Toate definitiile
VULTUROÁICĂ, vulturoaice, s. f. Femela vulturului (1); vulturiță, vulturoaie. – Vultur + suf. -oaică.
VULTUROÁIE, vulturoaie, s. f. Vulturoaică. [Pr.: -roa-ie] – Vultur + suf. -oaie.
VÚLVĂ, vulve, s. f. Partea externă a organului genital feminin. – Din fr. vulve, lat. vulva.
VULVOÁRE s. f. v. vâlvoare.
VULVÓI adj. invar. v. vâlvoi.
VUMÉTRU, vumetre, s. n. Aparat folosit pentru controlul modulației în sisteme de înregistrare, redare și transmitere a semnalelor audio. – Din fr. vumètre.
VUR interj. (Rar) Exclamație care exprimă durere sau regret; ah, vai. – Onomatopee.
VUVUITÚRĂ, vuvuituri, s. f. (Reg.) Vuiet, zumzet. [Pr.: -vu-i-] – Vuvui + suf. -tură.
VUVUÍT, vuvuituri, s. n. (Reg.) Faptul de a vuvui; vuiet, zumzet. – V. vuvui.
VUVUÍ, vúvui, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A cânta cu vuva. 2. (La pers. 3) A vâjâi, a vui; a zumzăi, a bâzâi. – Vuvă + suf. -ui.
VUVÁR, vuvari, s. m. (Reg.) Muzicant care cântă din vuvă. – Vuvă + suf. -ar.
VÚVĂ, vuve, s. f. (Reg.) Dairea, tamburină. – Et. nec.
VÚTCĂ s. f. v. votcă.
VUTCÁR, vutcari, s. m. (Pop.) Fabricant de votcă. – Votcă + suf. -ar.
VÚTĂ, vute, s. f. (Constr.) Lucrare de zidărie în forma de boltă. – Din fr. voûte.
VURT, vurturi, s. n. (Reg.) Rachiu slab, prost; poșircă. – Et. nec.
VRĂJMĂȘÍE, vrăjmășii, s. f. Dușmănie, ură. – Vrăjmaș + suf. -ie.
VRĂJMĂȘÍ, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.
VRĂJMĂȘÉȘTE adv. (Înv.) Cu vrăjmășie; dușmănos. – Vrăjmaș + suf. -ește.
VRĂJMĂȘÉSC, -EÁSCĂ, vrăjmășești, adj. Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc.
VINEȚEÁ, -ÍCĂ, vinețéle, s. f. (Bot.) 1. (În forma vinețea) Albăstrea. 2. (În forma vinețică) Vineriță. 3. (În forma vinețică) Numele mai multor ciuperci (comestibile) cu pălăria tare, cărnoasă, de culoare albă, purpurie sau portocalie (Russula). ◊ Vinețică cu lapte = ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, aurie sau portocalie, care conține un suc lăptos și dulce (Lactarius volenus). – Vânăt + suf. -ea, -ică.
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuințează ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță.
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În credința creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștilor, în care creștinii țin post sever. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].
VINEGRÉTĂ s. f. Sos rece preparat din oțet, untdelemn, sare și piper. – Din fr. vinaigrette.
VINECIÓR, -OÁRĂ, vineciori, -oare, adj. Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.
VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.
VÍNDIAC, vindiacuri, s. n. Haină scurtă special confecționată pentru a apăra de vânt; canadiană. [Acc. și vindiác] – Din germ. Windjacke.
VINDERÉU, vinderei, s. m. Numele a două specii de șoimi mici; vinderel (Falco tinnunculus și vesperinus). [Var.: vindiréu s. m.] – Cf. magh. vándorsólyom.