![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileI1 s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee. IA interj. 1. Cuvânt prin care se atrage atenția ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa; ian! 2. Iată! iacă1! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia așa = numai așa, fără nici o intenție precisă. 3. Arată indiferența față de ceea ce urmează. 4. Introduce un răspuns. Unde te duci? – Ia, până la colț. Cf. bg. ja. IABRÁȘ, -Ă adj. v. abraș. IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. IACÁ1 s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec. IACÁ2, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam., și azi) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca; iácătă interj.] – Ia + că. IÁCĂTĂ interj. v. iacă1. IÁCĂ2 s. f. (Înv. și reg.) Bunică. – Din ngr. ghiaghiá (după bunică). IACÍNT, iacinți, s. m. (Livr.) Zambilă (Hyacinthus orientalis). [Var.: hiacínt, hiacinți s. m.] – Din fr. jacinthe. IACOBÍN, iacobini, s. m., adj.m. 1. S. m. Călugăr dominican. 2. S. m. Membru al celei mai radicale grupări revoluționare franceze, în perioada revoluției din 1789-1794; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 3. Adj.m. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin. IACOBINÍSM s. n. Doctrina iacobinilor (2). – Din fr. jacobinisme. IACTÁNT, -Ă, iactanți, -te, adj. (Rar) Înfumurat, îngâmfat. – Din lat. jactans, -ntis. IAD, iaduri, s. n. (În credința creștină) Loc în care sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice; infern, gheenă. ♦ Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadŭ. IÁDĂ, iede, s. f. Puiul de sex feminin al caprei. – Din ied. IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din tc. yades. IACNÍE s. f. v. iahnie. IAHNÍE, iahnii, s. f. Fel de mâncare scăzută, preparată din legume (mai ales din fasole boabe), din pește sau din carne. [Var.: iacníe, -ii s. f.] – Din tc. yahni, bg. iahnija. IAHT, iahturi, s. n. 1. Navă mică și elegantă, cu pânze sau cu propulsie mecanică, pentru un număr mic de pasageri, folosită pentru călătorii de plăcere. 2. Ambarcație sportivă cu vele folosită pentru regate. – Din fr. yacht. IÁHTING s. n. Sport nautic practicat cu ambarcațiuni cu vele. [Scris și: yachting, iachting]. – Din engl., fr. yachting. IÁHTMAN, iahtmani, s. m. Sportiv care practică iahtingul. [Scris și: yachtman. – Var.: iáhtmen] – Din fr. yachtman, engl. yachtsman. IÁHTMEN s. m. v. iahtman. IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în județul Ialomița. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din județul Ialomița. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. IALOMIȚEÁNCĂ, ialomițence, s. f. Femeie născută și crescută în județul Ialomița. ♦ Locuitoare din județul Ialomița. – Ialomițean + suf. -că. IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Înv. și reg.) Vacă mare și grasă. – Din bg., scr. jalovica. IÁMA s. f. art. (În expr.) A da iama = a da năvală, a se repezi. A da iama prin... = a risipi, a distruge (un bun). – Din tc. yama. IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne). |