Toate definitiile
TUNSOÁRE, tunsori, s. f. Tuns1; fel de a (se) tunde; tunsură. – Tuns2 + suf. -oare.
TUNSÚRĂ, tunsuri, s. f. (Rar) Tunsoare. – Din lat. tonsura (după tuns2).
TUPÉU, (rar) tupeuri, s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.
TUPILÁ vb.I v. pitula.
TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.
TURÁ, turale, s. f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.
TÚRĂ1, ture, s. f. 1. Totalitatea salariaților care lucrează în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. și reg.) Rișcă. – Din fr. tour.
TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah; turn (2). – Din fr. tour.
TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.
TURÁNIC, -Ă, turanici, -ce, adj. Care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare. – Turan (n. pr.) + suf. -ic. Cf. fr. touranien.
TURÁȚIE, turații, s. f. Mișcare circulară a unei piese în jurul unui ax; rotație. ♦ Număr de rotații efectuate de un corp rotitor într-o unitate de timp. – Tur1 + suf. -ație (după rotație).
TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fară rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
TURBÁN, turbane, s. n. Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de stofă, de mătase sau de pânză, de obicei albă, pe care o poartă bărbații din unele țări orientale înfășurată de mai multe ori în jurul capului. ♦ Acoperământ pentru cap format dintr-o bandă din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în jurul capului, în loc de pălărie. [Pl. și: turbanuri] – Din fr. turban, germ. Turban.
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă2. 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba.
TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Rar) Turbare. – Turba + suf. -ăciune.
TURBĂRÍE, turbării, s. f. Regiune (mlăștinoasă) bogată în turbă1. – Turbă1 + suf. -ărie.
TURBIDIMÉTRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre.
TURBIDITÁTE s. f. 1. Concentrație de particule solide în suspensie în apa râurilor și lacurilor. 2. Proprietate a unui mediu dispers de a împrăștia lumina incidentă. – Din fr. turbidité.
TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din fr. turbine.
TURBÍNCĂ, turbinci, s. f. (Înv.) Sac soldățesc pentru merinde. – Din ucr. torbynka.
TURBIÓN, turbioane, s. n. (Rar) Vârtej (de apă sau de aer). [Pr.: -bi-on] – Din fr. tourbillon.
TURBIONÁR, -Ă, turbionari, -e, adj. (Fiz.; despre mișcarea unui fluid) Turbulent (2). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. tourbillonnaire.
TURBOAGREGÁT, turboagregate, s. n. Agregat acționat de o turbină. [Pr.: -bo-a-] – Turb[ină] + agregat.
TURBOALTERNATÓR, turboalternatoare, s. n. Turbogenerator de curent alternativ. [Pr.: -bo-al-] – Din fr. turbo-alternateur.
TURBOBÚR, turbobururi, s. n. (Min.) Turbofor. – Din rus. turbobur.
TURBOCAROTÍERĂ, turbocarotiere, s. f. Carotieră de construcție specială, care poate lucra la turații înalte caracteristice forajului cu turbina. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. turbocarottière.
TURBOCOMPRESÓR, turbocompresoare, s. n. Compresor format dintr-un stator și dintr-un rotor cu palete, folosit la comprimarea gazelor. – Din fr. turbocompresseur.