Toate definitiile

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.

TÚRLĂ s. (IND.) turn de sondă.

túrlă (-le), s. f. – 1. Tun. – 2. Clopotniță. – Var. înv. trulă. Ngr. τροῦλλα, ngr. τοῦρλα (Cihac, II, 708; REW 8949).

2) tî́rlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.

túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle

1) túrlă și (vechĭ) trúlă f., pl. e (ngr. túrla, trúla, cúpolă, dom, d. lat. trulla, pîntecele garafeĭ; mgr. trûllos, de unde vine vsl. sîrb. trulo). Munt. Turn de biserică.

2) túrlă, V. tîrlă 2.

țúrlă, țúrle, s.f. (reg.) fată bătrână.