Toate definitiile
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Timișoara. ♦ Locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că.
TIMLEÁC, timleacuri, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o varga groasă de fier prevăzută la unul din capete cu un cârlig ascuțit, care servește la prinderea peștilor mari. – Din rus. temleak.
TIMOFTÍCĂ, timoftici, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cultivată ca plantă furajeră (Phleum pratense). – Timofte (n. pr.) + suf. -ică.
TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Compus organic din clasa fenolilor, care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosit în special ca medicament. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului. – Din fr. thymol.
TIMÓNĂ, timone, s. f. Roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave. – Din ngr. timóni.
TIMONERÍE, timonerii, s. f. 1. Loc cu vizibilitate bună de pe bordul unei nave, unde se găsește timona și unde își face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frână = ansamblu de piese (pârghii, bare și tije) care acționează frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria.
TIMONIÉR, timonieri, s. m. Marinar însărcinat cu manevrarea timonei și care transmite semnalele de legătură cu interiorul navei, cu alte nave sau cu coasta. [Pr.: -ni-er] – Din fr. timonier.
TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv).
TIMPANÍSM s. n. Boală care se manifestă prin balonarea abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine; timpanită. – Din fr. tympanisme.
TIMPANÍST, -Ă, timpaniști, -ste, s. m. și f. Membru al unei orchestre care bate timpanul (2). – Din it. timpanista.
TIMPANÍTĂ, timpanite, s. f. (Med.) Timpanism. – Din fr. tympanite.
TIMPANÓN, timpanoane, s. n. Instrument muzical folosit în sec. XVI-XVIII, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță în formă de trapez, deasupra căreia erau întinse coarde de metal puse în vibrație cu două ciocănele. – Din fr. tympanon.
TIMPANOPLASTÍE, timpanoplastii, s. f. (Med.) Operație prin care se încearcă refacerea timpanului perforat. – Din fr. tympanoplastie.
TIMPANOTOMÍE, timpanotomii, s. f. (Med.) Paracenteză a timpanului. – Din fr. tympanotomie.
TÍMUS s. n. Glandă cu secreție internă, așezată în partea superioară a toracelui, care influențează creșterea organismului în primii ani ai copilăriei și se atrofiază mai târziu. – Din fr. thymus.
TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
TINCTORIÁL, -Ă, tinctoriali, -e, adj. (Despre plante sau produse chimice) Care conține substanțe colorante; (despre substanțe) care este obținut din plante și folosit la colorarea produselor textile sau a pieilor. [Pr.: -ri-al] – Din fr. tinctorial.
TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture.
TINDALIZÁRE, tindalizări, s. f. Procedeu de sterilizare prin încălziri la temperaturi între 600-800C și răciri succesive. – După fr. tyndallisation.
TÍNDĂ, tinde, s. f. Încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești. ◊ Expr. A face o treabă până în tindă = a începe un lucru fără a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispă, pridvor, cerdac. [Pl. și: tinzi] – Lat. *tenda (< tendere).
TINDÉCHE, tindechi, s. f. Bucată îngustă de lemn sau de oțel, cu dinți la ambele capete, cu ajutorul căreia se ține întinsă pânza la război când se țese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotițe, cu care se întinde pânza în lățime la războaiele mecanice. – Lat. tendicula.
TINDÚȚĂ, tinduțe, s. f. Diminutiv al lui tindă. – Tindă + suf. -uță.
TINERÉL, -EÁ, -ÍCĂ, tinerei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv ai lui tânăr. – Tânăr + suf. -el.
TINERÉSC, -EÁSCĂ, tinerești, adj. Care aparține tinereții sau persoanelor tinere, privitor la tinerețe sau la persoanele tinere; caracteristic tinereții sau persoanelor tinere. – Tânăr + suf. -esc.
TINEREȘTE adv. În felul tinerilor, ca tinerii. – Tânăr + suf. -ește.
TINERÉT s. n. Mulțime de tineri, totalitatea tinerilor; tinerime, tinerețe (3). ♦ Totalitatea animalelor tinere de aceeași specie dintr-o gospodărie. – Tânăr + suf. -et.
TINERÍME s. f. Tineret. – Tânăr + suf. -ime.
TINÉTĂ, tinete, s. f. Putină mică, hârdău care servește, în anumite locuri, la colectarea și transportul materiilor fecale. – Din fr. tinette.
TINICHELÚȚĂ, tinicheluțe, s. f. Diminutiv al lui tinichea. – Tinichea + suf. -eluță.
TINICHIGERÍE, tinichigerii, s. f. 1. Meseria tinichigiului. 2. Atelierul sau prăvălia tinichigiului. – Tinichigiu + suf. -erie.