Toate definitiile
TALC s. n. Silicat natural hidratat de magneziu, de culoare albă-verzuie, unsuros și moale la pipăit, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. – Din fr. talc. Cf. it. talco, germ. Talk.
TALCIÓC, talciocuri, s. n. Piață de vechituri. – Din rus. tolciok.
TALCÓZĂ, talcoze, s. f. (Med.) Silicoză datorită inhalării prelungite a pulberii de talc. – Din fr. talcose.
TALCȘÍST, talcșisturi, s. n. (Înv.) Talc în stare naturală, dispus sub formă de straturi lamelare. – Din fr. talcschiste.
TÁLER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla. 2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile; tas. 3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă ușor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic și metalic marcând ritmul sau cadența; talger. 4. Piesă subțire de metal, de lemn etc., de formă plată și aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte. 5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere1 (5). – Cf. bg. taler.
TÁLER2, taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în țările române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.
TALERÍST, -Ă, taleriști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică sportul cu talere1. – Taler1 + suf. -ist.
TÁLGER, talgere, s. n. Taler1. – Et. nec.
TALGERÁȘ, talgerașe, s. n. Diminutiv al lui talger. = Talger + suf. -aș.
TALHÂȘCÍU, talhâșcii, s. m. Demnitar la curtea otomană, care prezenta sultanului raportul marelui vizir și care transmitea firmanul împărătesc de numire a domnilor din țările vasale. – Din tc. telhisçi.
TALIÁN, taliane, s. n. (Reg.) Năvod mare fixat cu ancore și cu piloți, folosit la prinderea în cantități mari a peștilor migratori. [Pr.: -li-an] – Din rus. dial. taliian, ngr. taliáni.
TÁLIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. și adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; trunchi. 2. Statură, înălțime, mărime. ♦ Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoștințe etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.
TALÍM s. n. v. talâm.
TALKIE-WALKIE s. n. (Tehn.) Walkie-talkie. [Pr.:tóki-uóki] – Din fr. talkie-walkie, după engl. walkie-talkie.
TALMÚDIC, -Ă, talmudici, -ce, adj. Care ține de Talmud, privitor la Talmud, conform prescripțiilor acestuia. – Din fr. talmudique.
TALMUDÍSM s. n. 1. Studiul Talmudului. 2. Fig. Tendință de a privi lucrurile și fenomenele în mod formal, static, rigid, dogmatic; interpretare speculativă, excesiv analitică și complicată, a unei probleme. – Din fr. talmudisme.
TALMUDÍST, -Ă, talmudiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care cunoaște, studiază și interpretează învățăturile Talmudului; adept al acestor învățături. 2. Fig. Persoană care privește lucrurile dogmatic, scolastic sau care face exces de subtilități și de exprimări artificiale. – Din fr. talmudiste.
TALOFÍTĂ, talofite, s. f. (La pl.) Încrengătură a regnului vegetal care cuprinde plante inferioare cu corpul vegetativ format dintr-un tal și care se înmulțesc prin spori, prin diviziune sau prin gameți (Thallophyta); (și la sg.) plantă care face parte din această încrengătură. – Din fr. thallophytes.
TALÓN, taloane, s. n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitanțier, dintr-un bonier etc. care rămâne la cotor după ce s-a rupt partea detașabilă. 2. Parte a ciorapului care acoperă călcâiul, marcată printr-o țesătură mai deasă. 3. Partidă la unele jocuri de cărți. 4. Fiecare dintre cele două margini îngroșate și întărite ale anvelopei unei roți. – Din fr. talon.
TALONÁ, talonez, vb. I. Tranz. (La jocul de rugbi) A trage mingea cu piciorul din grămadă; (în diverse sporturi) a urmări pe adversar îndeaproape pentru a-l împiedica să-și continue acțiunea. – Din fr. talonner.
TALONÁJ s. n. (La jocul de rugbi) Talonare. – Din fr. talonnage.
TALONÁRE, talonări, s. f. (Mai ales la jocul de rugbi) Acțiunea de a talona; talonaj. – V. talona.
TALONÉR, taloneri, s. m. Jucător de rugbi care se găsește în grămadă între cei doi pilieri, având sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.
TALONÉT s. n. v. talonetă.
TALONÉTĂ, talonete, s. f. Bucată de carton fixată în dreptul călcâiului la un obiect de încălțăminte, pentru a asigura rezistența îmbinării. ♦ Branț. ♦ Bucată de stofă, cusută la manșetă sau la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura în acel loc. [Var.: talonét s. n.] – Din fr. talonnette.
TÁLPĂ, tălpi, s. f. 1. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse; talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.
TALPÍNĂ, talpine, s. f. Material obținut pe cale sintetică, folosit ca înlocuitor de talpă pentru încălțăminte. – Talpă + suf. -ină.
TÁLUS, talusuri, s. n. (Anat.) Călcâi, astragal. – Din lat. talus.
TALÚZ, taluzuri, s. n. Suprafață înclinată care mărginește lateral un rambleu sau un debleu; teren în pantă. – Din fr. talus.
TALUZÁ, taluzez, vb. I. Tranz. (Rar) A da formă de taluz, de pantă, a ridica în taluz. – Din fr. taluser.