Dictionar de sinonime

DEZBINÁRE s. v. neînţelegere.

DEZDOÍ vb. 1. a descovoia, (înv. şi reg.) a obli. (A ~ o bară îndoită.) 2. a desface, a despături, (înv.) a răspica. (A ~ o foaie împăturită.)

DEZDĂUNÁRE s. v. compensare, compensaţie, daune, despăgubire, reparaţie.

DEZBUMBÁT adj. v. descheiat.

DEZDĂUNÁ vb. v. compensa, despăgubi, răs-plăti.

DEZECHILIBRÁT adj. 1. deficitar. (Un buget ~.) 2. tulburat, zdruncinat, (fig.) dezaxat, (livr. fig.) detracat. (Om cu mintea ~.)

DEZECHILIBRÁ vb. a (se) tulbura, a (se) zdruncina, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.)

DEZDOÍRE s. desfacere, despăturire. (~ unei coli de hârtie.)

DEZDOÍT adj. desfăcut, despăturit. (Un şervet ~.)

DEZECHILÍBRU s. zdruncinătură, (fig.) dezaxare, (livr. fig.) detracare. (~ mintal.)

DEZECHIPÁ vb. v. dezbrăca, scoate, trage.

DEZECHIPÁRE s. v. dezbrăcare, scoatere, tragere.

DEZETATIZÁ vb. v. privatiza.

DEZETATIZÁRE s. v. privatizare.

DEZERTÓR s. (MIL.) (rar) fugit. (Un ~ de pe front.)

DEZERTÁRE s. (MIL.) (înv.) dezerţiune. (~ de pe front.)

DEZERTÁ vb. (MIL.) a fugi, (înv.) a lipsi. (A ~ din cazarmă sau de pe front.)

DEZERŢIÚNE s. v. dezertare.

DEZGHEŢÁRE s. 1. v. dezgheţ. 2. dezmorţeală, dezmorţire. (~ cuiva la gura sobei.)

DEZGHEŢÁ vb. a (se) dezmorţi. (Să mă ~ puţin la gura sobei.)

DEZGHÉŢ s. (MET.) dezgheţare. (A început ~ul.)

DEZGHIOCÁ vb. 1. (înv. şi pop.) a smicura, (reg.) a cura, (Mold.) a deciocăla, (prin Transilv.) a deciurica. (A ~ porumbul de pe ştiuleţi.) 2. (prin Olt. şi Munt.) a tecui. (A ~ fasolea.) 3. (reg.) a scobi. (A ~ alune.)

DEZGHÍN s. v. frâu, pinten.

DEZGLODÁ vb. v. despotmoli.

DEZGHIOCÁRE s. dezghiocat. (~ porumbului de pe ştiuleţi.)

DEZGHEŢÁT adj. v. ager, descurcăreţ, deş-tept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, iute, îndemânatic, întreprinzător, pri-ceput, sprinten, vioi.

DEZGHIOCÁT s. v. dezghiocare.

DEZGOLÍRE s. v. dezbrăcare.

DEZGOLÍ vb. v. dezbrăca.

DEZGROPÁRE s. 1. deshumare. 2. scoatere. (~ unui bolovan din pământ.)