SÁDIC, -Ă, sadici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care chinuieşte sau torturează pe cineva din plăcerea bolnăvicioasă de a-l vedea suferind; (despre acţiunile, caracterul etc. oamenilor) plin de sadism; crud. – Din fr. sadique.

SÁDI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care manifestă sadism; înclinat spre sadism. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădeşte sadism; plin de sadism. /<fr. sadique

SÁDINĂ, sadine, s.f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze păroase şi cu spiculeţe violete sau gălbui, având la baza lor un smoc de peri aurii sau ruginii (Chrysopogon gryllus). – Din bg. sadina.

SÁDIN//Ă ~e f. Plantă erbacee cu tulpina de tip pai, cu frunze păroase şi cu spiculeţe violete sau gălbui. /<bulg. sadina

SADÍSM s.n. Tendinţă anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe: cruzime extremă. ♦ Spec. Perversiune sexuală manifestată prin plăcerea de a provoca partenerului suferinţe fizice. – Din fr. sadisme.

SADÍSM n. 1) Plăcere bolnăvicioasă de a pricinui suferinţe altora; cruzime extremă. 2) Perversiune sexuală manifestată prin plăcerea de a provoca partenerului suferinţe fizice sau morale. /<fr. sadisme

SADUCHEÍSM s.n. (În antichitate) Doctrină, concepţie proprie saducheilor. – Din fr. saducéisme (după saducheu).

SADUCHÉU, saduchei, s.m. (În antichitate) Adept al partidului marelui cler mozaic, reprezentând interesele marilor proprietari de pământ şi ostil fariseilor. – Din lat. Sadducaei.

SAEGÍU s.m. v. saigiu.

SAFÁRI s.n. Expediţie de vânătoare în Africa. ♦ Raliu automobilistic desfăşurat pe drumurile şi în condiţiile din Africa. – Din fr. safari.

SAFÁRI ~uri n. 1) Expediţie de vânătoare în Africa. 2) Raliu desfăşurat pe drumurile din Africa. /<fr. safari

SAFÉ s.n. v. seif.

SAFÉU s.n. v. seif.

SAFIÁN s.n. v. saftian.

SÁFIC, -Ă, safice, adj. (În sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă şi latină. Strofă safică = strofă compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus.

SÁFI//C ~că (~ci, ~ce) (în poezia lirică clasică): Vers ~ care constă din cinci picioare endecasilabice cu cezură după al doilea picior. Strofă ~că strofă constând din trei versuri safice şi unul adonic. /<fr. saphique

SAFÍR, safire, s.n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră preţioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus.

SAFÍR ~e n. 1) Mineral cristalizat şi foarte dur de culoare albastră. 2) Piatră preţioasă obţinută din acest mineral. /<ngr. safeiri, lat. sapphirus, sl. safiru, fr. saphir

SAFÍSM s.n. (Med.) Homosexualitate feminină; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme.

SAFÍSM n. Stare patologică constând în atracţie sexuală între femei; homosexualitate feminină; lesbianism; tribadism. /<fr. saphisme

SAFRÁN, safrane, s.n. Parte a cârmei unei nave care poate fi rotită parţial în jurul axei cârmei pentru a face ca nava să se întoarcă la dreapta sau la stânga. – Din fr. safran.

SAFTEÁ s.f. (Pop. şi fam.) Prima vânzare pe care o face un negustor dintr-o marfă (nouă) la începutul unei zile, al unei săptămâni etc.; p. ext. început norocos al unei afaceri. ♦ Fig. Prima întrebuinţare a unui lucru. [Var.: (reg.) săfteá s.f.] – Din tc. siftah.

SAFTEÁ f. pop. 1) Prima vânzare dintr-o marfă. A face ~ua. 2) fig. Început care priveşte o reuşită. 3) fig. Prima întrebuinţare a unui lucru. [Art. safteaua] /<turc. safte

SAFTEREÁ, safterele, s.f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenuşie, cu florile purpurii şi cu fructul globulos (Fumaria officinalis). [Var.: (reg.) seftereá s.f.] – Din ngr. safterés.

SAFTIÁN, saftianuri, s.n. Piele subţire şi fină de capră (sau de oaie, de viţel), din care se confecţionează articole de marochinărie şi de galanterie. [Pr.: -ti-an. – Var.: safián, (reg.) săftián, seftián s.n.] – Din tc. sahtiyan.

SAFTIÁN ~uri n. Piele subţire şi fină de capră sau de oaie, obţinută printr-un proces complicat de tăbăcire, vopsită în diferite culori şi folosită la confecţionarea unor articole de galanterie şi de marochinărie. [Sil. -ti-an; Pl. şi saftiane] /<turc. sahtiyan

SÁGA s.f. Povestire aparţinând vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elementele mitologice. – Din. fr. saga, germ. Saga.

SAGÁCE, sagaci, -ce, adj. (Livr.) Care pricepe uşor şi repede ceva; perspicace, ager, pătrunzător. – Din fr. sagace.

SAGÁCE ~e (~i) livr. 1) (despre persoane) Care pricepe uşor şi repede; cu mintea ageră. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care denotă capacitate de pătrundere în esenţa lucrurilor; perspicace; subtil. /<fr. sagace, lat. sagax, ~cis

SAGACITÁTE s.f. (Livr.) Facultate a minţii omeneşti de a înţelege uşor şi repede ceva; perspicacitate, agerime. – Din fr. sagacité.