Toate definitiile

VIOÁRĂ³, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa- – Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VINTREÁ s. f. v. vântrea.

VIOLABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi violabil. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violabilité.

VIOLACÉU, -CÉE, violacei, -cee, adj., s. f. 1. Adj. Care bate în violet, care are nuanțe de violet. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care are aceste nuanțe. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, al cărei tip principal este vioreaua; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violacé, lat. violaceus.

VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

VIOLATÓR, -OÁRE, violatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Persoană care violează (1,2), care determină sau pricinuiește o încălcare a unei legi, dispoziții, convenții etc.; infractor; profanator, pângăritor. 2. Persoană care comite un viol. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violateur, lat. violator, -oris.

VIÓLĂ², viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie ușor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

VIOLÍNĂ, violine, s. f. Vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din it. violino.

VIOLONCÉL, violoncele, s. n. Instrument muzical cu coarde asemănător cu vioara³, însă mult mai mare decât aceasta și având un timbru mai grav; cello. [Pl. și: violonceluri] – Din fr. violoncelle, it. violoncello.

VIOLONCELÍST, -Ă, violonceliști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la violoncel. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoncelliste, it. violoncellista.

VIOLONÍST, -Ă, violoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la vioară³. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violoniste.

VIOLONÍSTIC, -Ă, violonistici, -ce, adj. Care se referă la vioară³ sau la cântatul din vioară; pentru vioară. [Pr.: vi-o-] – Din it. violonistico.

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -ea, -ică.

VIORÍST, -Ă, vioriști, -ste, s. m. și f. Violonist (într-o orchestră populară). [Pr.: vi-o-] – Vioară³ + suf. -ist.

VIORÍU, -ÍE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară² + suf. -iu.

VÍPERĂ, vipere, s. f. 1. Șarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pată de culoare închisă în formă de V și pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de viperă = om rău, femeie rea. ◊ Compus: Viperă-cu-corn = specie de viperă mai mare și mai veninoasă decât vipera comună, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoană rea, perfidă. – Lat. vipera.

VIPERÍN, -Ă, viperini, -e, adj. (Livr.) De viperă, privitor la viperă. – Din fr. vipérin, lat. viperinus.

VOPSEÁ, vopsele, s. f. 1. Materie colorată obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță. [Var.: (pop.) văpseá, văpseálă s. f.] – Vopsi + suf. -eală.

VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. I. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorată și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând într-însul o substanță colorată o substanță colorată; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam.

VOPSÍRE, vopsiri, s. f. Acțiunea de (se) vopsi și rezultatul ei; vopsit¹, boire, boit, boială. – V. vopsi.

VOPSÍT², -Ă, vopsiți, -te, adj. Dat cu vopsea, colorat prin vopsire; boit. – V. vopsi.

VOPSÍT¹ s. n. Vopsire. – V. vopsi.

VOPSITÓR, -OÁRE, vopsitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu vopsitul¹; boiangiu. 2. (Reg.) Zugrav. – Vopsi + suf. -tor.

VÍRUS, virusuri, s. n. Agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase; p. ext. toxina acestui agent. ♦ Fig. Sursă a unui rău moral. [Pl. și: (m.) viruși]. – Din fr., lat. virus.

VITÉZĂ, viteze, s. f. 1. Rapiditate în deplasare; iuțeală, repeziciune. ◊ Loc. adv. În (plină) viteză = cu viteză (foarte) mare. ◊ Expr. Dă-i viteză = pornește în grabă! mergi repede! (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a sili pe cineva să-și părăsească obișnuita comoditate și să acționeze, să lucreze cu promptitudine, repede. 2. Raportul dintre spațiul parcurs de un mobil și timpul folosit pentru parcurgerea acestui spațiu; raportul dintre variația unei mărimi și timpul în care se produce această variație. ◊ Viteză cosmică = viteză cuprinsă între 7,912-16,6 km/secundă imprimată navelor cosmice de la înscrierea pe o orbită circulară a Pământului până la părăsirea sistemului solar. ♦ Spec. Ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp. ◊ Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile în sângele rămas necoagulat, servind la diagnosticarea sau urmărirea evoluției unor boli. ♦ Fiecare dintre raporturile de demultiplicare dintre turația motorului unui vehicul și turația arborelui care transmite mișcarea la roțile propulsoare ale vehiculului. – Din fr. vitesse.

VOPSITORÍE, (2), vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie.

VORÁCE, voraci, -ce, adj. Care mănâncă cu poftă exagerată, cu lăcomie, mâncăcios; lacom, gurmand. – Din fr. vorace, lat. vorax, -acis.

VORACITÁTE s. f. Poftă de mâncare foarte mare; lăcomie. ♦ Fig. Cupiditate; aviditate. – Din fr. voracité, lat. voracitas, -atis.