SALATIÉRĂ, salatiere, s.f. Vas de porţelan, faianţă, sticlă etc. în care se serveşte salata. ♦ Serviciu de masă format dintr-un suport (de metal) cu sticluţe pentru untdelemn şi oţet şi cu solniţe pentru sare şi piper. [Pr.: -ti-e] – Din ngr. (pop.) salatiéra sau din salată + suf. -ieră (după fr. saladier).
SALATIÉR//Ă ~e f. Vas special în care se serveşte salata. [Sil. -ti-e-ră] /<ngr. salatiera, germ. Salatiere, fr. saladier
SÁLĂ, săli, s.f. 1. Încăpere spaţioasă destinată spectacolelor, întâlnirilor sportive, întrunirilor, expoziţiilor etc. ♦ Totalitatea persoanelor reunite într-o sală (1). 2. Coridor. 3. Vestibul, antreu, anticameră. – Din fr. salle.
SÁLĂ săli f. 1) Încăpere spaţioasă, special amenajată, destinată diferitelor activităţi. ~ de spectacole. ~ sportivă. 2) Publicul adunat într-o astfel de încăpere.[G.-D. sălii] /<ngr. sal[l]a, fr. salle, germ. saal, it. salla
SALBÁNDĂ, salbande, s.f. (Geol.) Zona de contact dintre un filon şi roca pe care o străbate acesta. – Din fr. salbande, germ. Salband
SÁLBĂ, salbe, s.f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe şiraguri de monede, medalii, pietre preţioase sau mărgele. ♢ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poţi scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui şi cu fructele capsule roşii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conţine gutapercă în scoarţa rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
SÁLB//Ă ~e f. 1) Podoabă (de mărgele, de pietre scumpe etc.), purtată la gât; colier; colan. ♢ ~-moale arbust înalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare roşie, din al cărui lemn se obţine un cărbune fin, folosit în pictură. 2) (la bovine şi la unele ovine) Cută a pielii ce se formează pe partea de jos a gâtului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba
SÁLBIE s.f. v. salvie.
SÁLCĂ, sălci, s.f. Varietate de salcie1 cu ramuri foarte flexibile (Salix alba). – Din salcie1.
SALCẤM, salcâmi, s.m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare şi rezistent la umezeală; acaţ (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.
SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim
SÁLCE1 s.f. Plantă erbacee exotică din familia liliaceelor, cu tulpina agăţătoare şi cu flori dispuse în umbele (Smilax medica); p. restr. numele popular al rădăcinii acestei plante, cu utilizări în medicină. [Var.: sálcie s.f.] – Et. nec.
SÁLCE2 s.f. (Înv.) Salţă1. – Cf. s a l ţ ă 1.
SÁLCE3 s.f. v. salcie1.
SÁLCIE1, sălcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori şi de arbuşti cu ramuri lungi, subţiri şi mlădioase, cu frunze lanceolate şi cu flori galbene-verzui dispuse în mâţişori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore aparţinând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasă (sau plângătoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile şi plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. şi: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.
SÁLCIE2 s.f. v. salce1.
SÁLCIE sălcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subţiri şi mlădioase, cu scoarţa moale, cu frunze înguste şi alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenţi (mâţişori) şi cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasă sau ~-plângătoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pământ, cultivată ca plantă decorativă. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis
SALÉP, salepuri, s.n. 1. Nume dat tuberculilor uscaţi ai unor specii de orhidee; p. ext. praf de amidon extras din aceşti tuberculi şi care, fiert în lapte sau în apă, se foloseşte ca întăritor pentru copii sau convalescenţi. 2. Băutură preparată de orientali din salep (1), miere şi apă. [Var.: (reg.) salíp s.n.] – Din tc. salep.
SALEPCÍU s.m. v. salepgiu.
SALEPGÍU, salepgii, s.m. Persoană care prepară sau vinde salep (2). [Var.: salepcíu, salipgíu s.m.] – Din tc. salepçi.
SALÉU, saleuri, s.n. Preparat alimentar crocant de forma unui beţişor, făcut din aluat sărat, cu gust picant prin adaos de sare, brânză, chimen etc. şi care se serveşte ca aperitiv. – Din fr. salé „sărat“.
SALÉU ~ri n. Produs de patiserie în formă de bastonaşe, preparate dintr-un aluat sărat. /<fr. salé
SALICACÉE, salicacee, s.f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate cu inflorescenţe în formă de amenţi, care cuprinde arbori şi arbuşti ca plopul şi salcia: (şi la sg.) plantă din aceată familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. salicacées.
SALICACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase (arbori şi arbuşti) cu flori în formă de amenţi şi fructe capsule cu seminţe păroase, care cresc în zone temperate şi reci (reprezentanţi: salcia, plopul etc.). 2) Plantă din această familie. /<fr. salicacées
SÁLICĂ adj. (În sintagma) Legea salică = culegere medievală de norme de drept bazate pe obiceiul pământului, aparţinând francilor de pe teritoriul Galiei. – Din fr. salique.
SALICILÁT, salicilaţi, s.m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic. ♦ Acid salicilic. – Din fr. salicylate.
SALICILÁ//T ~ţi m. Sare sau ester al acidului salicilic, folosit în medicină şi în industria alimentară. /<fr. salicylate
SALICÍLIC adj. (În sintagma) Acid salicilic = preparat chimic pe bază de fenol, în formă de cristale albe, întrebuinţat în medicină, în industria coloranţilor şi a conservelor alimentare. – Din fr. salicylique.
SALICÍLI//C ~că (~ci, ~ce) : Acid ~ acid organic derivat din fenol, întrebuinţat în medicină, în industria coloranţilor şi în cea alimentară. /<fr. salicylique
SALICILÍNĂ s.f. Substanţă medicamentoasă extrasă din scoarţa de salcie1 cu însuşiri febrifuge şi antireumatice. – Cf. germ. S a l i z i n.
