Toate definitiile
LARGÁ, larghez, vb. I. Tranz. A desprinde un obiect (balast, lest) dintr-o aeronavă în zbor, prin aruncare sau cu ajutorul unui mecanism. – Din fr. larguer, it. largare.
LARGÁRE, largări, s. f. Acțiunea de a larga și rezultatul ei. – V. larga.
LARGHÉTTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo intermediar între largo și andante. ♦ (Substantivat, n.) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală creată în acest tempo. – Cuv. it.
LARGHÉȚE s. f. Dărnicie, generozitate. – Din it. larghezza.
LÁRGO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo foarte lent. ♦ (Substantivat, n.) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală creată în acest tempo. – Cuv. it.
LARI s. m. pl. Nume dat în mitologia romană unor divinități considerate a fi ocrotitoarele casei și ale familiei. – Din lat. Lar, Laris.
LÁRICE, larici, s. f. (Bot.) Zadă. [Var.: láriță s. f.] – Din it. larice, lat. larix, -cis.
LARIFÓRMĂ, lariforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări acvatice palmipede, din care fac parte pescărușii; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. lariformes.
LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
LARINGECTOMÍE, laringectomii, s. f. (Med.) Incizie, extirpare a laringelui. – Din fr. laryngectomie.
LARINGIÁN, -Ă, laringieni, -e, adj. Care ține de laringe, al laringelui. [Pr.: -gi-an] – Din fr. laryngien.
LARINGÍTĂ, laringite, s. f. Boală care constă în inflamația (mucoasei) laringelui. – Din fr. laryngite.
LARINGOFÓN, laringofoane, s. n. Microfon care se aplică pe gât, în dreptul laringelui, folosit mai ales în transmisiunile din tanc sau din avion. – Din fr. laryngophone.
LARINGOLÓG, -Ă, laringologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în laringologie. – Din fr. laryngologue.
LARINGOLÓGIC, -Ă, laringologici, -ce, adj. (Med.) Referitor la laringologie. – Din fr. laryngologique.
LARINGOLOGÍE s. f. Parte a medicinii care se ocupă cu studiul laringelui și al bolilor lui. – Din fr. laryngologie.
LARINGOPATÍE, laringopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile laringelui. – Din fr. laryngopathie.
LARINGOSCÓP, laringoscoape, s. n. Instrument alcătuit dintr-o oglindă prevăzută cu coadă lungă, folosit la examinarea laringelui. – Din fr. laryngoscope.
LARINGOSCÓPIC, -Ă, laringoscopici, -ce, adj. Referitor la laringoscop, de laringoscop. – Din fr. laryngoscopique.
LARINGOSCOPÍE, laringoscopii, s. f. Examinare medicală a laringelui cu ajutorul laringoscopului. – Din fr. laryngoscopie.
LARINGOSPÁSM, laringospasme, s. n. (Med.) Spasm al mușchilor glotici. – Din fr. laryngospasme.
LARINGOSTROBOSCÓP, laringostroboscoape, s. n. (Fon.) Stroboscop specializat pentru studiul coardelor vocale în timpul fonației. – Din fr. laryngostroboscope.
LARINGOSTROBOSCOPÍE, laringostroboscopii, s. f. (Fon.) Observare a coardelor vocale cu laringostroboscopul. – Din fr. laryngostroboscopie.
LARINGOTOMÍE, laringotomii, s. f. Operație chirurgicală care constă în deschiderea sau secționarea laringelui. – Din fr. laryngotomie.
LÁRIȚĂ s. f. v. larice.
LÁRMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2. (Înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, scr. larma.
LARVÁR, -Ă, larvari, -e, adj. Care este în stare de larvă; referitor la larvă. ♦ Fig. Ascuns, latent, nevăzut2. – Din fr. larvaire.
LÁRVĂ, larve, s. f. Stadiu în dezvoltarea individuală a unor animale la ieșirea din ou, deosebit prin formă și mod de viață de stadiul adult. – Din fr. larve.
LARVICÍD, larvicide, s. n. Substanță care ucide larvele unor insecte. ◊ (Adjectival) Substanță larvicidă. – Din fr. larvicide.
LASÉTĂ, lasete, s. f. Cordon îngust, drept sau rotund, utilizat la confecționarea unor dantele. ♦ Obiect de decorație interioară lucrat cu acest cordon. – Din fr. lacet.