Toate definitiile
VINCIÉR, vincieri, s. m. Muncitor portuar care mânuiește vinciul. [Pr.: -ci-er] – Vinci + suf. -ier.
VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel.
VÍTĂ, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi și vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi și capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimțit sau prost. – Lat. vita „viață”.
VREMÉLNIC, -Ă, vremelnici, -ce, adj. De scurtă durată; temporar, trecător; instabil; efemer; vremelnicesc. ♦ Spec. Care are o viață efemeră. – Vreme + suf. -elnic.
VULCANIZÁTOR, -OÁRE, vulcanizatori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la vulcanizarea cauciucului. – Vulcaniza + suf. -tor.
VULCANOLÓG, -Ă, vulcanologi, -ge, s. m. și f. Specialist în vulcanologie. – Din fr. vulcanologue.
VULCANOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor vulcanice actuale și vechi, ale modului de evoluție și de previziune a erupțiilor și de utilizare a produselor rezultate din erupțiile vulcanice. – Din fr. vulcanologie.
VULG s. n. (Depr.) Popor, norod, plebe. – Din lat. vulgus.
VULGÁR, -Ă, vulgari, -e, adj. 1. Ordinar, grosolan; josnic, mitocănesc. 2. Lipsit de originalitate; comun, obișnuit, banal. ◊ (Mat.) Logaritm vulgar = logaritm zecimal. 3. (Înv.; despre limbă) Vorbit de popor, popular. ◊ Limba latină vulgară = limba latină populară. 4. Lipsit de suport științific; neștiințific. Materialism vulgar. – Din fr. vulgaire, lat. vulgaris.
VULGARÍSM, vulgarisme, s. n. Expresie vulgară (1); cugetare vulgară. – Din fr. vulgarisme.
VULGARITÁTE, vulgarități, s. f. Caracterul a ceea ce este vulgar (1), lipsit de distincție; trivialitate, grosolănie. ♦ (Concr.; la pl.) Expresie vulgară (1), lucru, faptă vulgară. – Din fr. vulgarité, lat. vulgaritas, -atis.
VULCANIZÁT, -Ă, vulcanizați, -te, adj. Care a fost supus vulcanizării. – V. vulcaniza.
VULCANIZÁ, vulcanizez, vb. I. Tranz. A modifica structura cauciucului brut prin încălzire cu sulf (obținându-se astfel un produs de o mai mare elasticitate, insolubil în solvenții obișnuiți); a repara, a lipi un obiect de cauciuc cu ajutorul procedeului descris mai sus. – Din fr. vulcaniser.
VULCANÍT, vulcanite, s. n. Rocă eruptivă de origine vulcanică. – Din fr. vulcanite.
VULCANÍSM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de erupțiile vulcanice (1). 2. Fig. Însușirea de a fi vulcanic (2); impetuozitate. – Din fr. volcanisme (după vulcan).
VULCÁNIC, -Ă, vulcanici, -ce, adj. 1. Format prin acțiunea vulcanilor, de vulcan. 2. Fig. Impetuos, nestăpânit, năvalnic; aprins. – Din it. vulcanico, fr. volcanique.
VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, curgător, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan. 2. (Despre unele plante) Care își înfășoară tulpina mlădioasă în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din fr. volubile, lat. volubilis.
VILIGIATURÍST, -Ă s. m. și f. v. vilegiaturist.
VILIGIATÚRĂ s. f. v. vilegiatură.
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.
VILEÁG s. n. (Pop.; în loc. adv. și expr.) (A da sau a scoate, a ieși etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fața lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.
VILBROCHÉN, vilbrochenuri, s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor, cu unul sau cu mai multe coturi, antrenat prin una sau mai multe biele într-o mișcare de rotație pe care o transmite unui mecanism (cu pistoane); arbore cotit. [Pl. și vilbrochene] – După fr. vilebrequin.
VIOLÁBIL, -Ă, violabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi violat. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violable.
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.
VINTÍL s. n. v. vintir.
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.
VINULÉȚ, vinulețe, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uleț.
VINÚȚ, vinuțuri, s. n. (Pop.) Vinișor. – Vin + suf. -uț.
VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.