SABORDÁRE, sabordări, s.f. Acţiunea de a saborda şi rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda.

SABÓT, saboţi, s.m. 1. (Mai ales la pl.) Încălţăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu feţe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecţie fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care serveşte la micşorarea vitezei sau la oprirea unei maşini. ♦ Dispozitiv care se montează pe o şină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot.

SABÓ//T ~ţi m. 1) mai ales la pl. Obiect de încălţăminte confecţionat dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu faţă de piele groasă. 2) Înveliş metalic fixat pe vârful ascuţit al unui pilon (de lemn sau de beton) pentru a-l proteja şi pentru a pătrunde mai uşor în pământ. 3) Piesă care serveşte ca organ principal la o frână cu fricţiune. ~ de frână. 4) Dispozitiv montat pe o şină de cale ferată pentru frânarea vagoanelor. /<fr. sabot

SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acţiuni; spec. a frâna intenţionat desfăşurarea normală a unui proces de producţie. – Din fr. saboter.

A SABOT//Á ~éz tranz. (acţiuni colective, situaţii, lucruri etc.) A împiedica printr-un act de sabotaj. ~ negocierile. /<fr. saboter

SABOTÁJ, sabotaje, s.n. Acţiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activităţi, în special frânarea desfăşurarii normale a unui proces de producţie. – Din fr. sabotage.

SABOTÁJ ~e n. Acţiune de zădărnicire intenţionată a unui lucru sau a unei activităţi /<fr. sabotage

SABOTÁRE, sabotări, s.f. Acţiunea de a sabota şi rezultatul ei. – V. sabota.

SABOTÓR, -OÁRE, sabotori, -oare, s.m. şi f. Persoană care sabotează. – Din fr. saboteur.

SABOT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care sabotează. /<fr. saboteur

SABRÉR, sabreri, s.m. Scrimer specializat în probele de sabie. – Din fr. sabreur.

SABRÉR ~i m. Sportiv care practică probele de sabie. /<fr. sabreur

SABRETÁŞ, sabretaşe, s.n. Un fel de geantă de piele care se purta odinioară, atârnată de centiron, la unele uniforme de cavalerie. – Din fr. sabretache.

SÁBUR s.n. Substanţă solidă cu miros plăcut şi cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, întrebuinţată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir.

SABÚR n. Substanţă solidă cu miros plăcut şi gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, întrebuinţată în medicină. /<turc. sabur

SAC, saci, s.m. 1. Obiect confecţionat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea şi la transportarea unor produse; conţinutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conţinutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar şi cu o glugă, folosit mai ales de excursionişti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniţă; rucsac. ♢ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesăţios; b) om care ştie şi povesteşte multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâţa (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârşeşte o faptă rea. A(-şi) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep „cu“ sau „de“ care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlţi sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o reţea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc şi cu gura ţinută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menţine ritmul de respiraţie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care şi oosfera. – Din lat. saccus.

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea şi transportarea substanţelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ♢ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obţină bunuri în cantitate cât mai mare; nesăţios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâţa în ~ a da de cineva în momentul când săvârşeşte o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (aşa e) şi peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleaşi însuşiri negative. 2) Conţinutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ♢ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă şi cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiţii de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă şi adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

SACÁ, sacale, s.f. Butoi aşezat pe un cadru cu două sau cu patru roţi, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu“.

SACÁ ~le f. înv. Butoi instalat pe o căruţă, cu care se cară apă. [Art. sacaua] /<turc. saka

SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a acţiona cu întreruperi bruşte şi dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader.

A SACAD//Á ~éz tranz. 1) (cuvinte, silabe etc.) A rosti cu întreruperi scurte şi regulate. 2) (mişcări) A efectua cu întreruperi dese şi scurte (ce se repetă la intervale regulate). /< fr. saccader

SACADÁRE, sacadări, s.f. (Livr.) Acţiunea de a sacada; întrerupere bruscă (şi violentă) care se repetă (regulat) la intervale mici. – V. sacada.

SACADÁT, -Ă, sacadaţi, -te, adj. (Despre mişcări, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruşte şi dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé.

SACÁDĂ, sacade, s.f. (Livr.) Mişcare sacadată; sunet sacadat. – Din fr. saccade.

SACAGÍU, sacagii, s.m. Persoană care transporta în trecut apă (potabilă) cu sacaua, pentru a o vinde. ♦ Expr. A vinde apă la sacagiu = a încerca să dai cuiva un lucru pe care îl are din belşug; a încerca să înveţi (sau să înşeli) pe cineva mai priceput (sau mai şiret) decât tine. – Saca + suf. -giu.

SACAGÍ//U ~i m. înv. Persoană care transportă apă (potabilă) cu sacaua; apar. ♢ A vinde apă la ~ a) a propune cuiva un lucru pe care îl are cu prisosinţă; b) a căuta să dai sfaturi cuiva care este mai priceput decât tine. /saca + suf. ~giu

SACẤZ s.n. (Chim.) Colofoniu. – Din tc. sakiz.

SACÂZ ~uri n. Produs care rămâne după înlăturarea terebentinei din răşina de conifere şi care are întrebuinţări în industria hârtiei, a lacurilor etc.; colofoniu. /<turc. sakiz

SACERDÓT, sacerdoţi, s.m. (Livr.) Preot. – Din it. sacerdote, lat. sacerdos, -otis.

SACERDÓ//T ~ţi m. livr. Persoană care are dreptul să oficieze actele cultului religios. /<lat. sacerdos, ~otis, it. sacerdote