Toate definitiile
INTERCEPTÁRE, interceptări, s. f. Acțiunea de a intercepta și rezultatul ei; intercepție. – V. intercepta.
INTERCEPTÁT, -Ă, interceptați, -te, adj. Care este prins, reținut. ♦ Care este surprins, controlat, sesizat. – V. intercepta.
INTERCÉPȚIE, intercepții, s. f. (Rar) Interceptare. ♦ (Sport) Joc de intercepție = sistem de joc care se bazează pe interceptarea mingii pe care adversarii și-o pasează între ei. – Din fr. interception.
INTERCESIÚNE, intercesiuni, s. f. (Rar) Intervenție în favoarea cuiva; mijlocire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. intercession.
INTERCHINÉZĂ, interchineze, s. f. Stare de repaus a nucleului între două diviziuni succesive. [Var.: intercinéză s. f.) – Din fr. intercinèse.
INTERCINÉZĂ s. f. v. interchineză.
INTERCOLONAMÉNT, intercolonamente, s. n. Distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu. – Din fr. entrecolonnement (refăcut după lat. intercolomnium).
INTERCÓM s. n. (Tehn.) Interfon. – Din engl. intercom.
INTERCOMUNÁL, -Ă, intercomunali, -e, adj. Referitor la mai multe comune; dintre mai multe comune. – Din fr. intercommunal.
INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication.
INTERCONDIȚIONÁ, pers. 3 intercondiționează, vb. I. Refl. și intranz. (Despre fenomene, procese, elemente ale unui sistem etc.) A fi într-un raport de interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1-+condiționa.
INTERCONDIȚIONÁRE, intercondiționări, s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc.; interdependență. [Pr.: -ți-o-] – Inter1-+condiționare.
INTERCONECTÁ, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili căi de transferare a energiei electromagnetice între două sau mai multe sisteme care funcționau înainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.
INTERCONECTÁRE, interconectări, s. f. Acțiunea de a interconecta și rezultatul ei. – V. interconecta.
INTERCONECTÁT, -Ă, interconectați, -te, adj. Care stabilește conexiuni între mai multe elemente care funcționau înainte independent unele de altele. – V. interconecta.
INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1. Legătură stabilită între mai multe rețele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.
INTERCONFESIONÁL, -Ă, interconfesionali, -e, adj. Care se referă la relația dintre mai multe confesiuni sau religii; care are loc între mai multe confesiuni sau religii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. interconfessionnel.
INTERCONSONÁNTIC, -Ă, interconsonantici, -ce, adj. (Fon.) Care este plasat între două consoane. – Din fr. interconsonnantique.
INTERCONTINENTÁL, -Ă, intercontinentali, -e, adj. Care se află sau are loc între două sau mai multe continente. – Din fr. intercontinental.
INTERCOOPERATÍST, -Ă, intercooperatiști, -ste, adj. Care are loc între cooperative; care se referă la două sau mai multe cooperative. – Inter1-+cooperatist.
INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se referă la spațiul dintre două coaste, așezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.
INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.
INTERDENTÁL, -Ă, interdentali, -e, adj. Între (sau dintre) dinți. – Inter1-+dental. Cf. fr. interdentaire.
INTERDEPARTAMENTÁL, -Ă, interdepartamentali, -e, adj. Care se stabilește, care are loc între departamente diferite. ♦ Care coordonează activitatea diferitelor departamente. – Din fr. interdépartemental.
INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant.
INTERDEPENDÉNȚĂ s. f. Legătură și condiționare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemnează totalitatea formelor de legătură dintre obiectele și fenomenele naturii, ale societății și ale gândirii. – Din fr. interdépendance.
INTERDÍCT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în evul mediu de autoritatea bisericii catolice, prin care se interzicea temporar unui preot, unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.
INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte. 2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice. 3. Stare în care se află aceste persoane. [Var.: interdicțiúne s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.
INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.
INTERDIGITÁL, -Ă, interdigitali, -e, adj. Între (sau dintre) două degete. – Din fr. interdigital.