc între mai multe ministere, care privește diferite ministere. [Pr.: -ri-al] – Din fr. interministériel.
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.
INTERMODULÁȚIE s. f. (Fiz.) Distorsiune a unui semnal electric în cursul transferării lui printr-un circuit, caracterizată prin apariția unor frecvențe rezultate din combinația diverselor componente ale semnalului. – Din fr. intermodulation.
INTERMOLECULÁR, -Ă, intermoleculari, -e, adj. Care se află între molecule. Spațiu intermolecular. ♦ Care are loc între mai multe molecule. Proces intermolecular. – Din fr. intermoléculaire.
INTERMUSCULÁR, -Ă, intermusculari, -e, adj. (Anat.) Situat între mușchi. – Din fr. intermusculaire.
INTÉRN, -Ă, interni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află înăuntrul unui obiect, al unei ființe, al unui spațiu etc., care este în interior. ◊ Organe interne = organe situate în cavitățile abdominală și toracică. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere internă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele două perechi de unghiuri situate în interiorul a două drepte paralele tăiate de o secantă și aflate de aceeași parte a secantei. ◊ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre cărți, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în condiții speciale în interiorul unei instituții. 2. S. m. și f., adj. (Elev sau ucenic) care locuiește într-un internat sau la locul unde învață meseria. 3. S. m. și f. Student în medicină admis pe bază de concurs să facă practică la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.
INTERNÁ, internez, vb. I. Tranz. 1. A instala un bolnav într-un spital pentru tratament; a spitaliza. ◊ Refl. S-a internat pentru operație. 2. A sili pe cineva să stea (închis) într-un ospiciu, într-o școală de corecție, într-un lagăr etc., pentru a-l ține sub supraveghere, pentru a-l reeduca etc. – Din fr. interner.
INTERNÁRE, internări, s. f. Acțiunea de a (se) interna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Document pe baza căruia cineva se poate interna într-un spital. – V. interna.