Caută
Traducere
|
Toate definitiileVÂRTOȘÍE, vârtoșii, s. f. Putere, vigoare, forță. – Vârtos + suf. -ie. VÂRTÚTE, vârtuți, s. f. (Înv. și arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăție, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însușire, calitate. – Lat. virtus, -utis. VÂRVÚȚ s. n. v. vârfuț. VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum. VÂSCÓS, -OÁSĂ, vâscoși, -oase, adj. Care prezintă vâscozitate; cleios, lipicios. – Lat. viscosus. VÂSCOZITÁTE s. f. v. viscozitate. VÂSLÁȘ, vâslași, s. m. Persoană care mânuiește vâslele1, care conduce o ambarcație cu vâsle1; vâslitor. – Vâslă1 + suf. -aș. VẤSLĂ1, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo. VẤSLĂ2, vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo. VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele1 în apă, făcând să înainteze o ambarcație. – Din vâslă1. Cf. bg. veslja, scr. vesliti. VÂSLÍRE, vâsliri, s. f. Acțiunea de a vâsli și rezultatul ei; lopătare, vâslit. – V. vâsli. VÂSLIȘOÁRĂ, vâslișoare, s. f. Diminutiv al lui vâslă1. – Vâslă1 + suf. -ișoară. VÂSLÍT, vâslituri, s. n. Vâslire. – V. vâsli. VÂSLITÓR, vâslitori, s. m. (Rar) Vâslaș. – Vâsli + suf. -tor. VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec. VÂZDOÁGĂ, vâzdoage, s. f. (Bot.; reg.) Crăiță. – Cf. rus. gvozdika, ucr. hvozdyk. VÂZDOGEÁ, vâzdogele, s. f. Diminutiv al lui vâzdoagă. – Vâzdoagă + suf. -ea. VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel logofăt. – Din sl. veliĩ. VELÁR1, -Ă, velare, adj.n. și f., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire. VÉLNIȘ, velniși, s. m. Arbore înalt cu scoarța cenușie-brună, cu frunze asimetrice, cu flori verzui sau roșietice dispuse în umbele; vânj (Ulmus levis). – Et. nec. VENGHÉRCĂ, vengherci, s. f. (înv. și reg.) Haină scurtă de postav îmblănită (împodobită cu șireturi sau cu brandenburguri). [Var.: vinghércă s. f.] – Din rus. vengherka. VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o dată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele ! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta ? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: viu] – Lat. venire. VENÍN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum. VENINÁ vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) învenina. – Din venin. VENINÁRIȚĂ, veninarițe, s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se folosește în medicină pentru proprietățile ei iritante și purgative; avrămeasă (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -ariță. VENINÁT, -Ă, veninați, -te, adj. (Pop.) Înveninat. – V. venina. VENINÓS, -OÁSĂ, veninoși, -oase, adj. Care conține sau secretă venin (1); care este otrăvit, care poate otrăvi. ♦ Fig. Răutăcios, dușmănos; plin de răutate. – Lat. venenosus sau venin + suf. -os. VENÍRE, veniri, s. f. Acțiunea de a veni și rezultatul ei; sosire, apariție; prezentare; venită. ♦ Năvălire. – V. veni. VENÍT, -Ă, (1) venituri, s. n., (2) veniți, -te, s. m. și f. 1. S. n. Sumă de bani care revine unei persoane sau firme dintr-o activitate prestată sau din proprietatea deținută, într-o perioadă de timp; câștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale) reprezentând suma veniturilor încasate de posesorii factorilor de producție care participă direct sau indirect la producție. 2. S. m. și f. Persoană care vine, se prezintă undeva, la cineva. ◊ Nou venit = persoană sosită de curând undeva, la cineva. – V. veni. VENÍTĂ s. f. (Pop.) Venire. – V. veni. |