Toate definitiile
TRIȘCÚȚĂ, trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță.
TRIȘERÍE, trișerii, s. f. (Franțuzism) Trișare. – Din fr. tricherie.
TRÍȘTE s. f. v. striște.
TRITICÁLĂ s. f. Numele unei cereale rezultate din încrucișarea grâului cu secara. [Var.: triticále s. f.] – Din lat. Triti[cum] + [se]cale.
TRITICÁLE s. f. v. triticală.
TRÍTIU s. n. Izotop greu, radioactiv, al hidrogenului, cu număr de masă 3, instabil, folosit în fizica nucleară. – Din fr. tritium.
TRITÓN1, tritoni, s. m. 1. Zeitate marină greacă, închipuită cu bust de om și cu coadă de pește. 2. Numele mai multor specii de animale amfibii cu înfățișarea unor mormoloci de broască, având de obicei în lungul spatelui o creastă viu colorată (Triturus). [Acc. și: tríton] – Din fr. triton, lat. Triton, -onis.
TRITÓN2, tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton.
TRITÓN3, tritoni, s. m. (Fiz.) Nucleu al atomului de tritiu, alcătuit dintr-un proton și doi neutroni. – Din fr. triton.
TRITONÍDĂ, tritonide, s. f. Zeiță marină. – Din fr. tritonide.
TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A fărâmița o substanță solidă în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare.
TRITURÁRE, triturări, s. f. Acțiunea de a tritura și rezultatul ei. – V. tritura.
TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante. 2. (Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc. 3. (Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [Pl. și: (n.) tubércule. – Var.: tubérculă s. f.] – Din fr. tubercule, lat. tuberculum.
TUBERCULÁT, -Ă, tuberculați, -te, adj. (Despre plante). Cu tuberculi. ♦ (Despre unele organe) Acoperit cu mici tuberculi sau proeminențe. – Din fr. tuberculé.
TUBÉRCULĂ s. f. v. tubercul.
TUBERCULÍNĂ, tuberculine, s. f. Produs biologic obținut din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei, folosit pentru a diagnostica (și a trata) tuberculoza. – Din fr. tuberculine.
TUBERCULIZÁ, tuberculizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de tuberculoză. – Din fr. tuberculiser.
TUBERCULÓS, -OÁSĂ, tuberculoși, -oase, adj., s. m. și f. Bolnav de tuberculoză. – Din fr. tuberculeux.
TUBERCULOSTÁTIC, -Ă, tuberculostatici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care împiedică înmulțirea bacilului tuberculozei. – Din fr. tuberculostatique.
TUBERCULÓZĂ, tuberculoze, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă produsă de localizarea bacilului Koch la plămâni, la intestine, la oase etc. care poate provoca distrugerea țesutului, supurații etc.; boală seacă. – Din fr. tuberculose.
TUBERÓZĂ, tuberoze, s. f. (Bot.) Chiparoasă. – Din fr. tubéreuse.
TUBEROZITÁTE, tuberozități, s. f. Proeminență osoasă pe care sunt fixați mușchii și ligamentele. – Din fr. tubérosité.
TUBIFÓRM, -Ă, tubiformi, -e, adj. Care are forma unui tub. – Din fr. tubiforme.
TÚBING, tubinguri, s. n. Țeavă din coloana de extracție de la sondele petroliere. – Din germ. Tubbing.
TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura.
TUBULÉȚ, tubulețe, s. n. Tubușor. – Tub + suf. -uleț.
TUBULÚRĂ, tubuluri, s. f. Bucată scurtă de țeavă îmbinată etanș cu peretele unui recipient sau al unei conducte pentru a realiza un racord sau pentru a permite scurgerea fluidului din recipient sau din conductă. – Din fr. tubulure.
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor.
TUCÁN, tucani, s. m. Gen de păsări cățărătoare din regiunile tropicale ale Americii de Sud, cu ciocul mare și puternic și cu penajul viu colorat (Rhamphastos); pasăre din acest gen. – Din it. tucano.