Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se].

SÁCRU1, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparține religiei. ♦ Sfânt. ◊ Foc sacru = vocație, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de venerație; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.

SÁCRU2 s. n. v. sacrum.

SÁCRUM s. n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) așezat în partea de jos a coloanei vertebrale și care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s. n.] – Din fr., lat. sacrum.

SACÚLĂ, sacule, s. f. (Anat.) 1. Unul dintre compartimentele urechii interne. 2. Formațiune saciformă de dimensiuni mici. [Var.: sacúl s. n.] – Din fr. saccule.

SAD, saduri, s. n. (Înv.) Plantație de pomi fructiferi; livadă. ♦ Vie plantată de curând. ♦ Răsad. – Din sl. sadŭ.

SÁDĂ, sade, s. f. (Reg.) Butaș (de salcie). – Sad +suf. -ă.

SÁGA s. f. Povestire aparținând vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elementele mitologice. – Din. fr. saga, germ. Saga.

SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. (Livr.) Care pricepe ușor și repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace.




SAGACITÁTE s. f. (Livr.) Facultate a minții omenești de a înțelege ușor și repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité.

SALBÁNDĂ, salbande, s. f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon și roca pe care o străbate acesta. – Din fr. salbande, germ. Salband

SÁMBO s. m. invar. Descendent provenit din căsătoria unui indian din America cu un negroid sau cu un mulatru. – Cuv. sp.

SANDÁ s. f. v. sandală.

SANDÁLĂ, sandale, s. f. Încălțăminte ușoară de vară din piele, material plastic, pânză etc. cu fețele foarte decupate sau făcute din bentițe. [Var.: sandá s. f.] – Din fr. sandale. Cf. lat. sandalium.

SARÁI s. n. v. serai.

SARCÁSM, sarcasme, s. n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.

SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturător. – Din fr. sarcastique.

SAXANÁ, saxanale, s. f. (Turcism înv.) Sarcină, povară (pe care o duce un cal în spinare). – Din tc. seyisane (pop.: seysana) „cal de povară”, scr. seksana.

SĂBIÓI, săbioaie, s. n. Augmentativ al lui sabie. [Pr.: -bi-oi] – Sabie + suf. -oi

SĂCĂLÁȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcălúș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.

SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș.

SĂCEÁLĂ, săceli, s. f. (Reg.) Țesală (pentru animale). – Cf. țesală.

SĂCELÁ, săcelez, vb. I. Tranz. (Reg.) A țesăla un animal. – Cf. țesăla.

SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti. 2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui. 3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.

SĂRĂCÁN, -Ă, sărăcani, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. Om sărac (1), nevoiaș. 2. Adj. (Exprimă compătimire față de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărac (7). [Var.: săracán, -ă, sireicán, -ă s. m. și f., adj., aracán, iracán, îracán s. m.] – Sărac + suf. -an. Cf. săraca-mi [de mine].

SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-.Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

SCALÁR1, scalari, s. m. Pește originar din America de Sud, cu reflexe aurii și brune, brăzdat de dungi transversale negre sau gri, folosit ca pește de acvariu (Pteraphyllum scalare). – Din fr. scalaire.

SCALÁR2, -Ă, scalari, -e, adj., s. m. (Mărime) care are o valoare determinată printr-o unitate de măsură și printr-un număr real. – Din germ. Scalar, fr. scalaire.

SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (sau Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

SCEPTICÍSM s. n. 1 Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 1 din 206

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii