Toate definitiile

TUMEFIÁT, -Ă, tumefiați, -te, adj. (Despre țesuturi) Care are o tumefacție; umflat. [Pr.: -fi-at] – V. tumefia.

TUMESCÉNT, -Ă, tumescenți, -te, adj. (Med.: despre țesuturi) Care se umflă. – Din fr. tumescent.

TUMESCÉNȚĂ, tumescențe, s. f. (Med.) Tumefacție. – Din fr. tumescence.

TUMORÁL, -Ă, tumorali, -e, adj. Referitor la tumoare, de tumoare. – Din fr. tumoral.

TUMÓRĂ s. f. v. tumoare.

TÚMUL, tumuli, s. m. Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor. [Var.: túmulus s. m.] – Din fr., lat. tumulus.

TUMULÁR, -Ă, tumulari, -e, adj. Care aparține unui tumul, privitor la un tumul; p. ext. de mormânt, funerar. – Din fr. tumulaire.

TUMÚLT, tumulturi, s. n. 1. Zgomot mare, larmă, zarvă, vacarm. ♦ Învolburare, curs repede, tălăzuire a unor ape. 2. Fig. Agitație, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus.

TUMULTÓS, -OÁSĂ adj. v. tumultuos.

TUMULTUÓS, -OÁSĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) Învolburat, clocotitor. ♦ Fig. Însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. = Var.: tumultós, -oásă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus.

TÚMULUS s. m. v. tumul.

TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk.

TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nici o ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus.

TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

TUNÁR, tunari, s. m. Militar care servește într-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un șut foarte puternic (și marchează multe goluri). – Tun + suf. -ar.

TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător.

TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. și refl. A(-și) scurta, a(-și) reteza, a(-și) tăia părul, barba sau mustața. ♦ Tranz. A tăia lâna sau părul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A tăia în mod egal fibrele unei țesături, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări; p. ext. a călugări. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge. – Lat. tondere.

TÚNDERE, tunderi, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tunde și rezultatul ei. 2. Operație de finisare a țesăturilor cu ajutorul unor mașini speciale, pentru a le uniformiza și netezi. – V. tunde.

TÚNDRĂ, tundre, s. f. Zonă de vegetație situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din mușchi, licheni, unele graminee, arbuști pitici, tufișuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra.

TUNÉL, tuneluri, s. n. Galerie subterană care traversează un masiv muntos sau deluros sau trece pe sub nivelul solului, pe sub o apă etc., servind drept cale de comunicație. [Pl. și: tunele] – Din fr. tunnel.

TUNELÍST, tuneliști, s. m. Muncitor specializat în construirea de tuneluri. – Tunel + suf. -ist.

TUNER, tunere, s. n. Radioreceptor de calitate, fără amplificator de putere, proiectat pentru a fi înglobat într-un sistem audio de înaltă fidelitate. [Pr.: tiúnăr] – Din engl. tuner.

TÚNET, tunete, s. n. 1. Zgomot puternic care însoțește o descărcare electrică atmosferică (fulger sau trăsnet). ♦ (Rar) Trăsnet. 2. Fig. Zgomot puternic, răsunător. – Lat. tonitrum (după sunet).

TÚNGSTEN s. n. (Chim.) Wolfram. – Din fr. tungstène.

TUNICÁT, tunicați, adj. (Bot.; despre bulbi) Ale cărui frunze protectoare se acoperă complet unele pe altele. – Din fr. tuniqué, lat. tunicatus.

TUNICIÉR, tunicieri, s. m. (La pl.) Încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoi, acoperit cu o teacă formată dintr-o substanță celulozică (Urochordata); (și la sg.) animal din această încrengătură; urocordat. [Pr.: -ci-er] – Din fr. tuniciers.

TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Tunisiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Tunisiei sau populației ei, privitor la Tunisia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien.

TUNOSCÓP, tunoscoape, s. n. (Tehn.) Indicator de acord la tuner. – Din engl. tunoscop.

TUNS¹ s. n. Faptul de a (se) tunde; tunsoare. – V. tunde.

TUNS², -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă, mustață, lână, iarbă etc.) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni sau unele animale) cu părul, barba, mustața, lâna tăiate, scurtate, retezate. ♦ (Despre arbuști și arbori) Cu crengile retezate (simetric). – V. tunde.