Toate definitiile
VISTERNICÍE s. f. v. vistiernicie.
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În evul mediu, în țările românești) Titlu dat marelui dregător care avea în sarcina sa administrarea financiară a țării și a vistieriei statului; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
VISTIERÍE, vistierii, s. f. 1. Instituție care administra în trecut banii publici, tezaurul statului; localul sau încăperea în care se păstra tezaurul public. ♦ Fig. Sursă de venituri, de bogăție. 2. (Înv.) Vistiernicie. [Pr.: -ti-e-. – Var.: visteríe s. f.] – Vistier + suf. -ie.
VISTIÉRNIC, vistiernici, s. m. (Înv.) Vistier (1). ♦ Fig. Depozitar. [Pr.: -ti-er-] – Vistier + suf. -nic.
VISTIERNICÉL, vistiernicei, s. m. Slujbaș subaltern al vistiernicului. [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicél s. m.] – Vistiernic + suf. -el.
VISTIERNICÍE, visternicii, s. f. Demnitate, titlu de vistier; vistierie (2). [Pr.: -ti-er-. – Var.: visternicíe s. f.] – Vistiernic + suf. -ie.
VÍȘIN, vișini, s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ◊ Vișin sălbatic = vișinel (2). Vișin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuințat la confecționarea lulelelor), cu frunzele frumos mirositoare, întrebuințate drept condiment, cu flori albe și cu fructe mici, negre, amărui (Prunus mahaleb). – Din vișină (derivat regresiv).
VIȘINEÁ, vișinele, s. f. Diminutiv al lui vișină. – Vișină + suf. -ea.
VIȘINÉL, vișinei, s. m. 1. Diminutiv al lui vișin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe mici, sferice, roșii-purpurii, foarte acre; vișin sălbatic (Prunus fructicosa). – Vișin + suf. -el.
VIȘINÉT, vișineturi, s. n. (Rar) Livadă de vișini. – Vișin + suf. -et.
VIȘINÍU, -ÍE, vișinii, adj. De culoarea roșu-închis a vișinei coapte. – Vișină + suf. -iu.
VITACÉE, vitacee, s. f. (La pl.) Familia de plante lemnoase, agățătoare, având ca prototip vița de vie; (și la sg.) plantă din această familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. vitacées.
VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care este caracteristic sau esențial pentru viață, în care rezidă viața; de viață, al vieții. 2. Foarte important, fundamental, esențial, de bază; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.
VITALÍSM s. n. Curent în biologie, opus atât materialismului cât și spiritualismului, care explică procesele de viață prin prezența în organismul viu a unui principiu imaterial și incognoscibil, căruia îi sub subordonate toate procesele fizico-chimice. – Din fr. vitalisme.
VITALÍST, -Ă, vitaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține vitalismului, privitor la vitalism. 2. S. m. și f. Adept al vitalismului. – Din fr. vitaliste.
VITALITÁTE, vitalități, s. f. Caracterul a ceea ce este viu; putere de viață, vigoare vitală; energie, forță, dinamism. – Din fr. vitalité, lat. vitalitas, -atis.
VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viață, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.
VITÁLLIUM s. n. (Chim.) Aliaj pe bază de crom, cobalt și molibden. [Pr.: -li-um] – Din engl., fr. vitallium.
VITAMÍNĂ, vitamine s. f. Nume dat unor compuși organici indispensabili vieții, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. – Din fr. vitamine, germ. Vitamin.
VITAMINIZÁ, vitaminizez, vb. I. Tranz. A îmbogăți alimentele în vitamine. ♦ Refl. A urma un tratament cu vitamine. – Din germ. vitaminisieren.
VITAMINÓS, -OÁSĂ, vitaminoși, -oase, adj. Care conține vitamine, bogat în vitamine. – Vitamină + suf. -os.
VITAMINOTERAPÍE, s. f. Tratament medical cu ajutorul vitaminelor. – Din fr. vitaminothérapie.
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.
VITEJÉSC, -EÁSCĂ, vitejești, adj. Care aparține vitejilor, privitor la viteji sau la vitejie, de viteaz; plin de vitejie. – Viteaz + suf. -esc.
VITEJÉȘTE adv. În felul vitejilor, ca vitejii; cu mare curaj, cu bărbăție. – Viteaz + suf. -ește.
VITÉLLUS s. n. Nume dat citoplasmei oului, care prin dezvoltare devine embrion. – Din fr., lat. vitellus.
VITÍCOL, -Ă, viticoli, -e, adj. Care aparține viticulturii, privitor la viticultură. ♦ Care posedă culturi întinse de vii, bogat în vii. Regiuni viticole. – Din fr. viticole, it. viticolo.
VITEZOMÁN, vitezomani, s. m. Șofer cu mania vitezei. – Din viteză (după recordman, sportsman etc.).
VITEZOMÉTRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).
VITICULTÓR, -OÁRE, viticultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă de cultura viței de vie; podgorean. ♦ Specialist în viticultură. – Din fr. viticulteur.