CALAICÁN n. pop. Substanţă cristalină de culoare verde-deschisă, având diferite întrebuinţări (în combaterea dăunătorilor în agricultură, ca materie colorantă etc.); sulfat de fier. [Sil. -lai-] /<ngr. kalakánthi
CALÁJ, calaje, s.n. Imobilizare a unui organ de maşină. 2. Aşezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de aşezare a aripii sau a ampenajului faţă de fuzelajul unui avion. 4. Adîncime la care se scufundă în apă o navă. 5. Postament de grinzi de pe o cală1 (2), pe care se fixează navele în timpul construcţiei sau reparaţiilor. – Din fr. calage.
CALÁJ ~e n. 1) Potrivire şi fixare a unui organ sau a unei piese de maşină. 2) Aşezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi pe care se sprijină navele în timpul construcţiei sau al reparaţiei. 4) Adâncime la care se cufundă în apă o navă în raport cu linia de plutire; pescaj. /< fr. calage
CALAMANDRÓS s.n. (reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. – Et. nec.
CALAMANDRÓS n. reg. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă; harababură. /Orig. nec.
CALAMBÚR, calambururi, s.n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour.
CALAMBÚR ~uri n. Joc de cuvinte bazat pe asemănarea sonoră a unor cuvinte cu sens diferit. /<fr. calembour
CALAMBÚRGÍU, -ÍE, calamburgii, s.m. şi f. (Fam.) Autor de calambururi; (rar) calamburist. – Calambur + suf. -giu.
CALAMBURÍST, -Ă, calambusişti, -ste, s.m. şi f. (Rar) Calamburgiu. – Din fr. calambouriste.
CALAMBURÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Autor de calambururi. /calambur + suf. ~ist
CALAMÍNĂ, calamine, s.f. Reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, care se depune pe pereţi, pe bujii etc., provocând perturbaţii în funcţionarea motorului. – Din fr. calamine.
CALAMÍN//Ă ~e f. Reziduu provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă. /<fr. calamine
CALAMITÁT, -Ă, calamitaţi, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).
CALAMITÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamităţi. /Din calamitate
CALAMITÁTE, calamităţi, s.f. Nenorocire mare, dezastru care loveşte o colectivitate. ♢ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.
CALAMIT//ÁTE ~ăţi f. Nenorocire mare, care se abate asupra unei colectivităţi; catastrofă de mari proporţii; dezastru; urgie; flagel; prăpăd. [G.-D. calamităţii] /<lat. calamitas, ~atis, fr. calamité
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subţierii, aplatizării, netezirii etc. acestuia; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer.
A CALANDR//Á ~éz tranz. (materiale) A trece printr-un calandru (în vederea finisării). /<fr. calandrer
CALANDRÁRE, calandrări, s.f. Acţiunea de a calandra şi rezultatul ei. – V. calandra.
CALANDRÁT, -Ă, calandraţi, -te, adj. Care este supus calandrării. – V. calandra.
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s.m. şi f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
CALÁNDRU, calandre, s.n. 1. Maşină de finisat sau de apretat ţesăturile prin presare la cald. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief a matriţelor (de stereotipie) şi pentru satinarea hârtiei. – Din fr. calandre.
CALÁNDR//U ~e n. 1) Maşină cu cilindri rotitori prin care se trece un material flexibil pentru a-l subţia, a-l netezi, a-l imprima. 2) tipogr. Presă pentru imprimarea în relief a matriţelor (de stereotipie) şi pentru satinarea hârtiei. /<fr. calandre
CALÁO s.m. Pasăre din Asia şi Africa, al cărei cioc are un apendice încovoiat (Buceros rhinoceros). [Pr.: -la-o] – Din fr. calao.
CALAPẮR s.m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Din scr. kaloper.
CALAPẮR m. reg. Plantă erbacee perenă, aromatică, având tulpină catifelată, frunze ovale şi flori galbene, cultivată şi în scop decorativ; calomfir. /<sb. kaloper
CALAPÓD, calapoade, s.n. Piesă de lemn în forma (labei) piciorului, întrebuinţată la confecţionarea încălţămintei sau care se pune în încălţăminte pentru a împiedica să se deformeze; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ gener. Tipar, formă, model. ♢ Expr. Pe acelaşi calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi.
CALAP//ÓD ~oáde n. 1) Piesă de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucrează încălţămintea sau pe care se pune încălţămintea pentru a nu se deforma. 2) Formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile (în procesul de confecţionare); calup. 3) Model după care se reproduc obiecte identice; tipar; şablon. *Pe acelaşi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapódi
CALÁRE, calări, s.f. Acţiunea de a (se) cala. – V. cala.
CALATÍDIU, calatidii, s.n. (Bot.) Inflorescenţă cu axul lăţit, pe care sunt fixate florile sesile. [Pr.: -di-u] – Probabil din lat.
