Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

RONDÁRE, rondări, s. f. Acțiunea de a ronda, executarea unui rondou (2). – V. ronda.

RONDEÁ s. f. v. rondelă.

RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel.

RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

RONDÍNO s. n. (Muz.) Rondo de o factură mai simplă și cu dimensiuni reduse. – Din it. rondino.

RONDÓU, rondouri, s. n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în piețe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta își schimbă direcția de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.

RONGALÍT s. n. Substanță chimică întrebuințată ca reducător în vopsitorie și la sinteza unor medicamente. [Var.: rongalítă s. f.] – Din fr. rongalite.

RONGALÍTĂ s. f. v. rongalit.

RONJÁ, ronjéz, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A coroda (3). – Din fr. ronger.




RONJÁNT, ronjanți, s. m. Reactiv întrebuințat la imprimarea țesăturilor prin ronjare. – Din fr. rongeant.

RONJÁRE, ronjări, s. f. Procedeu folosit în imprimarea desenelor pe țesături, care constă în aplicarea, pe țesăturile vopsite în prealabil, a unor reactivi (ronjanți) care au proprietatea de a înlătura culoarea, țesătura devenind albă pe porțiunile de aplicare a acestora. – Cf. fr. rongeage.

RONJÁT, -Ă, ronjați, -te, adj. Corodat. – V. ronja.

RONȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul celui care roade cu dinții un aliment tare. – Onomatopee.

RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi.

RONȚĂIÁLĂ, ronțăieli, s. f. Faptul de a ronțăi; zgomot produs de roaderea cu dinții a unui corp tare: ronțăire, ronțăit. [Pr.: -ță-ia-] – Ronțăi + suf. -eală.

RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi.

RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi.

ROPOTÍ, ropotésc, vb. I. Intranz. A produce zgomote repezi și cadențate, lovind ritmic în ceva. – Din ropot.

ROPOTÍRE, ropotiri, s. f. Faptul de a ropoti.V. ropoti.

ROPOTITÓR, -OÁRE, ropotitori, -oare, adj. Care ropotește. – Ropoti + suf. -tor.

ROSPÍSCĂ s. f. (Înv.) Chitanță, dovadă. – Din rus. raspiska, ucr. rozpyska.

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rostul = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

RÖNTGEN s. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ Radiații X sau Y. [Pr.: rönt-ghen.Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen[strahlen].

RÖNTGENTERAPÍE s. f. (Med.) Radioterapie. [Pr.: rönt-ghen-.Var.: roentgenterapíe s. f.] – Din fr. röntgenthérapie, germ. Röntgentherapie.

ROSTÍRE, rostiri, s. f. Faptul de a rosti.V. rosti.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus).Et. nec. Cf. rotocol.

ROSTOGOLÍ, rostogolésc, vb. IV. Refl. și tranz. A înainta sau a face să înainteze, să alunece (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui însuși; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prăbuși, a (se) prăvăli. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a mișca ochii cu vioiciune încoace și încolo. ♦ Tranz. Fig. A împinge înainte dând impresia unei mișcări de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgătoare) A curge impetuos în vale, în valuri repezi. – Din rostogol.

ROSTOGOLÍRE, rostogoliri, s. f. Acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit. – V. rostogoli.

ROSTOGOLÍT s. n. Rostogolire; zgomot care însoțește o mișcare de rostogolire. – V. rostogoli.

 <<   <    102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112    >   >> 
pagina 107 din 117

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii