Toate definitiile
VERSIFICÁT, -Ă, versificați, -te, adj. Scris sau transpus în versuri. – V. versifica.
VERSIFICATÓR, -OÁRE, versificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face versuri sau transpune ceva în versuri. ♦ Poet minor (la care meșteșugul de a face versuri este mai evident decât inspirația poetică). – Din fr. versificateur, lat. versificator, -oris.
VERSIFICÁȚIE, versificații, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului și ale grupării strofice; artă de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification.
VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în altă. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmație. 4. Manoperă care constă în schimbarea poziției fătului în uter pentru a facilita nașterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.
VERSLIBRÍSM s. n. (Livr.) Folosire a versului liber modern. – Din fr. vers-librisme.
VERSLIBRÍST, -Ă, verslibriști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Poet modern care scrie versuri libere. 2. Adj. Compus din versuri libere. – Din fr. vers-libriste.
VÉRSO s. n. Fața a doua a unei pagini de hârtie sau a unei pagini scrise sau tipărite; dosul paginii; contrapagină. – Din fr. verso, lat. [folio] verso.
VERSÓR, versori, s. m. (Mat., Fiz.) Vector care are modulul egal cu unitatea. – Din fr. verseur.
VÉRSTĂ, verste, s. f. Unitate de măsură pentru distanțe folosită în trecut (mai ales în Rusia), egală cu 1,067 m. – Din rus. versta.
VERSUÍ, versuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A versifica (2). – Vers + suf. -ui.
VERSUÍT, -Ă, versuiți, -te, adj. (Înv.) Scris în versuri. – V. versui.
VERSUITÓR, versuitori, s. m. (Înv.) Poet. [Pr.: -su-i-] – Versui + suf. -tor.
VERSURÉL, versurele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui vers. – Vers + suf. -urel.
VERTEBRÁL, -Ă, vertebrali, -e, adj. Care ține de vertebre, privitor la vertebre, alcătuit din vertebre; de sau din vertebre. – Din fr. vertébral.
VÉRTEX s. n. 1. (Anat.) Sinciput. 2. (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată. 3. (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon. – Din fr., lat. vertex.
VERTICALITÁTE s. f. Poziție verticală a ceva; însușirea de a fi vertical. – Din fr. verticalité.
VERTICÍL, verticile, s. n. Mod de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.
VERTICILÁT, -Ă, verticilați, -te, adj. Așezat în formă de verticil. – Din fr. verticillé.
VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginoși, -oase, adj. Care se produce, se mișcă, se succedă cu mare viteză, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus.
VERTÍJ, vertijuri. s. n. (Med.) Amețeală. [Pl. și: vertije] – Din fr. vertige.
VERÚCĂ, veruce, s. f. (Med.) Excrescență papilară provocată de un virus; neg, aluniță. – Din lat. verruca.
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.
VERVÉNĂ, vervene, s. f. (Bot.; franțuzism) Verbină. – Din fr. verveine.
VERZÁL, -Ă, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal.
VERZĂTÚRĂ s. f. v. verzitură.
VERZÍȘ s. n. (Rar) Vegetație, verdeață, frunziș. – Verde + suf. -iș sau verde + frunziș.
VERZIȘOÁRĂ, verzișoare, s. f. 1. Diminutiv al lui varză. 2. (Iht.) Boiștean. – Varză + suf. -ișoară.
VERZIȘÓR, -OÁRĂ, verzișori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui verde. 2. S. m. Ostaș (cu uniformă de culoare verde) din vechea cavalerie românească. – Verde + suf. -ișor.
VERZITÚRĂ, verzituri, s. f. (Fam.) Fruct necopt, verde. [Var.: verzătúră s. f.] – Verde + suf. -itură.
VERZÍU, -ÍE, verzii, adj. (Pop.) Verzui. – Verde + suf. -iu.