Toate definitiile
INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.
INTEGUMÉNT, integumente, s. n. (Biol.) înveliș al ovulului. – Din fr., lat. integumentum.
INTELÉCT, intelecte s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
INTELECTUALICÉȘTE adv. Ca intelect; din punct de vedere intelectual. [Pr.: -tu-a-] – Intelectual + suf. -icește.
INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.
INTELECTUALITÁTE, intelectualități, s. f. 1. Categorie socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. 2. Totalitatea intelectualilor; mulțime de intelectuali; inteligență (2). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualité, germ. Intellektualität.
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
INTELIGÍBIL, -Ă, inteligibili, -e, adj. 1. Care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice; clar, limpede. 2. (Fil.) Care poate fi cunoscut numai de rațiune, de gândire, independent de cunoașterea senzorială. – Din fr. intelligible.
INTELIGIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi inteligibil. – Din fr. intelligibilité.
INTELIGÍNȚĂ s. f. v. inteligență.
INTEMPERÁNT, -Ă, intemperanți, -te, adj. (Livr.) Excesiv, necumpătat. – Din fr. intempérant.
INTEMPERÁNȚĂ, intemperanțe, s. f. (Livr.) Necumpătare, netemperanță. – Din fr. intempérance, lat. intemperantia.
INTEMPERÁT, -Ă, intemperați, -te, adj. (Livr.) Nestăpânit, dezlănțuit, netemperat. – Din fr. intempéré.
INTEMPERÍE, intemperii, s. f. Stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea. – Din fr. intempérie, lat. intemperies.
INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. (Livr.) Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus.
INTEMPESTIVITÁTE s. f. (Livr.) Caracter intempestiv. – Din fr. intempestivité.
INTENDÁNT s. m. v. intendent.
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul forțelor armate care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.
INTÉNS, -Ă, intenși, -se, adj. Foarte tare, viu, puternic. – Din fr. intense.
INTENSIFICÁ, intensífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai intens, mai puternic, mai viu; a (se) înteți, a (se) întări, a (se) mări. – După fr. intensffier.
INTENSIFICÁRE, intensificări, s. f. Acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei. – V. intensifica.
INTENSIFICÁT, -Ă, intensificați, -te, adj. Mărit, întărit. – V. intensifica.
INTENSIFICATÓR, -OÁRE, intensificatori, -oare, adj. Care intensifică. – Intensifica + suf. -tor.
INTENSITÁTE, intensități, s. f. 1. Însușirea de a fi intens; grad de tărie, de putere, de forță. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor mărimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet. 3. (Economie; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, căruia îi corespunde un anumit consum de energie musculară și nervoasă a lucrătorului. – Din fr. intensité.
INTENSIÚNE s. f. (Log.) Totalitatea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă un lucru pentru a fi definit într-un anumit fel. [Pr.: -si-u-] – Din engl. intension.
INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice înaintate, pentru a obține o producție cât mai mare în raport cu suprafața cultivată. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif.
INTENTÁ, intentez, vb. I. Tranz. A introduce, a porni o acțiune (juridică). – Din fr. intenter.