Toate definitiile

TABLÁ-BAȘÁ s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domnitor român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bașı.

TABLATÚRĂ s. f. Vechi sistem de notație muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele. – Din fr. tablature.

TABLETÁ, tabletez, vb. I. Tranz. A face tablete, drajeuri dintr-o substanță. – Din tabletă.

TABLETÁRE, tabletări, s. f. Acțiunea de a tableta. – V. tableta.

TABLÉTĂ, tablete, s. f. 1. Preparat farmaceutic în formă de disc mic; pastilă, pilulă, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat în mici plăcuțe în formă dreptunghiulară. 2. (Rar) Caiet de note, de însemnări. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o temă de actualitate și adesea ca formă a pamfletului literar. – Din fr. tablette.

TABLIÉR, tabliere, s. n. Totalitatea grinzilor care formează sistemul de rezistență al unui pod metalic și care susține calea de circulație a acestuia. [Pr.: -bli-er] – Din fr. tablier.

TABLOÍD, -Ă, tabloizi, -de, adj. (Despre publicații) Cu formatul de dimensiuni reduse față de cel obișnuit. – Din engl. tabloid, fr. tabloïde.

TABS, tabsuri, s. n. Imagine sau inscripție care însoțește unele mărci poștale. – Din engl. tabs (pl. lui tab „contramarcă”).

TABUÍSM s. n. Sistem de interdicții magice și mitologice bazat pe tabuuri. – Tabu + suf. -ism.

TABUÍSTIC, -Ă, tabuistici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de tabu; care provine din tabu. – Tabu + suf. -istic.

TABUIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a transforma în tabu. [Pr.: -bu-i-] – După fr. tabouisation.

TABULÁR, -Ă, tabulari, -e, adj. 1. Care este înscris pe o listă, pe o tablă¹ sau în coloanele unui registru. ◊ (Mat.) Diferență tabulară = adaosul pe care îl primește logaritmul unui număr de patru cifre, când acest număr crește cu o unitate. 2. (Tehn.; despre un material) Care se prezintă sub formă de plăci. – Din fr. tabulaire.

TABULÁRIU, tabularii, s. n. Arhivă publică sau particulară în Roma antică. – Din lat. tabularium.

TABULATÓR, tabulatoare, s. n. Dispozitiv al unei mașini de scris care permite ca, odată fixată lungimea unui rând, să poată fi automat menținută și pentru rândurile următoare. – Din fr. tabulateur.

TABULATÚRĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.

TABULHANÁ, tabulhanale, s. f. (Turcism înv.) Fanfară militară turcească, în care predominau tobele. – Din tc. tabılhane.

TABÚN, tabunuri, s. n. Sistem de creștere a cailor în libertate (pe pășune, în stepă); herghelie de cai aproape sălbatici, din stepă. ♦ Cireadă de vite; turmă de oi. ♦ (Reg.) Pășune, izlaz. – Din ucr. tabun.

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret.

TAC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.

TAC², tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu². – Din ngr. tákos.

TACẤM, tacâmuri, s. n. 1. 1. Serviciu de masă complet, care se așază în dreptul fiecărui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnașament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasăre (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poamă. – Din tc. takim.

TACHELÁJ, tachelaje, s. n. Ansamblul parâmelor folosite la fixarea arborilor sau la manevrarea pânzelor și a vergilor pe o navă. – Din germ. Takelage, rus. takelaj.

TACHÉT, tacheți, s. m. Piesă metalică scurtă care se montează într-un motor cu ardere internă, pentru a împiedica uzura supapei de distribuție. ♦ Piesă de formă prismatică, folosită la îmbinările a două piese, pentru a mări suprafața de transmitere a forțelor de la o piesă la alta. – Din fr. taquet.

TACLÍT, taclituri, s. n. (Înv.) Bucată de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. – Din tc. taklit.

TACRÍR, tacriruri, s. n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir.

TACT¹, (2) tacturi, s. n. 1. Simț care se referă la senzațiile provocate de agenții exteriori asupra receptorilor pielii sau mucoaselor; pipăit. 2. Măsură, cadență, ritm în muzică. ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. 3. Facultate de a judeca o situație dificilă rapid și cu finețe, care determină o comportare corectă, delicată și adecvată. – Din germ. Takt, fr. tact.

TACT² s. n. v. taht.

TACTÁ, tactez, vb. I. Tranz. (Muz.) A indica diverși timpi ai măsurii, în procesul de execuție, prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. – Din tact¹. Cf. germ. taktieren.

TACTÁRE, tactări, s. f. (Muz.) Acțiunea de a tacta. – V. tacta.

TACTICIÁN, -Ă, tacticieni, -e, s. m. și f. Specialist în probleme de tactică (I). [Pr.: -ci-an] – Din fr. tacticien.