Toate definitiile

TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) De febră tifoidă, referitor la febra tifoidă. – Din fr. typhoïdique.

TAMẤȘ, tamâșuri, s. n. Proptea care se așază sub un butoi pentru a-l fixa și a-l împiedica să se rostogolească. – Din magh. támasz.

TAMBÚCHI, tambuchiuri, s. n. Deschizătură în puntea unei nave, prevăzută cu un capac sau cu o construcție asemănătoare cu o gheretă, care o protejează de intemperii și care permite accesul în încăperile de sub punte. – Din sp. tambucho.

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

TAMBÚRĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. – Din tc. tambur.

TAMBURÍN s. n. v. tamburină.

TAMBURINÁ, tamburinez, vb. I. Tranz. (Livr.) A bate (cu degetele) ușor și ritmic ceva. – Din fr. tambouriner.

TAMBURINÁRE, tamburinări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a tamburina. – V. tamburina.

TARIFÁR, -Ă, tarifari, -e, adj. Privitor la tarif; (despre preț, taxă, salariu) fixat prin tarif, în conformitate cu un tarif. – Din fr. tarifaire.

TARIFÁRE, tarifări, s. f. Acțiunea de a tarifa și rezultatul ei. – V. tarifa.

TARODÁ, tarodez, vb. I. Tranz. A găuri în spirală o piesă în care urmează să intre un șurub. – Din fr. tarauder.

TARODÁRE, tarodări, s. f. Acțiunea de a taroda și rezultatul ei. – V. taroda.

TARS, tarsuri, s. n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente și terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.

TARSALGÍE, tarsalgii, s. f. (Med.) Durere a articulației tarsului. – Din fr. tarsalgie.

TARSECTOMÍE, tarsectomii, s. f. (Med.) Rezecție a oaselor tarsului. – Din fr. tarsectomie.

TARSIOIDÉE, tarsioidee, s. f. (La pl.) Subordin de mamifere arboricole, nocturne, insectivore, de mărimea unor șobolani, cu ochii foarte mari, cu picioarele din spate foarte lungi din cauza alungirii tarsului și cu degetele terminate cu ventuze (Tarsioidea); (și la sg.) mamifer care face parte din acest subordin. [Pr.: -si-o-i-] – Din lat. Tarsioidea (numele științific al subordinului). Cf. fr. tarsier.

TARTÁN, tartane, s. n. 1. Țesătură specială din lână sau din bumbac, cu carouri mari, divers colorate, folosită în Scoția. 2. Șal sau pled făcut din tartan (1). 3. Material special din mastic sintetic elastic, folosit pentru amenajarea pistelor atletice și a terenurilor sportive în vederea impermeabilizării și a măririi rezistenței lor la intemperii. – Din fr. tartan.

TÍFOS, tifosuri, s. n. Nume dat mai multor boli febrile, infecțioase și epidemice; a) febră tifoidă; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pestă bovină. – Din ngr. tifos, fr. typhus.

TIFÓZĂ s. f. (Med. vet.; în sintagma) Tifoză aviară = boală a puilor de găină produsă de un virus din grupul bacteriilor paratifice. – Din fr. typhose.

TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, întrebuințat la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, scr. tiganj.

TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță.

TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel.

TIGHELÍ, tighelesc, vb. IV. Tranz. A coase un material cu tighel, a face un tighel. ♦ A tivi o fâșie dintr-un alt material (colorat). – Din tighel.

TIGHELÍRE, tigheliri, s. f. Acțiunea de a tigheli și rezultatul ei; tighelit¹. – V. tigheli.

TIGHELÍT¹ s. n. Tighelire. – V. tigheli.

TIGHELÍT², -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli.

TIGNAFÉS, tignafesuri, s. n. (Pop.) Emfizem pulmonar (la animale). – Din tc. teknefes.

TIGOÁRE, tigori, s. f. (Pop.) Om de nimic, ticălos; ființă leneșă, puturoasă sau slabă, prăpădită. – Et. nec.

TIGRÁT, -Ă, tigrați, -te, adj. Cu dungi mai închise (ca ale tigrului). – Din fr. tigré.

TIGRÉSĂ, tigrese, s. f. (Rar) Tigroaică. – Din fr. tigresse.