CÁLĂ1, cale, s.f. 1. Încăpere în fundul unei nave şi destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă uşor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se aşează în faţa roţii unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcţia de maşini. – Din fr. cale.
CÁLĂ2, cale, s.f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescenţa (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
CÁL//Ă3 ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se aşază în faţa roţii unui vehicul, pentru a-l imobiliza. 2) Piesă folosită în construcţia de maşini pentru măsurarea dimensiunilor. /<fr. cale
CÁL//Ă2 ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, având flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla
CÁL//Ă1 ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. ~ de construcţie. ~ plutitoare. /<fr. cale
CALC, calcuri, s.n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obţinută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuş, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.
CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte şi expresii existente în limbă. /<fr. calque
CALCÁN1, calcani, s.m. Peşte de mare cu corpul rombic, turtit lateral şi asimetric, având ambii ochi pe partea stângă şi solzi lungi, tari pe burtă şi pe spate; peşte-de-mare (Scophthalmus maeoticus). – Din tc. kalkan [baitği].
CALCÁN2, calcane, s.n. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
CALCÁN2 ~e n. Perete fără ferestre din dosul unei case, de care se alipeşte o altă casă. /<turc. kalkan
CALCÁN1 ~i m. Peşte marin comestibil, având corpul turtit şi ambii ochi pe aceeaşi parte a capului; cambulă. /<turc. kalkan
CALCANÉU, calcanee, s.n. Unul dintre cele două oase ce formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum.
CALCANÉ//U ~e n. Unul dintre oasele care formează călcâiul. [Sil. -ca-neu] /<lat. calcaneum, fr. calcanéum
CALCANTÍT s.n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apă, frecvent în zona de oxidare a zăcămintelor cuprifere; piatră-vânătă. – Din fr. calcantite.
CALCÁR, calcare, s.n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenuşie, roşie, neagră etc.; piatră-de-var. [Acc. şi: cálcar] – Din lat. calcarius, fr. calcaire.
CALCÁR ~e n. Rocă sedimentară de diferite culori, formată din carbonat de calciu, având diverse întrebuinţări, mai ales ca material de construcţii; piatră-de-var. [Acc. şi cálcar] /<lat. calcarius, fr. calcaire
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroşi, -oase, adj. Care conţine calcar. – Calcar + suf. -os.
CALCAR//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care conţine calcar; format din calcar. /calcar + suf. ~os
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s.f. (Glumeţ) Bătaie; palmă; p.ext. dojană. – Et. nec.
CÁLCE1, călci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase şi lucitoare, în formă de copită de cal, şi cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
CÁLCE2, s.f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obţinut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.
CÁLCE2 f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obţinut prin calcinarea calcarului. /<lat. calx, calcis
CÁLC//E1 f. : ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene şi frunze groase lucitoare, care creşte prin bălţi şi locuri umede. /<lat. calx, calcis
CALCEDÓNIE, s.f. Varietate (colorată sau translucidă) de bioxid de siliciu natural, folosită ca piatră semipreţioasă, la confecţionarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius.
CALCEDÓNIE f. Varietate de silice naturală, translucidă, divers colorată, dură, folosită ca piatră semipreţioasă şi ca abraziv. /<lat. chalcedonius, fr. calcédoine
CALCEMÍE, calcemii, s.f. (Fiziol.) Prezenţă a calciului în sânge; cantitatea de calciu prezentă în sânge. – Din fr. calcémie.
CALCEMÍ//E ~i f. med. Prezenţă a calciului în sânge; cantitate de calciu prezentă în sânge. [Art. calcemia; G.-D. calcemiei; Sil. -mi-e] /<fr. calcémie
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiţă cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a îmbogăţi un cuvânt sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.
A CALCHI//Á ~éz tranz. 1) (desene sau schiţe tehnice) A copia cu ajutorul hârtiei de calc; a decalca. 2) lingv. (cuvinte, sensuri, expresii etc.) A forma prin calc lingvistic; a decalca. [Sil. -chi-a] /<fr. calquer
CALCHIÉRE, calchieri, s.f. Acţiunea de a calchia şi rezultatul ei. [Pr.: -chie-re-] – V. calchia.
