Toate definitiile

TAPETÁRE, tapetări, s. f. Acțiunea de a tapeta și rezultatul ei. – V. tapeta.

TAPEUR, -Ă, tapeuri, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Persoană care cere adesea bani cu împrumut (fără intenția de a-i restitui). [Pr.: tapör] – Din fr. tapeur.

TAPINÓS adv. (Înv.) Cu umilință. – Din ngr. tapinós.

TAPIÓCĂ s. f. Substanță alimentară făinoasă, extrasă din tuberculele maniocului, folosită în alimentația copiilor. [Pr.: -pi-o-] – Din fr. tapioca.

TAPÍR, tapiri, s. m. Animal mamifer imparicopitat din zona tropicală, cu corpul masiv, pielea netedă, buzele și nasul prelungite într-un fel de trompetă scurtă (Tapirus americanus și indicus). – Din fr. tapir.

TAPISÁ, tapisez, vb. I. Tranz. 1. A îmbrăca o mobilă cu stofă, cu pânză, mătase, vinilin, piele etc. peste materialul de umplutură, elementele elastice, pânza de rezistență; a capitona. 2. A tapeta. [Var.: tapițá vb. I] – Din fr. tapisser, germ. tapezieren.

TAPISÁRE, tapisări, s. f. Acțiunea de a tapisa și rezultatul ei; capitonare. [Var.: tapițáre s. f.] – V. tapisa.

TAPISÁT, -Ă, tapisați, -te, adj. (Despre pereți) Acoperit cu tapete (1); (despre mobile) îmbrăcat în stofă, pânză, mătase, vinilin, piele etc.; capitonat. [Var.: tapițát, -ă adj.] – V. tapisa.

TAPIȚÁ vb. I. v. tapisa.

TAPIȚÁRE s. f. v. tapisare.

TAPIȚÁT, -Ă adj. v. tapisat.

TAPIȚÉR, tapițeri, s. m. Meseriaș specialist în tapisarea mobilelor. – Probabil din pol. tapicer, bg. tapițer. Cf. germ. Tapezier.

TAPIȚERÍE¹, (2) tapițerii, s. f. 1. Meseria tapițerului. 2. Atelier, prăvălie în care se lucrează sau se vând obiecte făcute de tapițer. – Tapițer + suf. -ie.

TAPIȚERÍE² s. f. v. tapiserie.

TAPÓȘNIC, tapoșnici, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu frunze înguste, ovale și cu tulpina ramificată și acoperită cu peri moi, îndreptați în jos (Galeopsis ladanum). – Et. nec.

TAPOTÁ, tapotez, vb. I. Tranz. A bate ușor țesuturile cu palma, pentru masaj. – Din fr. tapoter.

TAPOTÁRE, tapotări, s. f. Acțiunea de a tapota și rezultatul ei. – V. tapota.

TAPÚRĂ, tapuri, s. f. Fisură, crăpătură în interiorul unei piese metalice, produsă în cursul fabricării acesteia. – Din fr. tapure.

TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.

TARÁ s. f. v. tară¹.

TARABAGÍU, tarabagii, s. m. Negustor ambulant (care vinde la o tarabă). – Tarabă + suf. -agiu.

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

TARABÓSTES s. m. pl. Denumire dată (de latini) aristocraților geto-daci; pileați. – Cuv.lat.

TARABULÚS, tarabuluse, s. n. (Înv.) Șal oriental care se înfășura în jurul capului sau se purta ca cingătoare. – Din tc. Tarabulus „Tripoli”.

TARAGOTÍST, taragotiști, s. m. Persoană care cântă la taragot. – Taragot + suf. -ist.

TARANTÚLĂ, tarantule, s. f. Specie de păianjen mare (din țările meridionale), cu patru ochi mari și numeroși ochi mai mici, care își sapă galerii în pământ și a cărui înțepătură este veninoasă (Lycosa tarentula). [Var.: tarantélă s. f.] – Din fr. tarentule.

TARAPANÁ, tarapanale, s. f. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Monetărie. – Din tc. tarabhāne.

TARAPANGÉLE s. f. pl. (Reg.) Legume, zarzavaturi. – Et. nec.

TARAPANGÍU, tarapangii, s. m. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Meșter care lucra într-o tarapana. – Tarapana + suf. -giu.

TARÁR, tarare, s. n. Mașină folosită în industria morăritului pentru a curăța semințele de cereale de impurități prin cernere și prin antrenarea lor într-un curent de aer. – Din fr. tarare.