Toate definitiile
LASÓU, lasouri, s. n. Curea sau frânghie lungă, terminată la un capăt cu un laț, folosită în America pentru prinderea animalelor sălbatice. – Din fr. lasso.
LASTÍC s. n. (Înv.) Stofă de lână asemănătoare cu satinul. [Acc. și: lástic] – Din fr., engl. lasting.
LÁSTRĂ, lastre, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de lână. – Et. nec.
LAȘITÁTE (2) lașități, s. f. 1. Faptul de a fi laș; starea celui laș. 2. (Concr.) Faptă, atitudine de om laș. – Laș + suf. -itate (după fr. lâcheté).
LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj. (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic, ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
LATÉNT, -Ă, latenți, -te, adj. Care există, dar nu se manifestă în exterior, putând izbucni oricând. – Din fr. latent, lat. latens, -ntis.
LATÉNȚĂ, latențe, s. f. (Livr.) Stare latentă. – Din fr. latence.
LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; lăturalnic. ◊ Arie (sau suprafață) laterală = mărimea suprafeței unui corp prismatic, fără suprafețele bazelor lui. Arie laterală = zonă situată la periferia teritoriului unde se vorbește un dialect sau o limbă. ♦ Fig. Secundar. 2. (În sintagma) Consoană laterală (și substantivat, f.) = consoană articulată prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. „L” este o consoană laterală. 3. (În sintagma) Gândire laterală = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obținerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. latéral, lat. lateralis.
LATERÍTIC, -Ă, lateritici, -ce, adj. (Min.) Referitor la laterit; care conține laterit. – Din fr. latéritique.
LATERITIZÁRE, lateritizări, s. f. (Geol.) Proces de formare a solurilor lateritice. – După fr. latéritisation.
LATICIFÉR, laticifere, s. n. Vas, tub, țesut ramificat al unor plante prin care este secretat latexul. ◊ (Adjectival) Vase laticifere. – Din fr. laticifère.
LATICLÁVĂ, laticlave, s. f. Fâșie lată de purpură care împodobea tunica senatorilor romani. – Din fr. laticlave.
LATIFÚNDIE s. f. v. latifundiu.
LATIFÚNDIU, latifundii, s. n. Mare proprietate funciară particulară, moșie foarte întinsă; domeniu. [Var.: (înv.) latifúndie s. f.] – Din lat. latifundium.
LATÍN, -Ă, latini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechiului ținut Latium din Italia sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține latinilor (1) sau Latiumului, privitor la latini sau la Latium; p. ext. care se referă la limba și la literatura romanilor sau care aparține acestora; latinesc. ◊ Limba latină (și substantivat, f.) = limba indo-europeană vorbită de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.
LATINÉSC, -EÁSCĂ, latinești, adj. Latin (2). – Latin + suf. -esc.
LATINÍSM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate (fără necesitate) din limba latină (și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul). 2. Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originară; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române. – Din fr. latinisme. Cf. latin.
LATINÍST, -Ă, latiniști, -ste, s. m. și f. 1. Specialist în filologia latină și în antichitatea romană. 2. Adept al latinismului (2). ◊ (Adjectival) Curent latinist sau școală latinistă = latinism (2). – Din fr. latiniste.
LATINITÁTE s. f. Faptul de a avea origine latină sau caracter latin. ♦ Nume dat culturii și civilizației latine. – Din fr. latinité, lat. latinitas, -atis.
LATINIZÁ, latinizez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale savantă și în mod masiv cuvinte latine într-o limbă sau a reface forma cuvintelor de origine latină din acea limbă pentru a le face cât mai apropiate de forma originară. – Din fr. latiniser.
LATINIZÁNT, -Ă, latinizanți, -te, adj. Care urmărește latinizarea limbii, care lucrează în acest scop; (despre cuvinte, texte etc.) latinizat. – Din fr. latinisant.
LATINIZÁRE, latinizări, s. f. Acțiunea de a latiniza și rezultatul ei. – V. latiniza.
LATINIZÁT, -Ă, latinizați, -te, adj. (Despre cuvinte, texte etc.) Care a căpătat o formă, un aspect apropiat de limba latină. – V. latiniza.
LATINIZATÓR, -OÁRE, latinizatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care latinizează (cu orice preț). – Latiniza + suf. -tor.
LATINOAMERICÁN, -Ă, latinoamericani, -e, adj. Care aparține Americii Latine, privitor la America Latină. – Din fr. latino-américain.
LATÍR s. m. Plantă erbacee furajeră din familia leguminoaselor, cu tulpina târâtoare și ramificată, cu frunzele terminate cu un cârcel și cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume științific).
LATITÚDINE, latitudini, s. f. 1. Distanța unghiulară a unui punct de pe glob față de ecuator, măsurată pe meridianul care trece prin acel punct și exprimată în grade, minute și secunde. 2. Fig. Libertate de acțiune, posibilitate de a acționa după voie. – Din fr. latitude, lat. latitudo, -inis.
LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. – Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).
LÁTURE s. f. v. latură.
LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).