Toate definitiile
LANTANÍDĂ, lantanide, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor elemente chimice care fac parte din grupa pământurilor rare; (și la sg.) element chimic aparținând acestei grupe. – Din fr. lanthanide.
LANTÉRNĂ, lanterne, s. f. 1. Felinar. ◊ Lanternă venețiană = lampion. Lanternă magică = aparat care proiectează pe un ecran, cu ajutorul unei surse luminoase și al unui sistem de lentile, imaginea mărită a unei figuri desenate pe o placă de sticlă sau imprimate pe o placă fotografică. 2. Lampă mică, portativă, care funcționează cu baterie electrică. 3. Lanternou. – Din fr. lanterne.
LANTERNÓU, lanternouri, s. n. Porțiune din acoperișul unei hale, al unei săli etc. mai ridicată, prevăzută cu numeroase ferestre, pentru a permite pătrunderea aerului și a luminii; lanternă (3), luminator. – Din fr. lanterneau.
LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.
LANȚÉTĂ, lanțete, s. f. 1. Instrument chirurgical format dintr-o lamă cu două tăișuri foarte ascuțite, care folosește la vaccinări, incizii etc. 2. Mic instrument în formă de lopățică, cu care se netezesc și se rectifică tiparele în turnătoriile de fontă. – Din germ. Lanzette, fr. lancette.
LANȚÚG, lanțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lănțúg s. n.] – Din ucr. lancuh.
LANÚGO s. n. 1. (Biol.) Păr fin care acoperă unele regiuni ale corpului la făt. ♦ Fire de păr din alte regiuni decât din cele obișnuite. 2. Puf (la plante, fructe etc.) – Din lat., fr. lanugo.
LAOLÁLTĂ adv. Împreună, la un loc. – La1 + o + alta.
LAOȚIÁN, -Ă, laoțieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Laosului sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Laosului sau laoțienilor (1), privitor la Laos sau la laoțieni. [Pr.: -ți-an] – Din fr. laotien.
LAPALISÁDĂ, lapalisade, s. f. Afirmație a cărei evidență naivă provoacă râsul. – Din fr. lapalissade.
LAPAROSCÓP, laparoscoape, s. n. (Med.) Instrument pentru examinarea cavității abdominale; peritoneoscop. – Din fr. laparoscope.
LAPAROSCOPÍE, laparoscopii, s. f. (Med.) Metodă de investigare a cavității abdominale și a organelor abdominale cu un instrument optic. – Din fr. laparoscopie.
LAPAROTOMÍE, laparotomii, s. f. Operație chirurgicală care constă în deschiderea peretelui abdominal; celiotomie. – Din fr. laparotomie.
LAPIÁZ s. n. v. lapiez.
LAPIDÁ, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsă sau ca răzbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.
LAPIDÁR, -Ă, lapidari, -e, adj. 1. (Despre inscripții, ornamente) Săpat în piatră. 2. (Despre stil, vorbire) Care evocă prin concizie (și vigoare) stilul inscripțiilor latine; laconic, scurt, concis. – Din fr. lapidaire.
LAPIDÁRE, lapidări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a lapida și rezultatul ei; lovire (cu pietre); fig. oprobriu. – V. lapida.
LAPIDARITÁTE s. f. (Rar) Caracter lapidar. – Lapidar + suf. -itate.
LAPIDÁRIU, lapidarii, s. n. Colecție de pietre mari sculptate sau gravate (basoreliefuri, statui, pietre de mormânt etc.); loc în care se păstrează o astfel de colecție. [Var.: lapidárium s. n.] – Din lat. lapidarium.
LAPIDÁRIUM s. n. v. lapidariu.
LAPIÉZ, lapiezuri, s. n. Formă de relief rezultată prin coroziunea rocilor solubile de către apele de șiroire. [Pr.: -pi-ez. – Var.: lapiáz s. n.] – Din fr. lapié, lapiaz.
LAPÍLI s. m. pl. Pietricele poroase, fragmente de lavă etc. azvârlite de vulcanii în erupție. – Din fr. lapilli.
LÁPIS s. n. (Min.) Lazurit. – Din fr., lat. lapis.
LAPISLAZÚLI s. n. (Min.) Lazurit. – Din fr. lapis-lazuli.
LAPOVIȚÁ, pers. 3 lapovițează, vb. I. Intranz. impers. A cădea ploaie amestecată cu zăpadă. – Din lapoviță.
LÁPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentană a cuiva de a-și aduce aminte de un lucru știut. ♦ Eroare, inadvertență comisă din neatenție de o persoană care vorbește sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus.
LÁPȚI s. m. pl. Produse sexuale ale peștilor masculi, având aspectul unei mase gelatinoase lăptoase. – Lat. lactes.
LARÁRIU, lararii, s. n. (Livr.) Încăpere în casele romane unde se păstrau statuetele larilor și penaților. – Din lat. lararium.
LARD s. n. (Reg.) Slănină grasă. – Lat. lardum.
LARG, -Ă, (I) largi, adj. (II) larguri, s. n. I. Adj. 1. Care ocupă o suprafață mare, care este extins în toate direcțiile; întins, vast. ◊ Expr. În lumea largă = a) în locuri depărtate, departe; b) pretutindeni. 2. De dimensiuni mari; lat. ◊ Loc. adv. Pe larg = în mod amplu, amănunțit. ♦ (Despre recipiente sau cavități) Cu dimensiunea transversală mare; p. ext. cuprinzător, încăpător. ◊ Expr. Mână largă, se zice despre un om generos sau cheltuitor. ♦ (Despre veșminte) De o croială bogată, care permite mișcarea liberă a corpului; care este prea mare față de dimensiunile unei persoane. ◊ Expr. A da (ceva) cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie bună; a fi darnic. ♦ (Despre gesturi, mișcări etc.) Desfășurat în toată amploarea. ♦ Fig. Care nu este meschin, care este liber, generos, înaintat. Vederi largi. II. S. n. 1. (Articulat; urmat de determinări în genitiv care indică o suprafață) Întreaga suprafață (a unui loc); partea mai largă (a unui loc). ♦ Loc pe mare depărtat de țărm. ◊ Loc. adv. În larg = departe de țărm, pe apă. 2. Loc deschis care se întinde departe în toate direcțiile; întindere mare, spațiu vast. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) la (sau în) largul său = a fi (sau a se simți) în deplină libertate, nestingherit. – Lat. largus.