SACERDOTÁL, -Ă, sacerdotali, -e, adj. (Livr.) Preoţesc; p. ext. sacru, solemn. – Din fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis.

SACERDOTÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de sacerdoţi; propriu sacerdoţilor. /<fr. sacerdotal, lat. sacerdotalis

SACERDÓŢIU s.n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♢ (Colectiv) Cler, preoţime. – Din lat. sacerdotium.

SACERDÓŢI//U ~i n. livr. 1) Funcţia de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoţilor; cler. /<lat. sacerodotium

SACHELÁR, sachelari, s.m. (Înv.) Grad onorific în ierarhia preoţească; preot care purta acel grad. – Din ngr. sakellários.

SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În formă de sac. – Din fr. sacciforme.

SACIFÓRM ~ă (~i, ~e) Care este în formă de sac. /<fr. sacciforme

SACNASÍU, sacnasie, s.n. (Turcism înv.) Încăpere mică la catul de sus al caselor domneşti şi boiereşti, ieşită în afară din faţada clădirii şi închisă cu geamlâc sau cu obloane. ♦ Cameră mică de aşteptare în casele boiereşti. – Din tc. şahnişin.

SÁCOS, sacose, s.n. Veşmânt arhieresc de mătase, lung până la genunchi şi cu mâneci largi, care se poartă peste stihar. – Din ngr. sákkos.

SACÓŞĂ, sacoşe, s.f. Poşetă de dimensiuni mai mari; (în special) săculeţ (de pânză) sau plasă (în formă de săculeţ) pentru târguieli. – Din fr. sacoche.

SACÓŞ//Ă ~e f. Sac mic sau plasă pentru cumpărături. [G.-D. sacoşei] /<fr. sacoche

SACÓU, sacouri, s.n. Haină bărbătească (mai lejeră). – Din germ. Sakko.

SACÓU ~ri n. Haină bărbătească uşoară, fără căptuşeală, purtată peste cămaşă. /<germ. sakko

SACÓVIŞTE, sacovişti, s.f. (Reg.) Unealtă de pescuit făcută dintr-o plasă întinsă pe două nuiele încrucişate şi agăţată de o prăjină, cu care se pescuieşte de pe mal în locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -ovişte.

SACÓVIŢĂ, sacoviţe, s.f. (Reg.) Sicaiţă. – Et. nec.

SACRÁL¹, -Ă, sacrali, -e, adj. (Anat.) Care ţine de sacrum, privitor la sacrum; sacrat¹. – Din germ. sakral.

SACRÁL², -Ă, sacrali, -e, adj. (Livr.) Sacru¹. – Din fr. sacral.

SACRÁL¹ ~ă (~i, ~e) anat. Care ţine de sacrum; propriu osului sacru. [Sil. sa-cral] /<germ. sakral

SACRÁL² ~ă (~i, ~e) Care ţine de religie; propriu religiei. /<fr. sacral

SACRALITÁTE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sacru¹. – Sacral² + suf. -itate.

SACRALIZÁ, sacralizéz, vb. I. Tranz. (Rar) A atribui caracter sacru unui lucru profan. – Din fr. sacraliser.

SACRALIZ//Á ~éz tranz. ( un lucru profan ) A da caracter sacru. /<fr. sacraliser

SACRALIZÁRE, sacralizări, s.f. Acţiunea de a sacraliza. – V. sacraliza.

SACRALIZÁT, -Ă, sacralizaţi, -te, adj. Care a primit caracter sacru. – V. sacraliza.

SACRAMÉNT, sacramente, s.n. Nume dat în religia catolică fiecăreia dintre cele şapte taine bisericeşti. – Din fr. sacrement, lat. sacramentum.

SACRAMÉNT ~e n. (în religia catolică) Fiecare dintre cele şapte taine sfinte. /<lat. sacramentum, germ. Sakrament, fr. sacrement

SACRAMENTÁL, -Ă, sacramentali, -e, adj. De sacrament, privitor la sacrament; p. ext. solemn. – Din fr. sacramental, lat. sacramentalis.

SACRAMENTÁL ~ă (~i, ~e) rel. Care ţine de sacrament; propriu sacramentelor. /<lat. sacramentalis, fr. sacramental, germ. Sakramental

SACRÁT¹, -Ă, sacraţi, -te, adj. (Anat.) Sacral¹. – Din fr. sacré.

SACRÁT², -Ă, sacraţi, -te, adj. (Livr.) Sfinţit, sfânt. – Din fr. sacré.