![]() Caută
Traducere
|
Toate definitiileENTITÁTE, entități, s. f. Conținut de sine stătător, existență determinată (ca întindere, importanță, valoare etc.). – Din fr. entité, lat. entitas, -atis. EUFÓNIC, -Ă, eufonici, -ce, adj. Care produce eufonie; privitor la eufonie. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphonique. EUFONÍE, eufonii, s. f. Succesiune armonioasă de vocale și de consoane, care are drept efect o impresie acustică plăcută. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphonie, lat. euphonia. EUFÓNIU, eufonii, s. n. Instrument muzical de alamă, folosit, de obicei, la acompaniament. [Pr.: e-u-] – Din it. eufonio. EUFÓRIC, -Ă, euforici, -ce, adj. De euforie, care se referă la euforie, care provoacă euforia. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorique. EUPEPSÍE, eupepsii, s. f. Digestie ușoară. [Pr.: e-u-] – Din fr. eupepsie. EUPÉPTIC, -Ă, eupeptici, -ce, adj., s. n. (Medicament) care ușurează digestia. [Pr.: e-u-] – Din fr. eupeptique. EUPNÉE s. f. Respirație bună, normală. [Pr.: e-u-] – Din fr. eupnée. EUSEMÍE, eusemii, s. f. Totalitatea simptomelor favorabile în evoluția unei boli. [Pr.: e-u-] – Din fr. eusémie. EUTOCÍE, eutocii, s. f. Naștere normală, fără complicații. [Pr.: e-u-] – Din fr. eutocie. EUFORÍE, euforii, s. f. Stare care se manifestă printr-o senzație de bună dispoziție exagerată, de optimism nemotivat și care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanțe narcotice; p. ext. beatitudine. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorie. EUNÚC, eunuci, s. m. (La turci) Bărbat castrat care făcea serviciul de paznic (al haremului) la curtea sultanului; hadâmb, famen. [Pr.: e-u-] – Din fr. eunuque, lat. eunuchus. EUROPEÁN, -Ă, europeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Europei. 2. Adj. Care aparține Europei sau populației ei, privitor la Europa sau la populația ei; europenesc. [Pr.: e-u-] – Din fr. européen. EPISÓD, episoade, s. n. 1. Acțiune secundară într-o operă narativă, având un rol relativ independent; parte relativ independentă a unei narațiuni. ♦ Parte a acțiunii în teatrul antic, delimitată prin intervențiile corului și corespunzând actului din dramaturgia modernă. 2. Frază muzicală de importanță secundară, intercalată între principalele părți ale ale unei compoziții pentru a aduce o variație. 3. Întâmplare în viața cuiva [Var.: epizód s. n.] – Din fr. épisode. EPILÓG, epiloguri, s. n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus. EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus. EPIGRAFÍST, -Ă, epigrafiști, -ste, s. m. și f. Specialist în epigrafie. – Din fr. épigraphiste. EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie. EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. EPIGENÉZĂ s. f. 1. Concepție biologică după care embrionul se formează treptat, prin diferențieri succesive de părți noi, pe baza informației genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale după formarea rocilor în care se găsesc. – Din fr. épigénèse. EPIGENÉTIC, -Ă, epigenetici, -ce, adj. (Despre un depozit de minerale) Care este mai recent decât rocile în care se găsește – Din fr. épigénétique. EPIGÁSTRIC, -Ă, epigastrici, -ce, adj. Care ține de epigastru, privitor la epigastru. – Din fr. épigastrique. EPIGASTRALGÍE, epigastralgii, s. f. Durere în regiunea epigastrului. – Din fr. épigastralgie. EPIFRÁZĂ, epifraze, s. f. Figură retorică prin care se adaugă unei fraze care pare terminată una sau mai multe părți în care se dezvoltă o idee accesorie. – Din fr. épiphrase. EPIFÓRĂ, epifore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a unor cuvinte la sfârșitul propozițiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofă. – Din fr. épiphora. EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. EPIFÍZĂ, epifize, s. f. 1. Capătul oaselor lungi, format din țesut spongios. 2. (Și în sintagma glandă epifiză) Glandă pineală. – Din fr. épiphyse. EPIDÓT s. n. Silicat natural de calciu, aluminiu și fier, monoclinic, verde, foarte sticlos, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. épidote. EPIDÍCTIC, -Ă, epidictici, -ce, adj. (Livr.) Care servește la o demonstrație – Din fr. épidictique. EPIDERMOLÍZĂ s. f. Sensibilitate puternică a epidermei, caracterizată prin formarea de bule cu conținut seros. – Din fr. épidermolyse. |