Toate definitiile

VRESCURÉL, vrescurele, s. n. Diminutiv al lui vreasc. – Vreasc + suf. -urel.

VRÉSCUR s. n. v. vreasc.

VRÉRE, vreri, s. f. Faptul de a vrea. 1. Voință (1) 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, placere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.

VREODINIOÁRĂ adv. (Înv.) Vreodată, cândva, odată. [Pr.: -ni-oa-] – Vre[o] + odinioară.

VREMÚȚĂ, vremuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uță.

VREMUÍRE, vremuiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) vremui. – V. vremui.

VREMUIÁLĂ, vremuieli, s. f. (Pop.) Vreme rea. – Vremui + suf. -eală.

VREMUÍ, pers. 3 vremuiește, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A fi, a se face vreme urâtă (cu ploaie, ninsoare, viscol). 2. Intranz. și refl. (Despre vreme) A trece, a se scurge. – Vreme + suf. -ui.

VREMELNICÍE s. f. Însușire a ceea ce este vremelnic, faptul de a fi trecător; existență efemeră. – Vremelnic + suf. -ie.

VREMELNICÉȘTE adv. (Înv. și arh.) În mod vremelnic. – Vremelnic + suf. -ește.

VREMELNICÉSC, -EÁSCĂ, vremelnicește, adj. (Înv. și arh.) Vremelnic. – Vremelnic + suf. -esc.

VRÉME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

VUÍT s. n. Vuire; spec. suflare a vântului, vânt. – V. vui.

VUÍRE, vuiri, s. f. Faptul de a vui; vuit. – V. vui.

VREJ, vrejuri, s. n. Tulpină a unor plante agățătoare sau târâtoare; p. ext. lăstar. [Pl. și (m.) vreji] – Din bg. vrež.

VREDNICÍE, vrednicii, s. f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acțiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv. și arh.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

VORBÚȚĂ, vorbuțe, s. f. (Reg.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -uță.

VORBUȘOÁRĂ, vorbușoare, s. f. (Pop.) Vorbuliță. – Vorbă + suf. -ușoară.

VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv a lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VRẤSTNIC, -Ă, adj. v. vârstnic.

VRẤSTĂ² s. f. v. vârstă².

VRẤSTĂ¹ s. f. v. vârstă¹.

VRĂVUÍ vb. IV. v. vrăfui.

VRĂȘMÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.

VRĂJMĂȘÓS, -OÁSĂ, vrăjmășoși, -oase, adj. (Rar) Dușmănos; plin de ură, pizmaș. – Vrăjmaș + suf. -os.

VULTURÍCĂ, vulturici, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fără frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pilosella). – Vultur + suf. -ică.