Toate definitiile

INTRANSMISÍBIL, -Ă, intransmisibili, -e, adj. Care nu poate fi transmis; netransmisibil. – Din fr. intransmissible.

INTRANUCLEÁR, -Ă, intranucleari, -e, adj. (Fiz.) Din interiorul nucleului. [Pr.: -cle-ar] – Din engl. intranuclear.

INTRANZITÍV, -Ă, intranzitivi, -e, adj., s. n. (Gram.) (Verb) care nu poate fi construit cu un complement direct din cauză că acțiunea lui nu se exercită în mod nemijlocit asupra unui obiect. – Din fr. intransitif, lat. intransitivus.

INTRANZITIVITÁTE s. f. Însușirea, calitatea unui verb intranzitiv. – Din fr. intransivité.

INTRAOCULÁR, -Ă, intraoculari, -e, adj. Din interiorul ochiului. Tensiune intraoculară. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. intra-oculaire.

INTRAPELVIÁN, -Ă, intrapelvieni, -e, adj. (Anat.) Din interiorul bazinului (3). [Pr.: -vi-an] – Din fr. intrapelvien.

INTRARAHIDIÁN, -Ă, intrarahidieni, -e, adj. Din interiorul coloanei vertebrale. Lichid intrarahidian. [Pr.: -di-an] – Din fr. intrarachidien.

INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra²); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra.

INTRÁT s. n. (Rar) Faptul de a intra; (concr.) intrare (1). – V. intra.

INTRATÁBIL, -Ă, intratabili, -e, adj. (Cu) care nu se poate trata; netratabil. – Din it. intrattabile. Cf. fr. intraitable.

INTRATORÁCIC, -Ă, intratoracici, -ce, adj. (Anat.) Din cavitatea toracică. – Din fr. intrathoracique.

INTRAURBÁN, -Ă, intraurbani, -e, adj. Care se află sau are loc în interiorul unui oraș. [Pl.: -tra-ur-] – Intra¹- + urban. Cf. it. intraurbano.

INTRAUTERÍN, -Ă, intrauterini, -e, adj. Care are loc, care este în interiorul uterului. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. intra-utérin.

INTRAVASCULÁR, -Ă, intravasculari, -e, adj. (Anat.) În (sau din) interiorul vaselor sangvine. – Din fr. intravasculaire.

INTRAVENÓS, -OÁSĂ, intravenoși, -oase, adj. (Despre injecții, tratamente) Care se face în venă. – Din fr. intraveineux, it. intravenoso.

INTRAVILÁN, intravilane, s. n. Zonă care cuprinde suprafața construită a unui oraș sau a unui sat. – Intra¹- + vilan (< lat. villanus).

INTRAZONÁL, -Ă, intrazonali, -e, adj. Care se află ori se formează în cadrul aceleiași zone. – Din engl. intrazonal.

INTRĂTÚRĂ, intrături, s. f. Adâncitură făcută sau existentă într-un zid, într-o stâncă etc. – Intra² + suf. -ătură.

INTRẤND, intrânduri, s. n. Parte intrată mai înăuntru la o construcție, la un teren etc.; adâncitură, scobitură. – V. intra.

INTREPÍD, -Ă, intrepizi, -de, adj. (Livr.) Care nu dă înapoi în fața greutăților, care înfruntă pericolul; brav, curajos, îndrăzneț, cutezător. – Din fr. intrépide, lat. intrepidus.

INTREPIDITÁTE, intrepidități, s. f. (Livr.) Însușirea celui intrepid; curaj, cutezanță. îndrăzneală. – Din fr. intrépidité.

INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

INTRIGÁNT, -Ă, intriganți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau bagă intrigi (1). – Din fr. intrigant.

INTRIGÁT, -Ă, intrigați, -te, adj. Care este nerăbdător să afle sau să știe ceva care îl îngrijorează, față de care are suspiciuni. – V. intriga.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

INTRINSÉC, -Ă, intrinseci, -ce, adj. Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de relațiile sale cu alt lucru). – Din fr. intrinsèque, lat. intrinsecus.

INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire.

INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

INTRODUCTÍV, -Ă, introductivi, -e, adj. Care servește ca introducere; de (la) început. – Din fr. introductif.

INTRODÚCȚIE, introducții, s. f. (Înv.) Introducere; început. – Din fr. introduction, lat. introductio.