Toate definitiile
EPIDERMOFIȚÍE, epidermofiții, s. f. Boală de piele provocată de localizarea în epidermă a unor ciuperci microscopice – Din fr. épidermophytie.
EPIDÉRMIC, -Ă, epidermici, -ce, adj. Care aparține epidermei, privitor la epidermă, de natura epidermei. – Din fr. épidermique.
EPIDÉRMĂ, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acoperă corpul omului și al animalelor superioare, având la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi. 2. Țesut vegetal exterior de protecție al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. épiderme, lat. epidermis.
EPIDEMIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii și a igienei care studiază cauzele și natura epidemiilor, precum și măsurile menite a le preveni și combate. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologie.
EPIDEMIOLÓGIC, -Ă, epidemiologici, -ce, adj. Referitor la epidemiologie, de epidemiologie. ◊ Aviz epidemiologic = aviz care atestă absența sau prezența contaminării cu o boală contagioasă [Pr.: -mi-o-] – Din fr. épidémiologique.
EPIDEMIOLÓG, -Ă, epidemiologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în epidemiologie. [Pr.: -mi-o-] – Din epidemiologie (derivat regresiv).
EPIDEMÍE, epidemii, s. f. Extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă. – Din fr. épidémie, lat. epidemia.
EPIDÉMIC, -Ă, epidemici, -ce adj. (Despre unele boli) Cu caracter de epidemie; contagios, molipsitor. – Din fr. épidémique.
EPICURÍSM s. n. Doctrină morală a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme.
EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien.
EPICURÉIC, -Ă, epicureici, -ce, adj. Care ține de epicurism; epicurian (1). [Pr.: -re-ic] – Din germ. epikureisch.
EPICOTÍL, epicotile, s. n. Parte a tulpinii cuprinsă între cotiledoane și primele frunze. – Din fr. épicotyle.
EPICONTINENTÁL, -Ă, epicontinentali, -e, adj. (Despre mări, regiuni etc.) Situat la marginea sau în interiorul unui continent. ◊ (Geol.) Depozit epicontinental = depozit constituit din roci depuse pe prispa continentală. – Din it. epicontinentale.
EPICÍCLU, epicicluri, s. n. Care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix. – Din fr. épicycle.
EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s. f. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde.
EPICHERÉMĂ, epichereme, s. f. Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.
EPICÉNTRU, epicentre, s. n. Punct de pe suprafața globului pământesc situat deasupra hipocentrului unui cutremur și unde intensitatea zguduirii este maximă. – Din fr. épicentre.
EPICÉN, epicene, adj.n. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe. – Din fr. épicène, lat. epicoenus.
EPICÁRD, epicarduri, s. n. Învelișul extern al inimii. – Din fr. épicarde.
ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus.
EPICÁRP, (rar) epicarpuri, s. n. Membrană externă, subțire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante; exocarp, pieliță. – Din fr. épicarpe.
EOZINOFÍL, -Ă, eozinofili, -e, adj.Care fixează eozina. ♦ (Despre leucocite) Care are o granulație de tipul eozinei. [Pr.: e-o-] – Din fr. éosinophile.
EOZÍNĂ, eozine, s. f. Colorant roșu strălucitor, folosit la fabricarea cernelii roșii, în bacteriologie ca substanță de contrast, la sensibilizarea plăcilor fotografice, în cosmetică, în industria alimentară etc. [Pr.: e-o-] – Din fr. éosine.
EOLOTROPÍE, eolotropii, s. f. Proprietate a unui corp de a fi eolotrop [Pr.: e-o-] – Din fr. éolotropie.
EOLOTRÓP, -Ă, eolotropi, -e, adj. (Despre unele corpuri, substanțe, etc.) Care nu prezintă proprietăți fizice identice în toate direcțiile. [Pr.: e-o-] – Din fr. éolotrope.
EOLÍT, eolite, s. n. Piatră din epoca preistorică, grosolan cioplită și folosită ca primă unealtă. [Pr.: e-o-] – Din fr. éolithe.
EOLIÁN, -Ă, eolieni, -e, adj. Care este acționat sau produs de vânt. ♦ Formație eoliană = formație geologică a cărei origine se datorește acțiunii de transport, de sedimentare sau de eroziune a vântului. [Pr.: e-o-li-an] – Din fr. éolien.
EOANTRÓP, eoantropi, s. m. Gen de maimuțe antropoide fosile, foarte asemănătoare cu omul. [Pr.: -e-o- ] – Din fr. éoanthropus.
ENZOOTÍE s. f. Răspândire a unei boli infectocontagioase la animale pe un anumit teritoriu sau în cadrul unui grup limitat. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. enzootie.
ENZOÓTIC, -Ă, enzootici, -ce, adj. (Med. vet.) Care are caracter de enzootie. [Pr.: -zo-o-] – Din fr. enzootique, engl. enzootic.