Toate definitiile
INSOMNÍE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului nervos somn-veghe, care se manifestă prin lipsă de somn sau prin reducerea duratei și a profunzimii somnului și care este întâlnită în astenii, boli psihice, nevroze etc. – Din fr. insomnie.
INSONDÁBIL, -Ă, insondabili, -e, adj. (Despre ape sau despre adâncimea lor) Care nu poate fi sondat (din cauza adâncimii mari); nesondabil. ♦ Fig. Cu neputință de cercetat sau de lămurit; de nepătruns. – Din fr. insondable.
INSONDABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este insondabil. – Din fr. insondabilité.
INSONÓR, -Ă, insonori, -e, adj. (Tehn.) 1. Lipsit de sonoritate. 2. (Despre materiale) Care amortizează sunetele; fonoizolant. – Din fr. insonore.
INSONORITÁTE s. f. (Tehn.) 1. Lipsă de sonoritate. 2. Izolare fonică. – Din fr. insonorité.
INSONORIZÁ, insonorizez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A izola fonic; a reduce intensitatea zgomotelor dintr-un spațiu închis. – Din fr. insonoriser.
INSONORIZÁNT, -Ă, insonorizanți, -te, adj. (Tehn.) Care nu transmite unde sonore. ♦ (Despre materiale) Fonoizolant. – Din fr. insonorisant.
INSONORIZÁRE, insonorizări, s. f. Totalitatea operațiilor și măsurilor luate pentru a reduce intensitatea zgomotelor dintr-o clădire, dintr-o încăpere etc. – După fr. insonorisation.
INSPECTÁ, inspectez, vb. I. Tranz. A controla, a verifica activitatea unei persoane, a unei instituții etc. pe baza unei însărcinări speciale; p. ext. a examina, a cerceta amănunțit și cu atenție ceva. – Din fr. inspecter, lat. inspectare.
INSPECTÁRE, inspectări, s. f. Acțiunea de a inspecta și rezultatul ei; control, verificare; p. ext. examinare, cercetare. – V. inspecta.
INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituții etc. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.
INSPECTORÁT, inspectorate, s. n. 1. Serviciu care are sarcina de a inspecta activitatea unor unități subordonate; localul în care funcționează un asemenea serviciu. 2. Funcția de inspector; perioadă de timp în care cineva își exercită această funcție. – Din fr. inspectorat.
INSPÉCȚIE, inspecții, s. f. Control, verificare autorizată a unei activități, cercetare a îndeplinirii anumitor dispoziții, hotărâri etc. – Din fr. inspection, lat. inspectio.
INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
INSPIRÁRE, inspirări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) inspira și rezultatul ei. – V. inspira.
INSPIRÁT, -Ă, inspirați, -te, adj. Cuprins, pătruns de inspirație (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rău) inspirat = a avea o idee, o inițiativă, bună sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspire.
INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care inspiră (2) pe cineva; p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din fr. inspirateur.
INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Avânt, forță, entuziasm creator; complex de idei creatoare, stare de maximă tensiune creatoare. 3. Fig. Idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratia.
INSPIRAȚIÚNE, s. f. v. inspirație.
INSTABÍL, -Ă, instabili, -e, adj. 1. (Despre sisteme fizico-chimice, tehnice, despre obiecte) Care nu este stabil, care nu prezintă stabilitate, nestabil. 2. Fig. Variabil; schimbător; nestatornic. – Din fr. instable, lat. instabilis.
INSTABILITÁTE, instabilități, s. f. Caracterul a ceea ce este instabil; nestatornicie, nestabilitate, inconsecvență, inconstanță. – Din fr. instabilité, lat. instabilitas, -atis.
INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a așeza o instalație, o aparatură tehnică, o mașină etc. 2. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de răspundere. – Din fr. installer.
INSTALÁRE, instalări, s. f. Acțiunea de a (se) instala și rezultatul ei. – V. instala.
INSTALÁT, -Ă, instalați, -te, adj. 1. (Despre mașini, aparate, instalații etc.) Așezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de răspundere. – V. instala.
INSTALATÓR, -OÁRE, instalatori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în lucrările de montare și de reparare a unor aparaturi tehnice. – Din fr. installateur.
INSTALÁȚIE, instalații, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de construcții, de mașini etc. montate astfel încât să formeze un tot în scopul executării unei anumite funcțiuni sau operații în procesul de producție. ◊ Instalație electrică = ansamblu unitar de conductoare, aparate, mașini etc. destinate producerii sau utilizării energiei electrice. [Var.: instalațiúne s. f.] – Din fr. installation.
INSTALAȚIÚNE s. f. v. instalație.
INSTÁNT adj. invar. Instantaneu, rapid. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) Care se prepară repede, fără fierbere, prin dizolvare. [Pr.: -stánt] – Cuv. engl.
INSTANTANEITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este instantaneu. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. instantanéité.
INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce foarte repede (și durează foarte puțin), care se ivește brusc, pe neașteptate; pe moment. 2. S. n. Imagine sau fotografie obținută prin expunerea unei plăci sau a unui film pe o durată foarte scurtă. 3. Adj. (Fiz.; despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.