Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ.

VESÉLĂ s. f. Totalitatea vaselor folosite la masă. – Din fr. vaisselle.

VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel.

VESELÍE, veselii, s. f. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie. ♦ Manifestare, comportare care reflectă această stare. 2. Petrecere veselă cu mâncare și cu băutură. – Din sl. veselije.

VESELÍRE, veseliri, s. f. (Pop.) Înveselire. – V. veseli.

VESELÍT, -Ă, veseliți, -te, adj. (Pop.) Înveselit. – V. veseli.

VESELITÓR, -OÁRE, veselitori, -oare, adj. (Pop.) Înveselitor. – Veseli + suf. -tor.

VESMẤNT s. n. v. veșmânt.

VESPASIÁNĂ, vespasiane, s. f. (Livr.) Closet public (pentru bărbați). [Pr.: -și-a-] – Din fr. vespasienne.




VESPERÁL, -Ă, vesperali, -e, adj. (Livr.) De seară, al serii. – Din fr. vespéral.

VESTÁLĂ, vestale, s. f. (La romani) Preoteasă care întreținea focul sacru în templul zeiței Vesta; p. ext. (azi livr.) femeie virtuoasă. – Din fr. vestale, lat. vestalis.

VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.

VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍRE s. f. v. veștejire.

VESTEJÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existență sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste.

VESTIBÚL, vestibuluri, s. n. 1. (Livr.) Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul.Pl. și: vestibule] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.

VESTIBULÁR, -Ă, vestibuluri, -e, adj. (Anat.) De vestibul (2). – Din fr. vestibulaire.

VÉSTIC, -Ă, vestici, -ce, adj. Care aparține vestului, privitor la vest, care se află la vest; apusean; occidental. – Vest + suf. -ic. Cf. germ. westisch.

VESTÍGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.

VESTIMENTÁȚIE s. f. Îmbrăcăminte. – Vestmânt + suf. -ație (după it. vestimenta).

VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care vestește; care prevestește. 2. S. m. și f. Persoană care duce și aduce vesti, care anunță sau care prezice; (pop.) persoană care însoțește pe nuntași (făcând anunțurile). – Vesti + suf. -tor.

VESTMÂNT s. n. v. veșmânt.

VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka.

VEȘMẤNT, veșminte, s. n. Nume generic pentru un obiect de îmbrăcăminte; (la pl.) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea cuiva. ♦ (La pl.) Odăjdii. [Var.: veștmấnt, vestmấnt, vesmấnt s. n.] – Lat. vestimentum.

VIBRATÓR, -OÁRE, vibratori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care vibrează, care produce vibrații, vibrant. II. S. n. 1. Aparat care produce oscilații (electromagnetice, mecanice etc.) ♦ Întrerupător electromagnetic automat care produce oscilații slabe de înaltă frecvență; dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ monofazat; lamă metalică vibrantă care întrerupe un curent electric la comanda unui electromagnet, folosită la soneriile electrice. ♦ Dispozitiv de apel pentru telefonul unui abonat. 2. Aparat care servește la îndesarea prin vibrare (2) a unui material. – Vibra + suf. -tor.

VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.

VIBRATÍL, -Ă, vibratili, -e, adj. Care vibrează; care poate avea vibrații. – Din fr. vibratile.

VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.

VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

 <<   <    47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57    >   >> 
pagina 52 din 59

 
Programare si administrare site Web Activ  |  Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii