Toate definitiile
INTRODÚS, -Ă, introduși, -se, adj. (Despre oameni) Care are relații cu multă lume. ♦ Care cunoaște bine și amănunțit o problemă. – V. introduce.
INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
INTROIÉCȚIE, introiecții, s. f. (Psih.) Act psihic de asimilare a eului unei alte persoane la propriul eu, manifestat prin imitarea inconștientă a comportamentului acelei persoane. [Pr.: -tro-iec-. – Var.: introiecțiúne s. f.] – Din fr. introjection, it. introiezione.
INTROIECȚIÚNE s. f. v. introiecție.
INTROMÍSIE s. f. v. intromisiune.
INTROMISIÚNE s. f. (Rar) Acțiunea de a introduce în..., de a pune în... [Var.: intromísie s. f.] – Din fr. intromission.
INTROSPECTÁ, introspectez, vb. I. Refl. A-și observa propriile trăiri psihice. – Din fr. introspecter.
INTROSPECTÁRE, introspectări, s. f. Acțiunea de a introspecta; introspecție. – V. introspecta.
INTROSPECTÍV, -Ă, introspectivi, -e, adj. Care se folosește de introspecție, bazat pe introspecție, care ține de introspecție, care se referă la introspecție. – Din fr. introspectif.
INTROSPÉCȚIE, introspecții, s. f. Analizare a vieții psihice proprii; autoobservare. ♦ Studiu psihologic bazat pe această metodă. – Din fr. introspection.
INTROVERSIÚNE s. f. (Psih.) Orientare a conștiinței către propriul eu; tendința de a se închide în sine, neglijând lumea exterioară. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.
INTROVERTÍT, -Ă, introvertiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este concentrat sau obsedat de propriile trăiri interioare. – Din fr. introverti.
INTRÚS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f., adj. (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.
INTRUZIÚNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fără drept într-o societate, într-o funcție etc. 2. Proces de pătrundere și de solidificare a magmei în crăpăturile scoarței terestre sau de-a lungul suprafețelor cu rezistență slabă. ♦ (Concr.) Corp de roci formate în urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.
INTRUZÍV, -Ă, intruzivi, -e, adj. (Despre roci eruptive) Care s-a format prin intruziune. – Din fr. intrusif.
INTUBÁ, intubez, vb. I. Tranz. (Med.) A supune un bolnav acțiunii de intubație. – Din fr. intuber.
INTUBÁRE, intubări, s. f. Acțiunea de a intuba și rezultatul ei. – V. intuba.
INTUBÁȚIE, intubații, s. f. (Med.) Introducere a unei sonde într-un organ tubular în scopul aplicării unor substanțe medicamentoase, anestezice sau în scopul golirii de conținutul patologic; intubare. – Din fr. intubation.
INTUÍ, intuiesc, vb. IV. Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din it. intuire, lat. intueri.
INTUÍRE, intuiri, s. f. Faptul de a intui. – V. intui.
INTUITÍV, -Ă, intuitivi, -e, adj. Care se bazează pe intuiție, pe cunoașterea nemijlocită a realității prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. ◊ Metodă intuitivă = metodă folosită în pedagogie, care îmbină prezentarea teoretică a problemelor cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. intuitif, it. intuitivo.
INTUÍȚIE, intuiții, s. f. 1. Capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform căruia procesul predării și însușirii cunoștințelor trebuie să pornească de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate. 2. Descoperire bruscă, neașteptată, a unui adevăr, a unei soluții etc. ♦ Pătrundere instinctivă în esența unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.
INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.
INTUIȚIONÍST, -Ă, intuiționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al intuiționismului. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitioniste.
INTUMESCÉNT, -Ă, intumescenți, -te, adj. (Med.) (Despre țesuturi) Care începe să se umfle, care prezintă o tumefacție; umflat. – Din fr. intumescent.
INTUMESCÉNȚĂ, intumescențe, s. f. (Med.) Organ sau porțiune de organ umflată. – Din fr. intumescence.
INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor; p. ext. de proporții monstruoase. – Din fr. inhumain, lat. inhumanus.
INUNDÁ, inúnd, vb. I. Tranz. 1. (Despre ape; la pers. 3) A ieși din matcă și a se revărsa peste maluri; a acoperi o întindere de pământ (revărsându-se peste maluri); a se revărsa, a îneca, a potopi; p. ext. a pătrunde în cantitate mare într-o sondă petrolieră, într-o mină, într-o locuință. 2. A face să pătrundă o cantitate de apă într-un strat petrolifer, pentru a produce mărirea presiunii interne a zăcământului. 3. Fig. (Despre sudoare, lacrimi, lumină etc.; la pers. 3) A umple, a acoperi din abundență; a năpădi, a uda; a copleși. – Din fr. inonder, lat. inundare.
INUNDÁBIL, -Ă, inundabili, -e, adj. Care poate fi inundat, care e supus inundării sau în pericol să fie inundat. – Din fr. inondable.
INUNDÁRE, inundări, s. f. Acțiunea de a inunda și rezultatul ei; revărsare, înecare. – V. inunda.