A CABR//Á ~éz intranz. 1) (în special despre cai) A se ridica pe picioarele de dinapoi. 2) (despre avioane) A se înălţa brusc cu partea anterioară. /<fr. cabrer

CABRÁJ, cabraje, s.n. 1. Cabrare. 2. Evoluţie pe care o execută un avion când îşi măreşte brusc panta de urcare. – Din fr. cabrage.

CABRÁRE, cabrări, s.f. Acţiunea de a cabra şi rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra.

CABRIÓLĂ, cabriole, s.f. Salt al calului prin care acesta se întoarce în loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole.

CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s.f. Trăsurică uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal; brişcă², şaretă. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă, -e s.f.] – Din fr. cabriolet.

CABRIOLÉT//Ă ~e f. Trăsură cu două roţi, înaltă şi neacoperită, trasă, de un singur cal; brişcă; şaretă. [Sil. -bri-o-] /<fr. cabriolet

CÁBULĂ, cabule, s.f. (Rar) Superstiţie de jucător (de cărţi). – Din tc. kabul.

CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa.

CÁCA subst. (În limbajul copiilor) 1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător. – Cf. fr. c a c a.

CACADẤR, cacadâri, s.m. (Bot.; reg.) Măceş. – Et. nec.

CACADÚ m. 1) Specie de papagali cu penajul de obicei alb şi cu un moţ viu colorat. 2) Papagal din această specie. /<germ. Kakadu

CACÁO s.f. Sămânţa arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentaţie, mai ales la fabricarea ciocolatei şi a unor băuturi hrănitoare. ♢ Unt (sau ulei) de cacao = substanţă grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao şi folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao.

CACÁO f. invar. 1) Sămânţă extrasă din fructele cacaotierului. 2) Produs alimentar sub formă de pulbere obţinut prin măcinarea unor asemenea seminţe. ♢ Unt (sau ulei) de ~ substanţă grasă extrasă din pulberea de cacao, folosită în industria alimentară, în industria farmaceutică şi în cosmetică. 3) Băutură preparată din acest produs. [Art. cacaua; Sil. -ca-o] /<fr. cacao

CACAOTIÉR, cacaotieri, s.m. Arbore de cacao. [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier.

CACAOTIÉR ~i m. Arbore cultivat în regiunile tropicale, ale cărui fructe conţin seminţe întrebuinţate în alimentaţie. [Sil. -ca-o-ti-er] /<fr. cacaotier

CACEALMÁ, cacealmale, s.f. (La jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi laşi impresia că ai cărţi mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înşelăciune. – Din tc. kaçirma

CACEALMÁ ~le f. 1) (la jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărţi valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înşelătorie; păcăleală. [Art. cacealmaua; G.-D. cacealmalei; Sil. -ceal-ma] /<turc. kaçirma

CÁCIUR, -Ă, caciuri, -e. s.m., adj. (Miel) cu blăniţă de culoare neagră pe trunchi şi brumărie pe bot, urechi, labe şi coadă. – Et. nec.

CÁCIUR ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre miei) Care are blană de culoare neagră pe corp şi brumărie pe bot, urechi, coadă şi extremităţile picioarelor. [Sil. ca-ciur; Acc. şi caciúr] /Orig. nec.

CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique.

CACOFÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care produce o cacofonie. /<fr. cacophonique

CACOFONÍE, cacofonii, s.f. Asociaţie neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.

CACOFONÍ//E ~i f. 1) Asociaţie sau repetare neplăcută de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cacophonie

CACOFONÍSM, cacofonisme, s.n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism.

CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s.f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.

CACOGRAFÍE, cacografii, s.f. Ortografiere greşită. – Din fr. cacographie.

CACOGRAFÍ//E ~i f. Ortografie greşită. /<fr. cacographie

CACOLOGÍE, cacologii, s.f. Construcţie, locuţiune greşită. – Din fr. cacologie.

CACOLOGÍ//E ~i f. Îmbinare greşită de cuvinte. [Sil. -gi-e] /<fr. cacologie

CACÓM, (1) cacomi, s.m., (2) cacomuri, s.n. (Înv. şi reg.) 1. S.m. (Zool.) Hermină. 2. S.n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.