Toate definitiile
VÉRDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.
VERESÍE s. f. (Pop. și fam.) Credit. ◊ Loc. adv. Pe veresie = fără a primi banii imediat; p. ext. degeaba, gratis. – Din tc. veresiye.
VERFAFÓR, verfafoare, s. n. (Mar.) Scondru scos în afara vergii cu ajutorul unor brățări. – Et. nec.
VÉRGĂ, vergi, s. f. Bară (de lemn sau de metal) așezată perpendicular pe catargul unei corăbii, folosită la susținerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga.
VERGEÁ, vergele, s. f. Băț, vargă, nuia; bară (îngusta și flexibilă) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre bețișoarele care se pun între firele urzelii pe măsură ce acestea se înfășoară pe sulul războiului de țesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. *virgella (= virgula).
VERGÉL, vergeluri, s. n. 1. Bețișor de care se leagă în mănunchiuri firele urzelii pe sulul războiului de țesut. 2. Petrecere care se face la țară în seara de Crăciun sau în ajunul Anului nou, în cursul căreia se încearcă, prin mijloace magice, să se afle viitorul celor prezenți cu ajutorul unor bețișoare. – Vergea + suf. -el.
VERGELÁ, vergelez, vb. I. Tranz. A bate vergele pe scheletul de lemn al unor case, construcții (pentru a putea lipi apoi cu lut pereții). – Din vergea.
VERGELÁT, -Ă, vergelați, -te, adj. (Despre scheletul de lemn al unor construcții) Cu vergele bătute pe suprafața pereților. – V. vergela.
VERGELÚȘĂ, vergelușe, s. f. Diminutiv al lui vergea; vergeluță. – Vergea + suf. -ușă.
VERGELÚȚĂ, vergeluțe, s. f. Vergelușă. – Vergea + suf. -eluță.
VERGÉNȚĂ, vergențe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui sistem optic centrat, egală cu inversul distanței focale. – Din fr. vergence.
VERGETÚRĂ, vergeturi, s. f. (Med.; mai ales la pl.) Dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc. – Din fr. vergeture.
VERGÍN, -Ă adj. v. virgin.
VIZIONARÍSM s. n. (Livr.) Atitudine de vizionar (1); caracter vizionar (1). [Pr.: -zi-o-] – Vizionar + suf. -ism.
VIZITÁRE, vizitări, s. f. Acțiunea de a vizita și rezultatul ei. – V. vizita.
VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vizitează o localitate, un muzeu, o expoziție etc. 2. (Rar) Persoană care face cuiva o vizită. – Vizita + suf. -tor.
VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Deplasare zilnică făcută în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de către medici, însoțiți de personalul auxiliar. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.
VIZIÚNE, viziuni, s. f. 1. Percepție vizuală; p. ext. imagine, reprezentare. 2. Mod de a vedea, de a concepe lucrurile; concepție, opinie. 3. Percepție imaginară a unor lucruri nereale. ♦ Ceea ce i se pare cuiva că vede ca urmare a acestei percepții. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. vision. Cf. lat. visio, -onis.
VIZUÁL, -Ă, vizuali, -e, adj. Care se referă la simțul văzului, care aparține vederii; de vedere. ◊ Tip vizual = persoană cu o deosebită acuitate a percepțiilor obținute prin văz. Memorie vizuală = memorie care reține cu precădere imaginile văzute. Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. Câmp vizual = porțiune de spațiu pe care o poate cuprinde cineva o dată cu privirea. [Pr.: -zu-al] – Din fr. visuel, lat. visualis.
VIZUALIZÁ, vizualizez, vb. I. Tranz. (Tehn.; despre aparate) A face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. visualiser.
VIZUALIZÁRE, vizualizări, s. f. Acțiunea de a vizualiza. – V. vizualiza.
VIZUÍNĂ, vizuine, s. f. 1. Loc de adăpost pe care și-l sapă în pământ sau și-l amenajează unele animale sălbatice; vizunie. ♦ Fig. Ascunzătoare. 2. Fig. Cocioabă, bordei. – Cf. viezure.
VIZUNÍE, vizunii, s. f. (Pop.) Vizuină. – Din vizuină.
VLÁDNIC, -Ă, vladnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) Puternic, solid, rezistent. – Et. nec.
VLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. valah.
VLÁȘIȚĂ, vlașițe, s. f. (Bot.: reg.) Hașmă. – Din scr. vlašac.
VLÁVIE, vlavii, s. f. (Înv.) Vlagă. – Et. nec.
VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop. 2. (Înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din sl. vladika.
VLĂGUÍ, vlăguire, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A epuiza sau a fi epuizat de puteri, a (se) slei, a (se) istovi. 2. Tranz. A prelucra pielea într-o tăbăcărie. – Vlagă + suf. -ui.