Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ROSTOGOLITÓR, rostogolitori, s. m. Lucrător care întoarce materialul pe toate fețele, pe vatra unui cuptor metalurgic (pentru a obține o temperatură uniformă), și-l aduce la ușa de scoatere din cuptor. – Rostogoli + suf. -tor.

ROSTRÁL, -Ă, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectură sau despre obiecte de artă) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentând prore de corăbii. ◊ Coloană rostrală = coloană ornată cu prore sculptate în relief în piatră, simbolizând victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

RÓSTRU, rostruri, s. n. 1. Organ bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. 2. Prelungire cartilaginoasă a botului rechinilor și altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.

ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.

ROSTUÍRE, rostuiri, s. f. Acțiunea de a rostui și rezultatul ei. – V. rostui.

ROSTUÍT, -Ă, rostuiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Așezat într-un loc sau într-o slujbă convenabilă; cu situație, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanș. – V. rostui.

ROSTUITÓR, rostuitoare, s. n. Unealtă a lemnarului constituită dintr-o lamă de oțel, cu care se abat dinții pânzelor de ferăstrău. [Pr.: -tu-i-] – Rostui + suf. -tor.

ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.

ROȘÁTEC, -Ă adj. v. roșiatic.




ROȘÁTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

ROȘĂȚEÁ, roșățele, s. f. Plantă erbacee cu tulpina cilindrică dreaptă, cu flori dispuse într-o umbelă terminală (Botumus umbellatus). – De la roșu.

RÓȘCĂ subst. (Rar) Persoană cu părul roșcat și obrajii roșcovani. – Roșu + suf. -că.

ROȘCODÁN, -Ă adj. v. roșcovan.

RÓȘCOV, roșcovi, s. m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneană, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (păstăi) lungi, dulci și comestibile (Ceratonia siliqua). ◊ Compus: roșcov-sălbatic = plătică. – Din bg. rožkov.

ROȘCOVÁN, -Ă, roșcovani, -e, adj. (Adesea substantivat) (Cu fața) de culoare roșie; cu reflexe roșietice. [Var.: (reg.) roșcodán, -ă adj.] – Roșcă + suf. -ovan.

RÓȘCOVĂ, roșcove, s. f. Fructul roșcovului, dulce și comestibil, având forma unei păstăi de culoare cafeniu-închis, cu multe semințe. – Roșcov + suf. -ă.

ROȘEÁLĂ, roșele, s. f. (Pop.) 1. Substanță roșie, cu care se vopsesc pânzeturile și alte obiecte. ♦ Cerneală roșie. 2. (La pl.) Fard roșu; suliman. – Roși + suf. -eală.

ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). – Roșu + suf. -eață.

ROȘÍ, roșésc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A căpăta sau a face să capete o culoare roșie, a deveni sau a face să devină roșu; a (se) înroși. ♦ Intranz. și refl. A se îmbujora. – Din roșu.

ROȘIÁTEC, -Ă, adj. roșiatic.

ROȘIÁTIC, -Ă, roșietici, -ce, adj. Care bate în roșu, în care predomină nuanța de roșu. [Pr.: -și-a-.Var.: roșiétic, -ă, roșiátec, -ă, roșátic, -ă, roșátec, -ă adj.] – Roșu + suf. -atic.

ROȘIÉTIC, -Ă adj. v. roșiatic.

ROȘIÓR, -OÁRĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu.Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

ROȘÍT, -Ă, roșiți, -te, adj. (Pop.) Colorat în roșu; înroșit. – V. roși.

ROȘTÉI, roșteie, s. n. (Reg.) Dispozitiv în forma unui cadru în care sunt fixate vergele de lemn sau de oțel și care se folosește ca închizătoare la uși și la ferestre; p. restr. gratie, zăbrea. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa. – Din magh. rostély.

ROTÁ vb. I v. roti.

ROTACIZÁNT, -Ă, rotacizanți, -te, adj. (Despre graiuri, texte etc.) Care prezintă fenomenul rotacismului; cu rotacism. – Din fr. rhotacisant.

ROTACIZÁRE, rotacizări, s. f. Faptul de a (se) rotaciza; rotacism. – V. rotaciza.

ROTACIZÁT, -Ă, rotacizați, -te, adj. Cu rotacism. – V. rotaciza.

ROTALÍT, rotalite, s. n. Piesă de sticlă turnată, cavă, colorată în verde-albăstrui sau galben, folosită la executarea luminatoarelor, a pereților care trebuie să permită trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.

 <<   <    103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113    >   >> 
pagina 108 din 117

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii