Toate definitiile
TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
TRIPLUSÁLT, triplusalturi, s. n. (Sport) Probă atletică de săritură în lungime, în care atletul face trei sărituri legate între ele; triplu. – Din fr. triple-saut (după salt).
TRIPÓD, tripoduri, s. n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forță alcătuită din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
TRIPODÍE, tripodii, s. f. Vers compus din trei picioare. – Din fr. tripodie, ngr. tripódia.
TRIPÓL, tripoli, s. m. Rețea electrică tripolară. – Din fr. tripôle, engl. tri-pole.
TRIPOLÁR, -Ă, tripolari, -e, adj. Care are trei borne spre exterior. – Din fr. tripolaire.
TRÍPOLI s. n. Sediment de bioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, întrebuințat în industrie. – Din fr. tripoli.
TRIPOTÁJ, tripotaje, s. n. (Livr.) Afacere necinstită; potlogărie, matrapazlâc. [Pl. și: tripotájuri] – Din fr. tripotage.
TRIPÓU, tripouri, s. n. Local (public) în care se joacă jocuri de noroc. – Din fr. tripot.
TRIPSÍNĂ s. f. Enzimă secretată de pancreas, care descompune proteinele în substanțe mai ușor solubile. – Din fr. trypsine.
TRIPTÍC, triptice, s. n. Tablou compus din trei părți separate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau sunt scrise, sub formă de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcătuit din trei părți distincte. – Din fr. triptyque.
TRIPTOFÁN s. m. (Chim.) Aminoacid de bază din proteinele naturale. – Din fr. tryptophane.
TRIREACTÓR, trireactoare, s. n. Avion cu trei reactoare. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. triréacteur.
TRIRÉMĂ, trireme, s. f. (În antichitate) Corabie sau navă de război cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei niveluri diferite; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis.
TRISÉCȚIE s. f. v. trisecțiune.
TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Împărțire în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisécție s. f.] – Din fr. trisection.
TRISEPÁL, -Ă, trisepali, -e, adj. (Despre flori) Cu trei sepale. – Din fr. trisépale.
TRISFETÍTE s. f. pl. (Pop.) Numele unei sărbători ortodoxe care se celebrează la 30 ianuarie; trei ierarhi. – Din sl. tri sventitelĩ.
TRISILÁB, trisilabe, s. n. Cuvânt sau (mai rar) vers compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabe.
TRISILÁBIC, -Ă, trisilabici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Compus din trei silabe. – Din fr. trissyllabique.
TRÍSMUS, trismusuri, s. n. Contracție spastică involuntară a mușchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii. – Din fr. trismus.
TRISOMÍE, trisomii, s. f. (Biol.) Anomalie datorată prezenței unui cromozom suplimentar. – Din fr. trisomie.
TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe. 2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.
TRISTEARÍNĂ s. f. (Chim.) substanță solidă răspândită în grăsimile naturale. [Pr.: -ste-a-] – Din fr. tristéarine.
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).
TRISTÍH, tristihuri, s. n. (Lit.) Strofă de trei versuri. – Cf. gr. tristihos, it. tristico.
TRIȘÁRE, trișări, s. f. Acțiunea de a trișa și rezultatul ei. – V. trișa.
TRIȘCÁR, trișcari, s. m. 1. Cântăreț din trișcă. 2. Persoană care face triște. – Trișcă + suf. -ar.
TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș.
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec.