Toate definitiile

TINICHIGÍU, tinichigii, s. m. Meseriaș, muncitor care lucrează sau repară obiecte de tinichea, sârmă, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci.

TINÓS, TINOÁSĂ, tinoși, -oase, adj. (Reg.) Plin de tină, murdărit cu tină; noroios. – Tină + suf. -os.

TINTOMÉTRU, tintometre, s. n. Tip de colorimetru în care culoarea (concentrația) unei soluții se determină prin compararea ei cu sticle colorate. – Din germ. Tintometer.

TIO interj. (Pop.) Strigăt cu care se gonește un animal. – Onomatopee.

TIOCÓL, tiocoli, s. m. (Chim.) Produs sintetic asemănător prin unele proprietăți cu cauciucul. [Pr.: ti-o-] – Din fr. thiokol, germ. Tiokol.

TIÓL, tioli, s. m. Mercaptan. [Pr.: ti-ol] – Din fr. thiol.

TIOURÉE s. f. Substanță organică, incoloră, solubilă în apă, întrebuințată la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-re-e] – Din fr. thio-urée.

TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. – Onomatopee.

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.

TIPĂRÍRE, tipăriri, s. f. Acțiunea de a tipări și rezultatul ei; imprimare; p. ext. editare, publicare; tipărit. – V. tipări.

TIPÁRNIȚĂ, tiparnițe, s. f. (Înv.) Tipografie (rudimentară). – Tiparnă (înv. „tipografie” < sl.) + suf. -iță.

TIPAROÁSĂ, tiparoase, s. f. (Bot.; rar) Chiparoasă. – Cf. chiparoasă.

TIPĂRITÓR, tipăritori, s. m. (Înv.) Muncitor care lucrează tipare (2). – Tipări + suf. -tor.

TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură.

TIPÉSĂ, tipese, s. f. (Fam. și peior.) Persoană de sex feminin (cu relații și comportări dubioase). – Din fr. typesse.

TIPÍC¹, tipicuri, s. n. 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.

TÍPIC², -Ă, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din fr. typique, lat. typicus.

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea multă importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul¹ bisericesc. – Tipic¹ + suf. -ar.

TIPICITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este tipic². – Tipic² + suf. -itate.

TIPÍE, tipii, s. f. (Reg.) Colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con. – Et. nec.

TIPIZÁ, tipizez, vb. I. Tranz. A realiza o tipizare. – Tip + suf. -iza.

TIJ adv. (Înv.) De asemenea. – Cf. ucr. tež, pol. tež.

TIFÓN, tifoane, s. n. Pânză subțire de bumbac, cu țesătură foarte rară; spec. fâșie din această pânză, întrebuințată la pansamente. – Cf. engl. tiffany.

TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

TAMBURÍNĂ, tamburine, s. f. Instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmică a dansului în Spania, Italia și în Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea întinsă pe o singură parte și cu plăci de metal sau cu zurgălăi de jur împrejur. [Var.: tamburín s. n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.

TAMIZÁTĂ, tamizate, adj. (Franțuzism; despre lumină) Care este filtrată în mod difuz. – Din fr. tamisé.

TAM-NESÁM adv. v. tam-nisam.

TAMPÓN, tampoane, s. n. 1. Piesă la vehiculele de cale ferată, constând dintr-un disc masiv de oțel și un resort puternic, care primește șocurile dintre vehicule în timpul mersului și care menține o anumită distanță între vagoanele cuplate. 2. Bucată de vată sau de tifon sterilizat, care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie sau care se introduce într-o cavitate naturală a organismului în scopuri terapeutice. 3. Substanță întrebuințată pentru a împiedica un anumit proces chimic. 4. Accesoriu de birou, alcătuit dintr-o placă curbată acoperită cu hârtie sugativă, care servește la uscarea cernelii după scriere. – Din fr. tampon.

TAMPONÁ, tamponez, vb. I. 1. Refl. recipr. (Despre vehicule) A se ciocni, a se lovi. 2. Tranz. A atinge ușor și în repetate rânduri o parte a suprafeței corpului cu un tampon (2) sau cu alt obiect pentru a absorbi transpirația sau secrețiile unei răni. – Din fr. tamponner.

TAMPONAMÉNT, tamponamente, s. n. Oprire a unei sângerări cu ajutorul unor tampoane de vată, de tifon etc. – Din fr. tamponnement.