Toate definitiile

VINDERÉL, vinderei, s. m. (Ornit.; reg.) Vindereu. – Vinder[eu] + suf. -el.

VÍNDERE, vinderi, s. f. Acțiunea de a (se) vinde și rezultatul ei; vânzare. – V. vinde.

VINDECEÁ, vindecele, s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietăți medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.

VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

VINDECÁT, -Ă, vindecați, -te, adj. Însănătoșit, lecuit (de o boală, de o suferință). – V. vindeca.

VINDECÁBIL, -Ă, vindecabili, -e, adj. (Despre boli, răni, leziuni etc.; fig. despre suferințe morale) Care poate fi vindecat, care are leac; curabil. – Vindeca + suf. -bil.

VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.

VÍNDEC, vindecuri, s. n. (Pop.) Vindecare, tămăduire, lecuire; p. ext. (concr.) leac. – Din vindeca (derivat regresiv).

VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumpărător dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ◊ Expr. A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi încă, care este nesigur. A-și vinde (și) pielea sau cămașa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce posedă. A-și vinde scump viața (sau pielea) = a se apăra cu îndârjire, cauzând pierderi mari dușmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau așa) am cumpărat-o, așa o vând = o spun așa cum am auzit-o (fără să-mi iau răspunderea autenticității). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce preț are? cu cât de plătește? ♦ A scoate un bun la licitație (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comerț. ♦ Refl. pas. (Despre mărfuri) A găsi cumpărători, a avea căutare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trăda sau a denunța, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. și: (reg.) vânz] – Lat. vendere.

VUVUITOÁRE, vuvuitori, s. f. (Reg.) Dairea, trambulină. [Pr.: -vu-i-] – Vuvui + suf. -toare.

VULTURÉȘTE adv. Ca vulturul (1), cu iuțeală, cu agerime de vultur; foarte repede; p. ext. în mod îndrăzneț, cutezător. – Vultur + suf. -ește.

VULTURÉSC, -EÁSCĂ, vulturești, adj. De vultur (1); ca de vultur; p. ext. ager, sprinten; puternic; îndrăzneț, cutezător. – Vultur + suf. -esc.

VULTURÉL, vulturei, s. m. Vulturaș. – Vultur + suf. -el.

VULTOÁRE s. f. v. vâltoare.

VULPOAÍCĂ, vulpoaice, s. f. 1. Vulpe (I 1) 2. Fig. Femeie vicleană. – Vulpe + suf. -oaică.

VULPÍȚĂ, vulpițe, s. f. Vulpișoară. – Vulpe + suf. -iță.

VULPIȘOÁRĂ, vulpișoare, s. f. Diminutiv al lui vulpe (I 1); vulpiță. – Vulpe + suf. -ișoară.

VULPÉȘTE adv. Ca vulpea (I 1); fig. șiret, perfid. – Vulpe + suf. -ește.

VULPÉNIE, vulpenii, s. f. Șiretlic, șiretenie, viclenie. – Vulpe + suf. -enie.

VULPĂRÍE, vulpării, s. f. Mulțime de vulpi (I1). ♦ Loc cu multe viziuni de vulpi. – Vulpe + suf. -ărie.

VULPĂRÉSC, -EÁSCĂ, vulpărești, adj. (Rar) Vulpesc (1). – Vulpe + suf. -ăresc.

VULPÁN, vulpani, s. m. (Pop.) Vulpoi (1). – Vulpe + suf. -an.

VULNERABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi vulnerabil. – Din fr. vulnérabilité.

VULNERÁBIL, -Ă, vulnerabili, -e, adj. Care poate fi rănit. ♦ Fig. Care poate fi atacat ușor; care are părți slabe, defectuoase, criticabile. ◊ Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva; punct sensibil, punct nevralgic. – Din fr. vulnérable, lat. vulnerabilis.

VULNERÁ, vulnerez, vb. I. Tranz. (Rar) A răni, a vătăma. – Din lat. vulnerare.

VULGÁTA s. f. art. Versiune latină a Bibliei, adoptată la Conciliul din Trent, Folosită și azi în Biserica Catolică; carte care conține această versiune. – Din lat. [versio] Vulgata, fr. Vulgate.

VULGARIZATÓR, -OÁRE, vulgarizatori, -oare, s. m. și f. Persoană care vulgarizează, care popularizează o știință, o artă etc. ♦ Persoană care dă o interpretare simplistă a cunoștințelor pe care vrea să le popularizeze. – Din fr. vulgarisateur.

VULGARIZÁRE, vulgarizări, s. f. Acțiunea de a (se) vulgariza și rezultatul ei. – V. vulgariza.

VULGARIZÁ, vulgarizez, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut mulțimii, a populariza, a răspândi (cunoștințe științifice, literare etc.) ♦ Refl. (despre descoperiri, invenții) A deveni cunoscut, acceptat, utilizat pe scară largă. 2. Tranz. A trata în mod simplist, a banaliza. 3. Refl. A deveni vulgar (1). – Din fr. vulgariser.

VIGILÉNȚĂ, vigilențe, s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.