Toate definitiile
INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmărit de către creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.
INSESIZABILITÁTE s. f. Însușire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.
INSIDIÓS, -OÁSĂ, insidioși, -oase, adj. Care caută să înșele; viclean, perfid, șiret. ♦ (Med.; despre o boală) Care apare pe nesimțite, fără manifestări vizibile. ♦ (Despre gaze de luptă) Care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu. [Pr.: -di-os] – Din fr. insidieux.
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.
INSIGNIFIÁNȚĂ, insignifianțe, s. f. (Livr.) Lipsă de însemnătate. [Pr.: -fi-an-. Var.: insignifiénță s. f.] – Din fr. insignifiance.
INSIGNIFIÉNȚĂ s. f. v. insignifianță.
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
INSINUÁNT, -Ă, insinuanți, -te, adj. Care (se) insinuează; insinuator. [Pr.: -nu-ant] – Din fr. insinuant.
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.
INSINUATÓR, -OÁRE, insinuatori, -oare, adj. Insinuant. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuateur.
INSINUÁȚIE, insinuații, s. f. Insinuare. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. insinuation.
INSIPÍD, -Ă, insipizi, -de, adj. (Despre corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust; (despre alimente) fad, searbăd. ♦ Fig. Fără spirit, fără haz, anost. – Din fr. insipide.
INSIPIDITÁTE, insipidități, s. f. (Rar) Calitatea a ceea ce este insipid. – Din fr. insipidité.
INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A stărui, a persista, a persevera într-o acțiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidență, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.
INSISTÉNT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Stăruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.
INSISTÉNȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. ♦ Rugăminte, cerere insistentă. – Din fr. insistance, it. insistenza.
INSOCIÁBIL, -Ă, insociabili, -e, adj. (Rar) Care nu este sociabil; nesociabil, neprietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociable, lat. insociabilis.
INSOCIABILITÁTE, insociabilități, s. f. (Rar) Caracterul celui care este insociabil; nesociabilitate. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. insociabilité.
INSOLÁȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând duce la moarte). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.
INSOLÉNT, -Ă, insolenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerușinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.
INSOLÉNȚĂ, insolențe, s. f. Obrăznicie, impertinență, nerușinare; atitudine, faptă sau vorbă obraznică, necuviincioasă. – Din fr. insolence, lat. insolentia.
INSOLÍT, -Ă, insoliți, -te, adj. Care surprinde prin caracterul său neobișnuit; neuzitat. – Din fr. insolite, lat. insolitus.
INSOLÚBIL, -Ă, insolubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe) Care nu este solubil, care nu se poate dizolva (într-un anumit dizolvant). 2. Fig. Care nu are nici o soluție; de nerezolvat. – Din fr. insoluble, lat. insolubilis.
INSOLUBILITÁTE, insolubilități, s. f. Însușirea de a fi insolubil. – Din fr. insolubilité.
INSOLUBILIZÁ, insolubilizez, vb. I. Tranz. A face ca o substanță să devină insolubilă. – Din fr. insolubiliser.
INSOLUBILIZÁRE, insolubilizări, s. f. Acțiunea de a insolubiliza. - V. insolubiliza.
INSOLUBILIZÁT, -Ă, insolubilizați, -te, adj. Care a devenit insolubil. – V. insolubiliza.
INSOLVÁBIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu este solvabil, care nu-și poate plăti datoriile, care se află în situația de insolvabilitate; nesolvabil, falit. – Din fr. insolvable.
INSOLVABILITÁTE, insolvabilități, s. f. Situație în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligațiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri. – Din fr. insolvabilité.