SACRIFICÁ, sacrífic, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A renunţa la ceva sau la cineva pe baza unor considerente care cer ca altceva sau altcineva să aibă întâietate. ♦ Refl. A se devota pentru cineva sau ceva până la jertfirea de sine. 2. Tranz. A ucide animale în scopuri ştiinţifice sau utilitare. ♦ (În antichitate) A jertfi fiinţe, după anumite ritualuri, ca prinos adus divinităţii. – Din lat. sacrificare, fr. sacrifier.

A SACRIFICÁ sacrífic tranz. 1) (vieţi, principii etc.) A ceda benevol, având conştiinţa unei privaţiuni. 2) (animale) A ucide pentru satisfacerea unor necesităţi. 3) înv. (fiinţe) A ucide după un anumit ritual ca dar adus divinităţii; a jertfi. [Sil. sa-cri-] /<lat. sacrificare, fr. sacrifier

A SE SACRIFICÁ mă sacrífic intranz. 1) A manifesta abnegaţie, jertfire de sine; a se jertfi. 2) A se deda cu preţul propriului sacrificiu; a se devota fără rezerve. /<lat. sacrificare, fr. sacrifier

SACRIFICÁBIL ~ă ( ~i, ~e) rar Care poate fi sau urmează să fie sacrificat. /a sacrifica + suf. ~bil

SACRIFICÁRE, sacrificări, s.f. Acţiunea de a (se) sacrifica. – V. sacrifica.

SACRIFICATÓR, sacrificatori, s.m. (În antichitate) Preot care oficia un sacrificiu (2). – Din fr. sacrificateur, lat. sacrificator, -oris.

SACRIFICATÓR ~i m. (în antichitate) Preot care oficia ritualul de sacrificare a jertfei aduse divinităţii. /<fr. sacrificateur

SACRIFÍCIU, sacrificii, s.n. 1. Renunţare voluntară la ceva (preţios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegaţie). ♢ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Ofrandă rituală adusă unei divinităţi, în cadrul căreia se jertfeşte o fiinţă; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium.

SACRIFÍCI//U ~i f. 1) Renunţare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop; jertfă. 2) Ofrandă adusă divinităţii după un anumit ritual. [Sil. sa-cri-fi-ciu] /<lat. sacrificium, fr. sacrifice

SACRILÉG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârşeşte un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus.

SACRILÉ//G ~gă (~gi, ~ge) şi substantival livr. Care comite un sacrilegiu. /<lat. sacrilegus, fr. sacrilege

SACRILÉGIU, sacrilegii, s.n. Profanare a lucrurilor considerate sfinte sau, p. ext., a unui lucru care trebuie respectat; necinstire, pângărire. [Var.: (înv.) sacriléj s.n.] – Din fr. sacrilège, lat. sacrilegium.

SACRILÉgi//U ~i n. Act de profanare a lucrurilor sacre (sau demne de respect); pângărire. [Sil. sa-cri-le-giu] /<lat. sacrilegium, fr, sacrilege

SACRILÉJ s.n. v. sacrilegiu.

SACRISTÁN, sacristani, s.m. Persoană care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain.

SACRISTÍE, sacristii, s.f. Încăpere într-o biserică catolică sau clădire special ridicată lângă o biserică catolică, în care se păstrează obiectele de cult şi veşmintele preoţeşti. – Din fr. sacristie, lat. sacristia.

SACRISTÍ//E ~i f. (în biserica catolică) Încăpere unde se păstrează obiectele de cult şi veşmintele preoţeşti. [G.-D. sacristiei; Sil. sa-cris-] /<lat. sacristia, fr. sacristie

SACROSÁNCT, -Ă, sacrosancţi, -te, adj. (Livr.) Sacru¹, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [Var.: sacrosánt, -ă adj.] – Din lat. sacrosanctus.

SACROSÁNT, -Ă adj. v. sacrosanct.

SÁCRU¹, -Ă, sacri, -e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparţine religiei. ♦ Sfânt. ♢ Foc sacru = vocaţie, talent. 2. Fig. Care inspiră sentimente de veneraţie; scump. – Din lat. sacer, -era, it. sacro.

SÁCRU² s.n. v. sacrum.

SÁCR//U ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de religie; propriu religiei. 2) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sfânt. [Sil. sa-cru] /<lat. sacer, ~cra, ~um

SÁCRUM s.n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) aşezat în partea de jos a coloanei vertebrale şi care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul. [Var.: sácru s.n.] – Din fr., lat. sacrum.

SÁCRUM n. anat. Os triunghiular, situat în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele iliace, formează bazinul. [Sil. sa-crum] /<lat., fr. sacrum

SACÚL s.n. v. saculă.

SACÚLĂ, sacule, s.f. (Anat.) 1. Unul dintre compartimentele urechii interne. 2. Formaţiune saciformă de dimensiuni mici. [Var.: sacúl s.n.] – Din fr. saccule.

SAD, saduri, s.n. (Înv.) Plantaţie de pomi fructiferi; livadă. ♦ Vie plantată de curând. ♦ Răsad. – Din sl. sadŭ.

SÁDĂ, sade, s.f. (Reg.) Butaş (de salcie). – Sad +suf. -ă.

SADEÁ adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre ţesături, păr etc.) Care are o singură culoare; uniform colorat; fără desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevărat. – Din tc. sade.

SADEÁ adj. invar. 1) (despre substanţe, materiale etc.) Care are o compoziţie omogenă; de un singur fel; curat; pur. 2) (despre persoane) Care ţine de o pătură socială sau profesională de netăgăduit. /<turc. sade