Toate definitiile

VÓTRU, VOÁTRĂ, votri, voatre, s. m. și f. 1. (Reg.) Persoană care mijlocește o căsătorie. 2. (Înv.) Codoș, proxenet. – Cf. sl. vŭtrĩ, votrĩ.

VOTRÍE, votrii, s. f. (Înv.) Îndelenicire de votru (2), faptă a votrului. – Votru + suf. -ie.

VOTRÍ, votresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A peți. – Din votru.

VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ◊ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus.

VOTÁȚIE, votații, s. f. (Înv.) Votare. – Din fr. votation.

VOTÁRE, votări, s. f. Acțiunea de a vota și rezultatul ei; votație. – V. vota.

VOTÁNT, -Ă, votanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care votează. – Din fr. votant.

VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-și exprima prin vot (1) părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.

VÓSTRU, VOÁSTRĂ, voștri, voastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”). I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de persoana căreia i se adresează cineva și de un grup din care persoana respectivă face parte, precum și numele acestora) Are o mașină ca a voastră. 2. (Pop.: mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Când vin ai voștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. persoanei căreia i se adresează cineva și ale persoanelor din același grup cu ea, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale voastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea persoanei căreia i se adresează cineva și a unui grup din care persoana respectivă face parte, care este legat printr-o relație de proprietate cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Casa voastră. 2. Care este legat printr-o relație cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Picioarele voastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu persoana căreia i se adresează cineva și cu grupul din care aceasta face parte. Gazda voastră. Strămoșii voștri. 4. Care este spus, săvârșit de persoana căreia i se adresează cineva și de grupul din care face parte. Acțiunea voastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Cartea voastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul vostru. 6. (Însoțește un termen reverențios de adresare) Domnia-voastră. [Var.: (reg.) vost, voástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. pop. voster (= vester), vostra.

VOROVÍRE, voroviri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a vorovi și rezultatul ei. – V. vorovi.

VOROVÍ, vorovesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A vorbi. – Cf. ucr. hovoryty.

VOROÁVĂ, voroave s. f. (Înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă. 2. Discuție, convorbire, conversație. 3. Cuvânt, discurs. – Din vorovi (derivat regresiv).

VORNICÍȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vornicească (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță.

VORNICÍE s. f. (Înv.) 1. Demnitate, rang, funcție de vornic (1). ♦ Localul în care vornicul își exercita funcția. 2. Funcția de primar la sat. ♦ Localul primăriei. – Vornic + suf. -ie.

VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el.

VORNICEÁSĂ, vornicese, s. f. 1. (Înv.) Soția vornicului (1); vorniciță (1). 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, având diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, vorniciță (2). – Vornic + suf. -easă.

VOST, VOÁSTĂ pron. pos., adj. pos. v. vostru.

VOSCREÁSNĂ, voscresne, s. f. Cântare bisericească la utrenie, având ca temă Învierea lui Cristos. – Cf. rus. voskresenie.

VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle.

VULCÁN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.

VUITÓR, -OÁRE, vuitori, -oare, adj. (Rar) Care vuiește. [Pr.: vu-i-] – Vui + suf. -tor.

VUIETOÁRE, vuietori, s. f. Arbust de munte, totdeauna verde, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze având o dungă albă pe fața inferioară, cu flori mici trandafirii și cu fructe comestibile în formă de bobițe negre (Empetrum nigrum). [Pr.: vu-ie-] – Vuiet + suf. -oare.

VUIETÁ, pers. 3 vúietă, vb. I. Intranz. (Reg.) A vui; a vâjâi. ♦ A răsuna. [Pr.: vu-ie-] – Din vuiet.

VÚIET, vuiete, s. n. 1. Zgomot prelungit produs de diferite lucruri în mișcare sau în vibrație; vâjâit, muget, freamăt, foșnet, huiet. ♦ Spec. Zgomot înfundat, produs prin detunări repetate; bubuit, duduit, trosnet, pârâit. ♦ Spec. Zgomot produs de un vehicul în mers sau de o mașină în acțiune; huruit. ♦ Spec. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zăngănit, zuruit. ♦ Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. Zgomot mare, gălăgie, vacarm, larmă, vociferare. 3. (Înv.) Zvon, știre; veste. 4. (Rar) Ecou.[Pr.: vu-iet] – Vui + suf. -et.

VUIÁLĂ, vuieli, s. f. (Rar) Vuiet. [Pr.: vu-ia-] – Vui + suf. -eală.

VRÚTĂ, vrute, s. f. Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

VRUN, VRO adj. nehot., pron. nehot. v. vreun.

VRÍLĂ s. f. v. vrie.

VRÍE, vrii, s. f. Mișcare de răsucire a unui avion în jurul unei axe longitudinale în timpul coborârii și în condițiile pierderii de viteză. [Var.: vrílă s. f.] – Din fr. vrille.