Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ.

ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care le ascunde sau le protejează. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor.Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.

ACOPERÍRE, acoperiri, s. f. Acțiunea de a (se) acoperi și rezultatul ei. 1. Punere, așezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apăra etc. 2. Operație de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, pădure sau localitate care împiedică observarea inamicului. ♦ Măsură specială de protecție care asigură anumite acțiuni (de concentrare sau manevră) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o acțiune săvârșită conform unor indicații precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face față unor obligații, unei plăți, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face eșalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigură această posibilitate. ◊ Acoperire în aur = stoc de aur și de alte active pe baza cărora băncile de emisiune asigură convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

ACOPERÍȘ, acoperișuri, s. n. Partea de deasupra care acoperă și protejează o clădire de intemperii; acoperământ. – Acoperi + suf. -iș.

ACOPERÍT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

ACOPERITÓR, -OÁRE, acoperitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care acoperă; care garantează. 2. S. f. Obiect cu care se acoperă ceva sau cineva. – Acoperi + suf. -tor.

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.

ACORDÁJ, acordaje, s. n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.




ACORDÁNT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

ACORDÁRE, acordări, s. f. Acțiunea de a acorda. ♦ Punere a coardelor unui instrument muzical în situația de a reda tonalitatea specifică a instrumentului. – V. acorda.

ACORDÁT, -Ă, acordați, -te, adj. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

ACORDEÓN, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatură și butoane, ale cărui sunete se produc prin vibrația unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.

ACORDEONÍST, -Ă, acordeoniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.

ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s. f. 1. (Despre sunete muzicale) Care intră în componența acordului. 2. S. f. Disciplină care studiază diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.

ACORDÓR1, acordoare, s. n. Unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.

ACORDÓR2, acordori, s. m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.

ACORÍE s. f. Anomalie congenitală care constă în absența pupilei. – Din fr. acorie.

ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o navă de o altă navă, de țărm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum și a i se adresa (în mod supărător); a agăța. – Din fr. accoster.

ACOSTAMÉNT, acostamente, s. n. Fâșie laterală din platforma unei șosele, cuprinsă între marginea părții carosabile și marginea șoselei. – După fr. accotement.

ACOSTÁRE, acostări, s. f. Acțiunea de a acosta și rezultatul ei. – V. acosta.

ACOTILEDÓN, -Ă, acotiledoni, -oane, adj. Acotiledonat. – Din fr. acotylédone.

ACOTILEDONÁT, -Ă, acotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. ♦ (Substantivat, f. pl.) Clasă de vegetale care se înmulțesc prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

ÁCQUA-TOFÁNA s. f. Otravă celebră în Italia în sec. XVI-XVII. [Pr.: a-cua-] – Loc. it.

ACRANIÁT, -Ă, acraniați, -te, s. m. și f. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.

ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITÁNT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

ACREDITÁRE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita.Scrisori de acreditare = documente prin care se atestă împuternicirea unui reprezentant diplomatic. – V. acredita.

ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

 <<   <    9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19    >   >> 
pagina 14 din 187

 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii