C s.m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi şi oclusivă velară surdă în celelalte poziţii). [Pr.: ce].
CA1 adv., interj. A. Adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, fiinţe, situaţii) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft. ♢ Expr. Ieri ca (şi) astăzi = totdeauna. Ca (şi) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Aproape, cam, aproximativ. ♢ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puţin timp. 3. Decât. E mult mai frumos ca acesta. II. 1. (Se compară o noţiune cu ea însăşi) În felul..., cum e obiceiul, cum se ştie. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. ♢ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înţeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 2. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată. ♢ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce priveşte... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, aşa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râşi, urşi, vulpi. B. Interj. (Reg.) Ia! Ei! Ca dă-te mai încoace şi mai spune o dată. – Lat. quam.
CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să“) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.
CA2 conj. I. (urmat de să) 1) (exprimă un raport final) Pentru ca; aşa ca. Pleacă repede, ca să nu întârzie. 2) (exprimă un raport modal) A vorbit aşa, ca să fie înţeles. 3) (exprimă un raport completiv) Doreşte ca să se reîntoarcă. 4) (exprimă un raport consecutiv) Încât. Prea mare e groapa, ca să o poţi sări. II (în locuţiune, exprimă un raport temporal de posterioritate) Înainte de. A ajuns acasă înainte ca să înceapă ploaia. /<lat. qu[i]a
CA1 adv. 1) (exprimă un raport comparativ) Asemănător cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca tăciunele. 2) (exprimă un raport temporal) Cireşele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. ♢ Ca mâine, poimâine în curând. Ca ieri (alaltăieri) de puţin timp. 3) (exprimă un raport relaţional) Privitor la...; în ce priveşte. Ca valoare, lucrarea lasă de dorit. 4) (exprimă un raport de suplinire) În calitate de...; fiind. Ca pedagog, era neîntrecut. 5) (exprimă un raport de similitudine) Băiatu-i ca băiatul. 6) (exprimă un raport dubitativ în diferite îmbinări stabile) Toate ca toate. /<lat. quam
CABÁLĂ, (2) cabale, s.f. 1. Interpretare ebraică ezoterică şi simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale.
CABÁL//Ă ~e f. 1) (în evul mediu) Doctrină iudaică constând în interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Acţiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire. /<fr. cabale, germ. Kabale
CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s.f., adj. 1. S.f. Denumire ştiinţifică generică dată cailor. 2. Adj. Care aparţine cailor, privitor la cai; cavalin. Rasă cabalină. – Din lat. caballinus.
CABALÍN ~ă (~i, ~e) Care ţine de cai; propriu cailor. Rasă ~ă. /<lat. caballinus
CABALÍN//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de mamifere de talie mare, domestice (reprezentant: calul). 2) Animal din această familie. /<lat. caballinus
CABALÍST, -Ă, cabalişti, -ste, s.m. şi f. Persoană iniţiată în cabală (1). – Din fr. cabaliste, germ. Kabalist.
CABALÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) m. şi f. Adept al cabalei. /<fr. cabaliste, germ. Kabalist
CABALÍSTIC, -Ă, cabalistici, -ce, adj. Magic, misterios, tainic. ♢ Obscur. – Din fr. cabalistique.
CABALÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de cabală; propriu cabalei. 2) fig. Care conţine o taină; greu de priceput; misterios; mistic; enigmatic; tainic. Teorie ~că. /<fr. cabalistique
CABÁNĂ, cabane, s.f. casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care serveşte pentru adăpostirea turiştilor şi a vânătorilor. – Din fr. cabane.
CABÁN//Ă ~e f. Casă (de lemn) construită la munte pentru adăpostirea turiştilor şi a vânătorilor. /<fr. cabane
CABANIÉR, -Ă, cabanieri, -e, s.m. şi f. Persoană însărcinată cu paza şi administrarea unei cabane. [Pr.: -ni-er] – Cabană + suf. -ier.
CABANIÉR ~i (~ă, ~e) m. şi f. Persoană care administrează o cabană. [Sil. -ni-er] /cabană + suf. ~ier
CABÁNIŢĂ, cabaniţe, s.f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnităţi. – Din bg., scr. kabanica.
CABANÓS, cabanoşi, s.m. Cârnăcior subţire, uscat, preparat din carne de vită şi de porc. [Acc. şi: cabános – Var.: gabanós s.n.] – Din pol. kabános.
CABANÓ//S ~şi m. Cârnăcior subţire uscat, preparat din carne de vită şi de porc. /<pol. kabános
CABARDÍNCĂ f. mai ales art. 1) Dans popular caucazian, executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans.
CABARÉT, cabarete, s.n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăţi etc.; bar3 (2). – Din fr. cabaret.
CABARÉT ~e n. Local luxos de noapte cu program de varietăţi; bar. /< fr. cabaret
CABÁZ, cabazi, s.m. (Înv şi reg.) Om poznaş, glumeţ. – Din tc. [hok]kabaz.
CABÁZLẤC, cabazlâcuri, s.n. (Înv. şi reg.) Păcăleală, poznă, glumă. – Din tc. [hok]kabazlik.
CABERNÉT subst. Soi de viţă de vie cu struguri mici de culoare neagră-albăstruie, cultivat pentru producerea vinurilor roşii de calitate superioară. ♦ Vin produs din acest soi. – Din fr. cabernet.
CABERNET [pr.: cabernéî n. 1) Soi de viţă de vie având struguri cu bobiţe mici, de culoare neagră-albăstrie. 2) Varietate de vin roşu, obţinut din acest soi de viţă. /< fr. cabernet
CABESTÁN, cabestane, s.n. Troliu cu ax vertical pe care se înfăşoară cablul de tracţiune, folosit la deplasarea sarcinilor şi a vehiculelor pe distanţe relativ scurte. – Din fr. cabestan.
CABESTÁN ~e n. Dispozitiv de ridicat şi de deplasat greutăţi pe distanţe relativ scurte, fiind folosit, mai ales, pe nave sau pe autovehicule grele. /<fr. cabestan
