CÁIER ~e n. Mănunchi de lână, de in sau de cânepă care se pune în furcă pentru a fi tors. [Sil. ca-ier] /<lat. caiulus

CAIÉT, caiete, s.n. 1. Fasciculă de foi de hârtie legate sau broşate împreună, folosită la scris, desenat etc. 2. Publicaţie periodică cuprinzând diverse studii, note, informaţii (dintr-un anumit domeniu de activitate). ♢ Caiet de sarcini = document care cuprinde condiţiile tehnice, de calitate, termenele şi programele de lucru etc. privitoare la executarea unei lucrări. Caiet program = program (de spectacol) sub formă de caiet(1). Caiet catalog = catalog de expoziţie sub formă de caiet(1). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. k a j e t.

CAIÉT ~e n. 1) Fascicul de foi de hârtie (albă) legate, folosit, mai ales, pentru scris sau pentru desenat. 2) Publicaţie periodică cuprinzând diverse studii, note sau informaţii dintr-un anumit domeniu de activitate. ~e filozofice. [Sil. ca-iet] /<fr. cahier

CAIEŢÉL, caieţele, s.n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el.

CAIMÁC, caimacuri, s.n. 1. Pojghiţă de grăsime care apare pe suprafaţa laptelui fiert sau a iaurtului. ♢ Expr. A lua caimacul = a-şi însuşi partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul şi deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

CAIMÁC ~uri n. 1) Strat subţire de grăsime care se formează la suprafaţa laptelui. ♢ A lua ~ul a-şi însuşi partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

CAIMACÁM, caimacami, s.m. 1. Locţiitor al unor demnitari (turci). ♢ Compus: caimacam-aga = locţiitor al marelui vizir. 2. Locţiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei şi Ţării Româneşti până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locţiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s.m.] – Din tc. kaymakam.

CAIMACÁM ~i m. (în evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Locţiitor al domnitorului. /<turc. kaymakam

CAIMACÁN s.m. v. caimacám.

CAIMÁN, caimani, s.m. Specie de crocodil din America Centrală şi de Sud care are pe partea ventrală plăci osoase mobile. – Din fr. caïman.

CAIMÁN², caimani, s.m. (Reg.) Persoană care însoţeşte în pădure pe muncitorii lemnari sau pe plutaşi, pentru a le pregăti mâncarea, pentru a le păzi şi curăţa coliba etc. – Et.nec.

CAIMÁN ~i m. Crocodil având lungimea de până la 6 m, cu botul lat şi cu corpul acoperit cu plăci osoase, a cărui piele se foloseşte în marochinărie; aligator. [Sil. cai-man] /<fr. caïman

CÁINIC, -Ă, cainici, -ce, adj. (Înv.) Vrednic de plâns; nenorocit. – Căi + suf. -nic.

CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s.n. adj. (Geol.) Neozoic. (1). 2. Adj. Care se referă la cainozoic (1), care aparţine cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic.

CAINOZÓIC n. Eră geologică, care cuprinde timpul de la sfârşitul mezozoicului până în zilele noastre; neozoic. [Sil. ca-i-] /<fr. caenozoïque, engl. cainozoic

CAÍS, caişi, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanţe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv).

CAÍ//S ~şi m. Pom fructifer care înfloreşte de timpuriu, având fructe rotunde, zemoase, de culoare portocalie şi cu sâmbure mare. [Sil. ca-is] /Din caisă

CAÍSĂ, caise, s.f. Fructul caisului, de culoare galbenă-portocalie, gustos şi parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia).

CAÍS//Ă ~e f. Fructul caisului. [G.-D. caisei; Sil. ca-i-] /<ngr. kaisi

CAL, cai, s.m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie şi la tracţiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. ♢ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poştă = a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărţuită, muncită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situaţie mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereţi) = a-şi închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paştele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanţă (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână şi rea; vrăjitoare. ♢ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forţă pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de şah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic peşte marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluţ de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. ~ pursânge. ~ şarg. ♢ ~ de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanţă (destul de) mică. ~ul râios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. ~ul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un ~ breaz a cunoaşte foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare peşte marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forţă-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gâtul acestui animal. /<lat. caballus

CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenţionat un organ sau o piesă de maşină înainte ca aceasta să intre în funcţiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.

A CAL//Á ~éz tranz. 1) (vehicule sau roţile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziţie fixă. /<fr. caler

CALABALẤC, calabalâcuri, s.n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătoreşte sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.

CALABALÂC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătoreşte cineva. /<turc. kalabalik

CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Calabriei sau este originară de acolo. 2. Care aparţine Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populaţia ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.

CALACÁN s.n. v. calaican.

CALAFÁT s.n. Câlţi sau cârpe destrămate îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bordajele şi la punţile de lemn ale navelor. – Din tc. kalafat.

CALAFÁT n. Material alcătuit din câlţi sau cârpe destrămate şi îmbibate cu smoală, cu care se etanşează bărcile şi punţile navelor. /<turc. kalafat

CALAICÁN s.n. Denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apă, întrebuinţat ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie şi împotriva dăunătorilor din agricultură. [Var.: calacán, călacán s.n.] – Din ngr. kalakánthi.